Amenzi uriașe date de Inspecția Muncii într-o săptămână

Amenzi uriașe date de Inspecția Muncii într-o săptămână
28.901 acțiuni de control și amenzi în valoare de 3.753.600 de lei aplicate de inspectorii de muncă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020
28.901 acțiuni de control și amenzi în valoare de 3.753.600 de lei aplicate de inspectorii de muncă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în săptămâna 12– 17 octombrie 2020, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2.638.600 de lei, din care 2.407.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost depistate 126 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.723 de avertismente și au fost dispuse 3.791 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii:
https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/29517464/RAPORTARE+RM+si+SSM++12-17+oct.2020.pdf/ab91c2cd-6fa8-42d3-8573-c676a54abd73
Acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 12 – 17 octombrie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 858 de sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 231.500 lei. Din 1753 de angajatori controlați, au fost sancționați 617 și s-au dispus 1031 de măsuri de remediere a neconformităților.
”Odată cu intrarea în vigoare, la 20 mai 2020, a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a fost nominalizată, alături de alte instituții ale statului, ca autoritate învestită cu responsabilități suplimentare în ceea ce privește punerea în aplicare a prevederilor acestei legi. În scopul ducerii la îndeplinire a acestor atribuții, conducerea Inspecției Muncii a implementat, ca măsură imediată, adaptarea programului de lucru astfel încât activitatea de control să fie continuă. Se fac controale de zi, de noapte și în zilele de sfârșit de săptămână. Efortul inspectorilor de muncă este remarcabil, cu atât mai mult cu cât, în ciuda resurselor materiale și umane reduse, a riscurilor asumate la care se expun, aceștia își îndeplinesc, cu responsabilitate, atribuțiile ce le-au fost conferite prin Legea nr. 55/2020. ” declară Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii:
https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/29517464/Raportare+Legea+55+Sapt.12-17.10.2020.pdf/37fa476d-1fc7-4d1a-b4a2-63ff101d7da9
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











