Alba : Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane și măsuri pentru prevenirea răspândirii acestei boli

DSVSA-Alba
La sfârșitul lunii aprilie, Pesta Porcină Africană (PPA) evolua în 128 de localități din 16 de județe, cu un număr de 530 de focare (dintre care 11 în exploatații comerciale), iar în alte 5 județe existau doar cazuri la mistreți. De asemenea, este de precizat că numărul focarelor stinse – 712 – îl depășește pe cel al focarelor active.
Boala nu evoluează pe teritoriul județului Alba, însă există focare active în gospodării ale populației dintr-un județ vecin – Bihor –, iar în aceste condiții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Apusenilor (D.S.V.S.A.) Alba reia solicitarea către toți cetățenii județului să aibă foarte mare grijă când achiziționează porci, de la persoane necunoscute, care pot fi samsari de animale.

Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoștința autorităților sanitare veterinare.
Pentru prevenirea răspândirii bolii, târgurile de animale, inclusiv din Alba, sunt închise pe perioadă nedeterminată de timp.
Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc.
Pentru această boală nu există vaccin, nici tratament. Singurele metode de prevenție eficiente sunt menținerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme și gestionarea rapidă și eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricții privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile și controlul circulației animalelor.
Pentru a proteja porcii din exploatații de această boală, A.N.S.V.S.A. recomandă respectarea următoarelor:
nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii, cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;
creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu alți proprietari de porci domestici;
nu hrăniți animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
nu scoateți scroafele sau vierii din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;
nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi.
Vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe D.S.V.S.A. Alba despre orice situație în care au depistat porci mistreți morți, ori cu comportament specific modificat și să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.
Orice suspiciune că un mistreț sau un porc domestic poate fi bolnav de PPA trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, medicului veterinar oficial sau la D.S.V.S.A. Alba la numărul de telefon 0258 835 915 sau e-mail [email protected].
D.S.V.S.A. Alba subliniază că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. Acest virus are, însă, impact la nivel economic și social.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























