La sfârșitul săptămânii trecute, au fost depistați douăzeci și cinci de șoferi conducând sub influența alcoolului. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar față de 18 a fost luată măsura sancționării contravenționale.
La sfârșitul săptămânii trecute, au fost depistați douăzeci și cinci de șoferi conducând sub influența alcoolului. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar față de 18 a fost luată măsura sancționării contravenționale.
În perioada 01- 03 noiembrie 2019, polițiștii rutieri din județul Alba au organizat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au constatat 438 de abateri contravenționale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, 18 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool.
Totodată, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, 7 dintre acestea fiind de conducere sub influența alcoolului.
Cu ocazia acestei acțiuni, polițiștii au reținut 32 de permise de conducere.
Poliția rutieră Alba reamintește conducătorilor auto că șofatul este incompatibil cu consumul de alcool și le readuce în atenție câteva aspecte legate de aceasta.
Conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetinește timpii de reacție, creează dificultăți în aprecierea vitezei și a distanțelor, îngreunează mișcările și scade capacitatea de concentrare.
Șansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influența băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reținut, fără drept de circulație.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenție și este sancționată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancțiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce privește refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News