17 județe afectate de inundaţii şi alunecări de teren primesc bani de la Guvern

17 județe afectate de inundaţii şi alunecări de teren primesc bani de la Guvern
Guvernul a aprobat, miercuri, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.
Guvernul a aprobat, miercuri, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.
„Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Întrebat dacă Guvernul va aloca bani pentru şcolile afectate de inundaţiile recente, premierul a confirmat, precizând că aşteaptă o evaluare finală a pagubelor.
„Sigur va aloca bani. Avem şi o evaluare preliminară, dar aştept evaluarea finală. (…) Este vorba despre 17 unităţi şcolare, nouă în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba, e vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Vom acorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli”, a completat Cîţu.
În hotărârea aprobată miercuri sunt alocări pentru județele care au avut o evaluare depusă până în data de 15 iulie, a precizat ministrul Dezvoltării Cseke Attila. În ceea ce privește efectul celorlalte inundații și alunecări de teren, din weekend și de săptămâna aceasta, se vor emite alte hotărâri.
Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale
Nr. crt.
Obiectiv
Unitatea administrativ-teritorială
Suma alocată
- mii lei –
TOTAL
148.776
1)
Județul Alba Total, din care:
2.398
1
Refacerea/reabilitarea drumului judeţean DJ 107 F, pe raza comunei Lunca Mureşului
Județul Alba
271
2
Refacere strada Deal, precum și a rețelelor de apă și canalizare din localitatea Vinerea
Orașul Cugir
153
3
Refacerea/reabilitarea drumurilor comunale DC 255, DC 275, a 4 poduri şi a 3 podeţe
Comuna Arieșeni
516
4
Refacerea/reabilitarea drumurilor vicinale Dumăceşti și Cârăști-Gojeieşti, precum şi a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieşul Mic
Comuna Avram Iancu
307
5
Refacerea/reabilitarea drumului sătesc DS 54
Comuna Bistra
52
6
Refacerea/reabilitarea drumului forestier Biharia şi a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieş
Comuna Gârda de Sus
82
7
Refacerea/reabilitarea străzilor afectate
Comuna Hopârta
51
8
Refacerea/reabilitarea străzii "Pe Vale"
Comuna Livezile
30
9
Refacerea/reabilitarea străzii "Măcui"
Comuna Pianu
19
10
Refacerea/reabilitarea drumurilor comunale DC 229, DC 232 şi a 3 punţi pietonale
Comuna Râmeț
129
11
Refacerea/reabilitarea lucrărilor de apărare de mal de pe râul Freman.
Comuna Săliștea
15
12
Decolmatarea Văii Vitelor
Comuna Șona
80
13
Refacerea/reabilitarea drumului comunal DC 169 şi a 4 punţi pietonale
Comuna Vidra
32
14
Refacere drum comunal DC 33 și strada „Pe Vale”
Comuna Valea Lungă
661
Refacere drum comunal DC 31
2)
Județul Arad Total, din care:
1.613
1
Refacere 1 pod
Comuna Hălmagiu
1.000
2
Reabilitare teren rezervor de apă 200 mc la uzina de apă
Comuna Chisindia
613
3)
Județul Argeș Total, din care:
2.394
1
Refacere drum comunal DC 202 în satul Tomulești, la km 4+400, pe l=0,05 km
Comuna Poienarii de Argeș
2.263
Refacere stradă din satul Tomulești, punctul „La Dima”, pe l=0,04 km
2
Refacere punte pietonală în satul Șerboieni, pct. Vătafu
Comuna Buzoești
9
Refacere podeț metalic în satul Ionești, pct. Ionești
3
Refacere drum de interes local (pe o lungime de 100 m), pilon de susținere, eroziune de maluri
Comuna Mușătești
2
4
