A început activitatea de selecționare a candidaților pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne

sc-pol
Au început înscrierile în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunile 2019 și ianuarie 2020. Detalii pot fi obținute de pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, la secțiunea “carieră“:

Învățământul postliceal:
a) concursul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca (atât pentru locurile proprii, cât și pentru locurile altor beneficiari) – numai pentru sesiunea ianuarie 2020;
b) concursul de admitere la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea (în situația în care candidații nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat) – numai pentru sesiunea ianuarie 2020;
c) concursul de admitere la școlile postliceale din cadrul M.Ap.N., pe locurile M.A.I.;
Învățământul superior
a) concursul de admitere în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Poliție - programul de studii universitare de licență/specializarea „Ordine și siguranță publică”, forma de învățământ cu frecvență (doar pentru locurile aprobate I.G.P.R.) și forma de învățământ cu frecvență redusă (doar agenți de poliție din cadrul M.A.I);
b) concursul de admitere în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Poliție de Frontieră - programul de studii universitare de licență/specializarea „Ordine și siguranță publică”, forma de învățământ cu frecvență (în situația în care candidații nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat);
c) concursul de admitere în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Științe Juridice și Administrative - programul de studii universitare de licență/specializarea „Drept”, forma de învățământ cu frecvență, indiferent de beneficiar (cu excepția locurilor M.A.P.N.).
d) concursul de admitere la instituțiile de învățământ superior ale M.Ap.N., pe locurile M.A.I (cu excepția candidaților pentru Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” Brașov);
e) concursul de admitere la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, pe locurile M.A.I.;
Locurile la instituțiile de învățământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei și bărbați.
Detalii cu privire la condiții, depunerea dosarelor de înscriere precum și alte informații de interes pot fi obținute, de către persoanele interesate, consultând anunțul publicat pe pagina de internet a IPJ Alba, în secțiunea „Carieră – admitere în școlile de poliție” - https://ab.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-scolile-de-politie.
Cererile de înscriere ale candidaților pentru concursul de admitere organizat în sesiunea iulie-august 2019 în instituțiile de învățământ superior ale M.A.I. (Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București), instituțiile de învățământ superior ale M.Ap.N. și S.R.I. precum și pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.Ap.N., se primesc până la data de 24.05.2019.
Cererile de înscriere ale candidaților pentru concursul de admitere la unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I. (Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea) pentru sesiunea ianuarie 2020, se primesc până la data de 15.11.2019.
Data limită până la care candidații vor depune dosarul de recrutare în volum complet pentru instituțiile de învățământ superior ale M.A.I. (Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București), M.Ap.N. și S.R.I., precum și pentru unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Apărării Naționale este 07.06.2019.
Data limită până la care candidații vor depune dosarul de recrutare în volum complet pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I. (Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea), pentru sesiunea ianuarie 2020 este 04.12.2019.
Pentru informare și înscriere la una dintre instituțiile prezentate în anunț, persoanele interesate se vor prezenta la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, str. Piața Ion I.C. Brătianu, nr. 1B, județul Alba, în zilele lucrătoare de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-14:00. Relații suplimentare se pot obține de zilnic, în același interval orar, la telefon 0258806161, interior 20112.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























