A provocat un accident și a vrut să ascundă acest lucru

actiunea speed alba 2
Polițiștii din Sebeș îl cercetează penal pe un tânăr din comuna Ohaba, care, fără a avea permis, a transportat, pe o motocicletă, doi minori și a provocat un accident. Tânărul a vrut să-și ascundă fapta, iar după producerea accidentului a părăsit locul accidentului.
La data de 20 august 2019, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au continuat cercetările în ceea ce privește un accident, produs în seara zilei de 19 august, în urma căruia un minor, în vârstă de 10 ani a ajuns la spital cu răni ușoare.Polițiștii au constatat că, în seara zilei de 19 august 2019, un tânăr de 19 ani, din comuna Ohaba, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, ar fi condus o motocicletă pe strada Principală din comună și a transportat pe aceasta doi minori, în vârstă de 10 și 15 ani.La un moment dat, tânărul a pierdut controlul asupra motocicletei, iar aceasta s-a răsturnat pe carosabil, însă, pentru a-și ascunde fapta, tânărul a părăsit locul accidentului și i-ar fi încurajat pe cei doi minori să nu spună ce s-a întâmplat.Ulterior, minorul de 10 ani a ajuns la spital, cu leziuni ușoare și a declarat că a căzut cu bicicleta.Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au găsit ascunsă motocicleta, în curtea locuinței tânărului care a provocat accidentul și au constatat că aceasta nu este înmatriculată în circulație, pe aceasta fiind aplicată un număr de înmatriculare confecționat artizanal.Față de tânărul de 18 ani, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