Refacere străzi - platformă rutieră - pe o lungime de 80 m
Comuna Albeștii de Muscel
120
Refacere străzi - platformă rutieră - pe o lungime de 300 m și zid de apărare pe o lungime de 50 m
4)
Județul Bacău Total, din care:
20.461
1
Refacere DJ 117 A - comuna Solonț
Județul Bacău
2.352
Refacere 6,5 km DJ 118 B - comuna Strugari
Refacere 1 km DJ 119 - comuna Răcăciuni
Refacere 0,85 km DJ 117A - comuna Măgirești
Refacere 2 km DJ 117 - comuna Poduri
Refacere DJ 116 - comuna Pârgăresti
Refacere 0,06 km pod metalic DJ 112 - comuna Târgu Trotuș
Refacere 0,06 km șanț pereat - comuna Parava
Refacere 4 km DJ 206B - comuna Parava
Refacere 2 podeţe tubulare - comuna Pîncești
Refacere 4,2 km DJ 252B - comuna Pînceşti
Refacere 2 km DJ 115 - comuna Caşin
Refacere 0,1 km DJ 119 - comuna Gura Văii
Refacere 0,045 km drum județean - comuna Berzunți
Refacere 0,015 km drum județean - comuna Berzunți
Refacere sistem rutier pod Ungureanu DJ 119, comuna Valea Seacă
Decolmatare șanț DJ 119 , 0,3 km- comuna Valea Seacă
Refacere rampă pod DJ 119 , pod Ungureanu, comuna Valea Seacă
Refacere zid de sprijin pod DJ119, pod Ungureanu, comuna Valea Seacă
Refacere 0,3 km drum județean - comuna Valea Seacă
Refacere 1 ml podeț DJ 119 - comuna Măgura
Refacere 30 ml Apărări mal podeț DJ 119B - comuna Măgura
Refacere pod DJ 119, sat Pădureni, comuna Mărgineni
Decolmatare șanț DJ 206b , 0,6 km- comuna Răcăciuni
Decolmatare șanț DJ 119p , 1,8 km- comuna Răcăciuni, sat Ciucani
Refacere 1 podeț DJ 206B - comuna Răcăciuni
2
Refacere pod str. Lucacioaia
Municipiul Moinești
1.103
Refacere pod str. Lucacesti (Boeru)
Refacere pod str. George Coșbuc
Refacere pod str. Atelierelor
Refacere pod str. Lucacesti (Asandoaie)
Refacere pod str. Lucacesti (Budaca)
Refacere 24,85 km drum local
Decolmatare Pârâu Urminiș
Decolmatare Râu Tazlăul Sărat
Refacere maluri surpate Râu Tazlăul Sărat
Refacere maluri surpate Pârâu Urminiș
Refacere apărări de maluri Pârâu Urminiș
3
Refacere 0,3 km străzi Carter Șipoteni
Orașul Comănești
174
Refacere 1,05 km străzi Cartier Leorda
Refacere saltea gabioane 1 km, Râul Trotuș Cartier Leorda
Decolmatare 1 podeț Cartier Leorda
Refacere 0,3 km străzi Cartier Podei
Refacere eroziune mal 270 mc Cartier Podei
Decolmatare 1 podeț Cartier Podei
Refacere 750 ml rigole betonate Cartier Șupan
Refacere 1270 ml rigole betonate Cartier Vermești
4
Refacere 43,35 km străzi Orașul Dărmănești
Orașul Dărmănești
3.197
Refacere 0,35 km gabioane Orașul Dărmănești
Refacere maluri râu Trotuș Orașul Dărmănești
5
Refacere 1 pod, str. Drobu
Orașul Slănic Moldova
3.606
Refacere 3,85 km străzi
Refacere surse de alimentare cu apă în sistem centralizat
Refacere 0,06 km ziduri de sprijin maluri
Decolmatare 0,835 km albie pâraie
Refacere 50 m cale acces Pârtie Schi Nemira
Refacere 1,1 km străzi (Păcii și Bradului)
Decolmatare 0,5 km Pârâul Sărat
Decolmatare 0,2 km Pârâul Fântâna Bisericii)
Decolmatare 1 podeț , str. Bradului
6
Refacere 1,5 km străzi
Oraș Târgu Ocna
42
Refacere 1 podeț
7
Refacere maluri erodate, Pârâul Hotar Sat Cotumba
Comuna Agăș
463
Colmatare / decolmatare albii Pârâul Hotar Sat Cotumba
Refacere 0,8 km DC 136 Sat Cotumba
Refacere 1,1 km drum sătesc Sat Agăș
Refacere maluri erodate Pârâul Sărat, Sat Coșnea
Refacere maluri erodate Pârâul Sulța, 7 tronsoane Sat Coșnea
Eroziune mal Râul Trotuș Sat Preluci
8
