Alexandru Rafila: „România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin COVID-19”

Alexandru Rafila: „România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin COVID-19”
România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID, iar alte 3 milioane expiră până la sfârşitul acestui an, a anunțat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID, iar alte 3 milioane expiră până la sfârşitul acestui an, a anunțat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID iar alte 3 milioane expiră. Serurile nu pot fi donate, deoarece mecanismul COVAX nu primeşte varianta actuală a vaccinurilor”, a anunțat ministrul Sănătății - Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a anunțat și ce se va întâmpla cu dozele de vaccin anti-COVID pe care le mai are România în depozite.
„Sincer să fiu, deocamdată le păstrăm în limita valabilităţii. Probabil că până la sfârşitul acestui an aproape 3 milioane de doze care vor expira.
Una e să fie distrusă o cantitate mică de vaccinuri, şi alta e să fie distruse milioane de doze.
Cred că e o problemă la care ar trebui să ne gândim mai mult”, a mai spus ministrul Sănătății.
„Până acum cred că au fost distruse vreo 3 milioane de doze şi probabil alte 3 milioane de doze vor expira până la sfârşitul acestui an. E o socoteală complicată, pentru că trebuie să adun şi dozele care sunt încă în stoc şi pe care nu le-am folosit şi e puţin probabil să le folosim. În stoc cred că mai avem vreo 7, 8 milioane în momentul de faţă şi cu celelalte despre care v-am spus ajungem probabil la o la o cifră consistentă. Dacă discutăm de vreo 15 milioane de vaccinuri, sigur sunt 100 - 200 de milioane de euro. Nu pot să vă spun exact, pentru că nu ştiu exact”, a explicat Al .Rafila.
Întrebat despre declaraţia unui oficial OMS, care a avertizat ţările bogate că vor avea „mâinile pătate de sânge” dacă renunţă la lupta împotriva COVID, Al. Rafila a spus că acesta se referea la ţările care nu au posibilitate de diagnostic şi de tratament pentru pacienţi.
„În ceea ce priveşte vaccinarea, sigur că acolo este o discuţie puţin mai largă, pentru că - noi suntem într-o astfel de situaţie - vrem să donăm, de exemplu, vaccinurile pe care le avem în stoc sau o parte din ele, iar Mecanismul Naţiunilor Unite nu mai primeşte în acest moment varianta actuală a vaccinului”, a mai spus Rafila, duminică seară, la un post TV.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











