Portul măștilor de protecție sau al fularelor, eșarfelor și altor elemente de protecție care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise și în transportul în comun va deveni obligatoriu la Blaj începând de săptămâna viitoare. Nerespectarea acestei obligativități se va sancționa cu amendă contravențională, cuprinsă între 100 și 500 lei.
Portul măștilor de protecție sau al fularelor, eșarfelor și altor elemente de protecție care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise și în transportul în comun va deveni obligatoriu la Blaj începând de săptămâna viitoare. Nerespectarea acestei obligativități se va sancționa cu amendă contravențională, cuprinsă între 100 și 500 lei.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Blaj a stabilit, prin hotărârea nr.13/22 aprilie 2020, că pe teritoriul administrativ al municipiului Blaj, începând cu data de luni 27 aprilie 2020, până la sfârșitul instituirii stării de urgență potrivit decretului lege nr. 240/2020, se instituie obligativitatea persoanelor de a își acoperi fața (nas, gură) cu mască sanitară de protecție sau mască improvizată sau alte materiale de protecție (eșarfe, baticuri) de unică folosință sau reutilizabile, in mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor publice și private în care se desfășoară activități sociale, comerciale, de prestări servicii sau relații cu publicul.
Nerespectarea dispozițiilor hotărârii nr.13/22 aprilie 2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Blaj se sancționează cu avertisment sau cu amendă contravențională în cuantum de la 100 lei la 500 lei. Constatarea contravențiilor va fi făcută de Poliția Municipiului Blaj și Poliția Locală Blaj, iar contravenienții pot achita în termen de 15 zile jumătate din minimul sancțiunii contravenționale.
Agenții economici de pe raza municipiului Blaj cu activități industriale de producție își vor adopta propriile măsuri de prevenire a reducerii riscului epidemiologie de transmitere a virusului SARS-Cov-2 pentru spațiile proprii de birouri și/sau hale industriale unde își desfășoară activitatea, se arată în hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Blaj.
Obligativitatea purtării măștilor de protecție sau a fularelor, eșarfelor și altor elemente de protecție care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise și în transportul în comun de pe raza municipiului Blaj este motivată, de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Blaj, prin Decretul Prezidențial privind prelungirea cu 30 de zile a Stării de Urgență pe teritoriul României si Ordonanțele Militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în România, măsurile similare luate de mai multe unități administrativ teritoriale din România (județe sau orașe/municipii), în vederea prevenirii reducerii riscului epidemiologie de transmitere a virusului SARS -Cov-2 în municipiul Blaj și a ținut cont și de faptul că, prin Ordinul Ministrului Sănătății, Spitalul Municipal Blaj a fost desemnat spital suport pentru pacienții COVID-19 pozitiv.