Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar mii de oameni au fost răniți sau au rămas fără locuințe. Nimic nu avea să prevadă ceea ce se va întâmpla în acea seară liniștită, de 4 martie 1977, cunoscută în istorie ca dată la care a avut loc cel mai mare cutremur din România.
Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar mii de oameni au fost răniți sau au rămas fără locuințe. Nimic nu avea să prevadă ceea ce se va întâmpla în acea seară liniștită, de 4 martie 1977, cunoscută în istorie ca dată la care a avut loc cel mai mare cutremur din România.
Pentru că astfel de evenimente sunt imprevizibile, fiecare persoană trebuie să cunoască regulile de comportare și măsurile de protecție în caz de cutremur, ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mișcarea seismică a trecut.
Și pentru că nimic nu este mai important decât viața, încă din anul 2015, IGSU a lansat campania de informare a cetățenilor „Nu tremur la cutremur”, al cărei obiectiv principal este conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur.
Un astfel de eveniment nu poate fi prevenit, însă efectele negative ale acestuia pot fi diminuate prin respectarea de către cetățeni a unor reguli simple, printre care se numără:
Înainte de producerea unui cutremur:
fixați mobilierul de un perete sau un alt element de construcție solid, deoarece, în timpul unei mișcări seismice, se poate deplasa;
amplasați obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;
asigurați-vă o minimă rezervă de urgență formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori și medicamente de bază (rucsacul de urgență);
identificați locul de amplasare a întrerupătoarelor, siguranțelor electrice, a robinetelor pentru apă și gaze, precum și modul lor de manevrare;
participați la exercițiile de pregătire organizate la locul de muncă;
stabiliți cu membrii familiei un plan de protecție în caz de cutremur. Fiecare membru trebuie să știe ce are de făcut în cazul în care s-ar declanșa o mișcare seismică.
Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:
păstrați-vă calmul și liniștiți persoanele din jur;
nu încercați să ieșiți afară, nu fugiți pe scări, nu vă duceți pe balcon, nu folosiți liftul;
îndepărtați-vă de ferestre, pereți exteriori sau alte obiecte care vă pot răni;
dacă este posibil, închideți sursele de foc cât mai repede;
protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă, lângă un perete de rezistență sau sub un obiect de mobilier solid;
dacă sunteți pe hol, așezați-vă în poziție ghemuit, lângă un perete interior;
evitați aglomerația, îmbulzeala și, dacă este posibil, deschideți ușa pentru ca aceasta să nu se blocheze, iar după terminarea mișcării seismice să puteți ieși.
Dacă vă aflați la școală:
păstrați-vă calmul și liniștiți-vă colegii;
adăpostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
protejați-vă capul și fața;
nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.
Dacă sunteți în exteriorul clădirii:
adăpostiți-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
stați la cel puțin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.
Dacă sunteți într-un mijloc de transport:
opriți autoturismul și rămâneți în interior. După încetarea cutremurului, nu ieșiți din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
opriți-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte și imobile.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News