Actualitate· 4 min citire

ANPC, recomandări cruciale înainte de Moș Nicolae. La ce trebuie să fie atenți părinții când cumpără dulciuri și jucării pentru copii

ANPC, recomandări cruciale înainte de Moş Nicolae. La ce trebuie să fie atenți părinții când cumpără dulciuri și jucării pentru copii

ANPC, recomandări cruciale înainte de Moş Nicolae. La ce trebuie să fie atenți părinții când cumpără dulciuri și jucării pentru copii

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 2 dec. 2022, 12:16

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă părinților să achiziționeze dulciuri și jucării numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba tranzacția în cazul unor reclamații legate de calitatea sau siguranța unui produs.

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă părinților să achiziționeze dulciuri și jucării numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba tranzacția în cazul unor reclamații legate de calitatea sau siguranța unui produs.

"Dacă dorești să dăruiești o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ții cont de următoarele sfaturi: să achiziționezi jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), pentru a putea proba tranzacția, în cazul în care, în mod justificat, dorești să reclami calitatea/siguranța unui produs; să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei; trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească", este mesajul transmis, vineri, pe Facebook, de directorul general al ANPC Paul Anghel.

Acesta recomandă părinților să verifice dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, "într-un mod vizibil, lizibil și durabil", coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură. Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria, precizează reprezentantul ANPC.

El susține că trebuie verificată existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română și trebuie respectate.

Șeful ANPC le recomandă, de asemenea, părinților să nu cumpere jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici.Trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: "Atenție. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare". Fraza: "Atenție. Nerecomandat copiilor sub 3 ani" poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 și 3 ani; fraza și simbolul nu trebuie puse împreună, pe etichetă.

Totodată, părinții trebuie să se asigure că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ținute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

Și în privința dulciurilor, directorul general al ANPC recomandă prudență.

"Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilitatii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător", spune acesta.

Astfel, etichetele trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. În cazul produselor din import se vor înscrie numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare.

Potrivit sursei citate, toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română.

Pentru ciocolată și produse din ciocolată trebuie menționat în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, iar în cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantității nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. De asemenea, trebuie menționat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depășește 1% din masa produsului.

"Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă", atrage atenția Anghel în postarea sa pe rețeaua de socializare.

Nu în ultimul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți dacă pe eticheta produselor există informații cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenționării "poate afecta negativ activitatea copiilor și atenția acestora" în cazul menționării în lista ingredientelor a coloranților, înscriși în Anexa V la Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate