Meteorologii avertizează că vremea rea va persista cel puțin până luni seară
Meteorologii avertizează că vremea rea va persista cel puțin până luni seară. Sunt așteptate ninsori, polei și viscol în zonele montane, stratul nou de zăpadă putând ajunge la 50 cm la munte și până la 15 cm în Transilvania și Maramureș.
Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă informare, valabilă până luni, la ora 20.00.
”Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă în general de 10...30 l/mp. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent (20...50 cm). În zonele deluroase, precum și în Transilvania și în Maramureș vor predomina lapovița și ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5...15 cm”, a transmis, sâmbătă, ANM.
Vor fi precipitații mixte în Banat, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în Crișana, Moldova și Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70…80 km/h, local și temporar viscolind ninsoarea.
”Până vineri (9 ianuarie) temporar vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate”, a transmis sursa citată.
Pentru ziua de sâmbătă, ANM a emis o avertizare cod galben.
”Local în Carpații Orientali, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70...85 km/h. Temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută”, arată meteorologii.
Perioade cu intensificări ale vântului vor fi și pe litoral, cu viteze de 50...60 km/h.
O altă avertizare cod galben vizează intervalul 03 ianuarie, ora 22:00 – 05 ianuarie, ora 20:00.
”În intervalul menționat, în Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 30...50 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 30...40 cm, iar în zonele joase de relief, de 10...25 cm”, este textul avertizării.
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70...85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News