Vasile Bănescu a mai arătat că Reprezentanța BOR din Ierusalim și Așezământul Românesc din Ierihon au fost și sunt locuri de refugiu
Pelerinii români aflați în Israel s-au întors deja cu bine acasă, într-o mare proporție, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
"Într-o foarte mare proporție, pelerinii români s-au întors deja cu bine acasă. Alaltăieri aproape 300, ieri la fel. Cei care urmează să se întoarcă sunt cazați în locuri sigure și vor reveni cu zboruri ce decolează în funcție de aprobările autorităților militare. Patriarhia Română a comunicat de la începutul conflictului în mod constant cu Ministerul Afacerilor Externe și cu Ambasada României în Israel, în mod direct cu excelența sa domnul ambasador Radu Ioanid", a precizat Bănescu.
Vasile Bănescu a mai arătat că Reprezentanța BOR din Ierusalim și Așezământul Românesc din Ierihon au fost și sunt locuri de refugiu și sprijin pentru grupurile de pelerini români aflați în aceste zile în Israel.
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză a MAE, 245 de cetățeni români, printre care și două grupuri de pelerini, au fost repatriați, duminică, din Statul Israel, cu două curse operate de compania TAROM, respectiv două curse operate de o companie aeriană privată.
MAE informează că pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv se află o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah cu scopul de a acorda asistență consulară cetățenilor români aflați pe aeroport.
De asemenea, ministerul român precizează că o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă ale Celulei de Criză MAE s-a deplasat în cursul zilei de duminică în statul Israel, în vederea sprijinirii eforturilor de repatriere a cetățenilor români, deja întreprinse de către misiunile consulare implicate.
MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români care intenționează să călătorească în Statul Israel să își reprogrameze călătoria și să urmărească rubrica "Alerte de călătorie" de pe pagina de internet a MAE.
AGERPRES