Ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, Târgul APULUM AGRARIA dă întâlnire publicului cu abundența toamnei, timp de trei zile, în perioada 20 – 22 septembrie 2019, între orele 10.00 – 18.00, în spațiul expozițional din zona Bazinului Olimpic din Alba Iulia.
Mâinile dibace și truditoare ale producătorilor și fermierilor locali – membri ai asociațiilor profesionale au pregătit, pentru a le expune la standurile decorate în stil traditional, delicioase produse locale, unele tradiționale atestate: pâine și produse de patiserie, preparate din carne, lactate, conserve din fructe și legume, toate de casă.
De asemenea, la standuri mai pot fi găsite ouă, miere și produse apicole, uleiuri presate la rece, vinuri din podgoriile locale, lavandă și produse derivate, dar mai ales legume și fructe proaspete de sezon.
Surprizele culinare, concursurile, atelierele pentru copii, produsele de artizanat, dar nu în ultimul rând expozițiile de animale și păsări, vor completa programul acestui eveniment.
Evenimentul APULUM AGRARIA are menirea de a promova agricultura, gustul tradițional autentic și de a susține producătorii și economia locală.