Actualitate· 2 min citire

Aderarea României la Spațiul Schengen | Ministrul de Externe: „Putem să sperăm la o susținere consecventă și fermă a Germaniei”

Aderarea României la Spațiul Schengen | Ministrul de Externe: „Putem să sperăm la o susţinere consecventă şi fermă a Germaniei”

Aderarea României la Spațiul Schengen | Ministrul de Externe: „Putem să sperăm la o susţinere consecventă şi fermă a Germaniei”

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 1 aug. 2022, 11:56

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că România poate spera la o susținere "consecventă și fermă" din partea Germaniei pentru aderarea la Spațiul Schengen.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că România poate spera la o susținere "consecventă și fermă" din partea Germaniei pentru aderarea la Spațiul Schengen.

Bogdan Aurescu a deschis duminică, la Criț, Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-Germană (FCBRG), în marja celei de-a X-a ediții a festivalului cultural "Săptămâna Haferland", unde au fost abordate teme privind dialogul politic foarte intens și schimburile româno - germane la nivel economic, cooperarea bilaterală româno-germană în plan social și cultural, precum și posibilitățile de aprofundare a cooperării bilaterale, inclusiv în plan educațional.

„Cred că este foarte important, în contextul acțiunii solidare și puternice a României în timpul acestui război din Ucraina, prin modul în care am gestionat situația celor peste 1,75 de milioane de refugiați ucraineni care au intrat de la începutul războiului și până astăzi în România și pe care i-am gestionat cu succes, cred că putem să sperăm la o susținere consecventă și fermă a Germaniei pentru aderarea cât mai curând a României la spațiul Schengen, ceea ce este important inclusiv pentru relația interumană dintre România și Germania, dintre etnicii germani din România, cu Germania, și invers, dintre comunitatea românească din Germania cu România", a subliniat Aurescu, în discursul rostit cu acest prilej, potrivit unui comunicat MAE.

„România și Germania în acest moment sunt două state care gândesc la fel, care acționează la fel și care doresc să ducă mai departe proiectul integrării europene. În același timp, găsim soluții pentru foarte multe dintre problemele pe care le înfruntăm acum", a precizat Bogdan Aurescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate