Campaniile de reduceri pot fi periculoase din punct de vedere al atacurilor cibernetice, atât pentru ...
Campaniile de reduceri pot fi periculoase din punct de vedere al atacurilor cibernetice, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, în condițiile în care numai anul trecut, de "Black Friday", numărul de atacuri de tip ransomware a crescut cu 28 de ori față de perioada similară din 2017. "Și pentru companii, perioada campaniilor de reduceri poate fi periculoasă. Indiferent dacă efectuarea de cumpărături online în timpul lucrului este o activitate aprobată sau nu de către manageri, majoritatea angajaților vor fi implicați în aceste activități de Black Friday, Singles Day, campanii de Crăciun și alte evenimente mari de shopping", precizează compania de securitate SonicWall, citată de Agerpres.
Conform unui studiu efectuat anul trecut, în timpul "Black Friday", numărul de atacuri de tip ransomware au crescut de 28 de ori față de perioada similară din 2017.
În acest context, specialiștii sfătuiesc utilizatorii de Internet să folosească instrumente pentru filtrarea web și controlul aplicațiilor folosite de angajați care să ofere posibilitatea de a restricționa accesul la site-urile de cumpărături online în timpul programului de lucru sau să permită angajaților să intre pe acele site-uri în timpul pauzei de prânz ori după program.
"O altă opțiune este de a restricționa lățimea de bandă alocată activităților de shopping. Mai puțină lățime de bandă pentru activități care nu sunt esențiale pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu înseamnă mai multă pentru activitățile critice bunei funcționări a companiei. Utilizarea standardelor de criptare a traficului, cum ar fi SSL pentru securizarea comunicațiilor pe internet, continuă să crească. Aceste standarde de criptare sunt folosite, pe de altă parte, și de infractorii cibernetici pentru a ascunde atacurile. De aceea, pentru a vă proteja rețeaua împotriva atacurilor ascunse în traficul web criptat folosiți un firewall de următoarea generație!", se menționează în comunicat.