Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară continuă în județul Alba

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară continuă în județul Alba
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.261 de persoane, din care 708 aflate în carantină și 553 aflate în izolare.
Au fost controlate 56 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 73 de terase, restaurante, fastfood-uri și 84 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 132 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 12 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 - 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 - 05.00.
În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.
Sursa: Realitatea de Alba
Citește și:
- 21:49 - Nicolae Stanciu, verdict dur după eșecul cu Turcia: „Nu am fost la nivelul meciului”
- 20:59 - Turcia învinge România și spulberă visul Mondialului! „Tricolorii”, eliminați după un meci fără reacție
- 19:52 - Ilie Bolojan, mesaj pentru firmele din România: „Plata taxelor și păstrarea angajaților sunt cel mai mare sprijin”
- 18:48 - Spargere ca în filme la o primărie din Galați: hoții au tăiat seiful și au dispărut cu 90.000 de lei
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News










