Intrarea este liberă, pe baza invitațiilor care pot fi obținute de la Palatul Cultural din Blaj.
„În Duminica Floriilor, vă invităm cu drag să ne bucurăm împreună de un concert extraordinar de muzică religioasă.
Este un dar din suflet pentru suflet oferit tuturor creștinilor care așteaptă cu smerenie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului.
Muzica religioasă face parte din zestrea culturală și din identitatea poporului român, fiind dovada vie a credinței și tradițiilor noastre strămoșești”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Pe scenă vor urca:
Orchestra de Cameră ,,Augustin Bena” a Județului Alba
Dan Liviu Cernat (concert maestru)
Alexandru Pal (dirijor și orchestrator)
,,Mugurii de Tezaur” coordonați de Leontina Fărcaș
Grupul vocal „Aghios”
Roxana Reche
Nicolae Plută
Dorina Narița
Floricica Moga
Izabela Tomiță
Grupul vocal „Doruri Sibiene”
Concertul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj.