ANPC: persoanele nemulțumite de modul în care a fost realizată factura de consum vor trebui să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic
ANPC efectuează controale la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.
„În contextul creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat deja o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, în acest domeniu, ca urmare a unei tematici naționale, în acest sens. Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.
Menționăm că, pentru a putea stabili dacă reclamațiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenție toate documentele necesare, în fiecare caz în parte’, se arată într-un comunicat de presă al ANPC.
Reprezentanții ANPC spun că persoanele nemulțumite de modul în care a fost realizată factura de consum vor trebui să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro.
De asemenea, consumatorii care au aviz de deconectare și se consideră nedreptățiți pot completa formularul de sesizare de pe pagina de Internet a ANPC, cu caracter urgent.