Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, care va intra în vigoare la ora 12.00 și va fi valabilă până la ora 23.00
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, care va intra în vigoare la ora 12.00 și va fi valabilă până la ora 23.00. Sunt vizate Capitala și 27 de județe.
”Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice și averse torențiale în Oltenia, dealurile Banatului, Crișanei, în Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea”, anunță ANM.
Sursa citată va preciza că va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
”Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 50...70 km/h și vijelii se vor semnala mai ales în estul și sud-estul teritoriului”, a mai transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.
Potrivit ANM, sunt vizate Capitala și 27 de județe.