Un proiect referitor la acordarea unor stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională, în sesiunea iunie - iulie 2024, a fost lansat în consultare publică, la începutul acestei săptămâni, de Ministerul Educației.
„Am lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie - iulie 2024”, a anunțat Ministerul Educației, precizând că timp de 10 zile cei interesați pot veni cu propuneri.
Conform proiectului, fiecărui absolvent de gimnaziu care a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 i-ar reveni suma de 2.000 de lei, iar fiecărui absolvent de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat i-ar reveni suma de 5.000 de lei.
Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru. Conform notei de fundamentare, scopul proiectului de act normativ constă în susținerea activității de înaltă performanță din învățământul preuniversitar, potrivit Agerpres.
„Prezentul proiect de act normativ urmărește crearea cadrului normativ al stimulării performanței școlare înalte din învățământul preuniversitar, răspunzând cerințelor actuale determinate de schimbările produse în legislația și practica națională și internațională”, arată documentul.
„Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal.
În context (...), apreciem că performanța lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată”, mai arată nota de fundamentare.
În anul 2024, un număr de 80 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat (58 la examenul național de Bacalaureat, unul la sesiunea specială și 21 la examenul de Bacalaureat german), sesiunea iunie - iulie 2024. Totodată, 74 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională.