În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 6 februarie 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal
Aur
Valoare nominală
500 lei
Titlu
999‰
Formă
rotundă
Diametru
35 mm
Greutate
31,103 g
Cant
neted
Calitate
proof
Aversul monedei prezintă palatul Adunării Deputaților din București în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA”, în arc de cerc, anul de emisiune „2023”, stema României și valoarea nominală „500 LEI”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele și semnătura lui Iuliu Maniu și anii între care a trăit acesta ,,1873” și „1953”.
Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.
Prețul de vânzare pentru moneda din aur este de 14.500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.