Actualitate· 3 min citire

Cadrele didactice care ocupă un post în zonele defavorizate vor avea o primă de instalare egală cu cinci salarii minime

Cadrele didactice care ocupă un post în zonele defavorizate vor avea o primă de instalare egală cu cinci salarii minime

Cadrele didactice care ocupă un post în zonele defavorizate vor avea o primă de instalare egală cu cinci salarii minime

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 23 mai 2023, 08:27

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că printre noile legi propuse se numără

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că printre noile legi propuse se numără o primă pentru cadrele didactice care lucrează în medii defavorizate, egală cu cinci salarii minime brute pe țară și vor fi alocate sume din bugetul de stat pentru decontarea navetei personalului din învățământ.

Ligia Deca a mai spus că personalul didactic care se pensionează va beneficia de o primă echivalentă cu două salarii de bază, iar directorii de învățământ și ispectorii vor beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de sector, scrie News.ro.

„Soluțiile propuse de Guvernul României implică un sprijin suplimentar cu efect imediat pentru profesorii debutanți, iar legea învățământului preuniversitar prevede stimulente și pentru cei care predau în școlile aflate în medii defavorizate. Am reiterat și s-a înțeles că Ministerul Educației a ascultat și sprijină cadrele didactice. Sunt absolut convinsă că împreună vom găsi o soluție pe măsura importanței dascălilor în ansamblul societății și realistă pentru mediul economic actual. Pentru că ne dorim cu adevărat să susținem personalul din învățământ, am introdus în legile educației reforme prin care le arătăm prețuire”, a afirmat Ligia Deca, în plenul de luni al Senatului.

Ea a trecut în revistă și câteva dintre modificările din noile proiecte de lege ale Educației care vin în sprijinul dascălilor.

„Susținem cadrele didactice care ocupă un post didactic în zonele defavorizate. Ele vor primi o primă de instalare egală cu cinci salarii minime brute pe țară. Vom aloca sumele necesare pentru a deconta naveta personalului din învățământ din bugetul de stat. Norma didactică va fi redusă cu două ore săptămânal pentru personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și gradul didactic 1, fără diminuare a salariului. Arătăm recunoștință și față de personalul didactic care se pensionează. Atunci când încetează contractul de muncă, vor primi o primă - echivalentul a două salarii de bază.

Având în vedere responsabilitățile și volumul de muncă al directorilor de învățământ și al inspectorilor, aceștia vor beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare, conform contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector. Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învățământ pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 ore la 16 ore pe săptămână. De asemenea, înființăm Programul Național de Stimulare a Eficienței Didactice și un Fond de premiere pentru activitate suplimentară la dispoziția directorului, în limita a 2% din fondul de salarii, crescând astfel autonomia școlilor în a recunoaște meritele celor performanți”, a explicat Deca.

Senatul va vota, luni, în calitate de for decizional, proiectele legilor învățământului preuniversitar și superior. Astfel, legile merg la promulgare.

Un raport favorabil cu amendamente admise și respinse asupra proiectului legii învățământului preuniversitar a fost emis, săptămâna trecută, de către Comisia pentru învățământ a Senatului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate