A fost aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa

A fost aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa
A fost aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru perioada 2020-2022În ședința Guvernului din data de 07 aprilie 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea art.7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia. Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție. Astfel, prin prezentul act normativ se aprobă valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700 mii lei. Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021. Potrivit datelor din evidența Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de beneficiari.
În ședința Guvernului din data de 07 aprilie 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea art.7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.
Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție.
Astfel, prin prezentul act normativ se aprobă valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700 mii lei. Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021.
Potrivit datelor din evidența Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de beneficiari.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”
- 16:19 - Crucea Roșie Română a lansat un program național de instalare a unor defibrilatoare în spaţii publice
- 15:59 - Restricții pe DN1, între Ploiești și Brașov. Traficul va fi afectat aproape o lună
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