Refacere 7 podețe / traversări pietonale Sat Ardeoani
Comuna Ardeoani
78
Refacere 3,25 km drum comunal Sat Ardeoani
Refacere 3,05 km drum vicinal Sat Ardeoani
Refacere 0,7 km drum agricol Sat Ardeoani
Refacere 2,5 km șanțuri Sat Ardeoani
Refacere 1,65 km șanțuri / rigole Sat Ardeoani
Refacere 2,65 km drum comunal Sat Leontinești
Refacere 2,05 km șanțuri Sat Leontinești
9
Refacere 0,5 km drum comunal Sat Păltiniș
Comuna Asău
118
Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Păltiniș
Decolmatare 0,35 km albie Pârâu Asău Sat Păltiniș
Decolmatare 0,05 km albie Pârâu Pietrosu Sat Păltiniș
Refacere 0,6 km drum sătesc Sat Apa Asău
Decolmatare 0,4 km albie Pârâu Asău Sat Apa Asău
Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Asău
Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Lunca Asău
Decolmatare 0,2 km Râu Trotuș Sat Straja
Refacere 1,65 km drum sătesc Sat Straja
Refacere 1,2 km drum sătesc Sat Ciobănuș
Decolmatare 0,3 km Pârâu Ciobănuș Sat Ciobănuș
10
Refacere 0,096 km mal erodat Pârâu Comana Sat Schitu Frumoasa
Comuna Balcani
191
Refacere 0,01 km gabioane Sat Schitu Frumoasa
Refacere 1 podeț Sat Schitu Frumoasa
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Balcani
Decolmatare 0,1 km Pârâul Paltinului Sat Ludași
Refacere 1 podeț Sat Ludași
Refacere 0,54 km drum comunal Sat Ludași
Refacere 0,09 km mal erodat Sat Frumoasa
11
Refacere 0,7 km drum comunal Sat Albele
Comuna Bârsănești
65
Refacere 1 km drum sătesc Sat Albele
Refacere 2,9 km drum sătesc Sat Brătești
Refacere 1,7 km drum sătesc Sat Caraclău
12
Refacere 0,9 km drum comunal Sat Tescani
Comuna Berești Tazlău
32
Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Tescani
Refacere 1,1 km drum sătesc Sat Bereşti Tazlău
Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Turluianu
Refacere 0,25 km drum sătesc Sat Româneşti
13
Refacere drum sătesc, 0,5 km Sat Berzunți
Comuna Berzunți
34
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Dragomir
Refacere 0,055 km drum sătesc Sat Buda
14
Refacere apărări de maluri 0,85 km Râul Trotuș Sat Brusturoasa
Comuna Brusturoasa
1.543
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Brusturoasa
Refacere 5 podeţe Sat Brusturoasa
Refacere 2,5 km drum sătesc Sat Brusturoasa
Refacere 0,3 km apărare mal Pârâu Toneni Sat Brusturoasa
Decolmatare 0,5 km, Pârâul Toneni Sat Brusturoasa
Decolmatare 0,8 km, Pârâul Cobuz Sat Brusturoasa
Decolmatare 0,9 km, Pârâul Ursului Sat Brusturoasa
Decolmatare 0,5 km, Pârâul Corbului Sat Brusturoasa
Refacere 1 km drum sătesc Sat Cuchiniș
Decolmatare 0,8 km Pârâu Cuchiniș Sat Cuchiniș
Refacere 4 buc. praguri de fund Sat Hângănești
Decolmatare 0,8 km pârâul Toderițeni Sat Hângănești
Refacere 0,4 km apărare de maluri Sat Hângănești
Decolmatare 1 pod Sat Hângănești
Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Hângănești
Refacere 1,4 km drum comunal Sat Buruienișul de Sus
15
Eroziune mal 0,5 km Râul Oituz Sat Bogdănești
Comuna Bogdănești
68
Refacere 0,72 km drum comunal Sat Bogdănești
Consolidare mal pod Cozănești 153 m Sat Filipești
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Filipești
16
Refacere 8,39 km drum sătesc Sat Buciumi
Comuna Buciumi
69
Refacere 3,05 km drum sătesc Sat Răcăuți
17
Refacere 0,2 km drum comunal Sat Cașin
Comuna Cașin
162
Refacere 0,2 km mal erodat Râu Cașin Sat Cașin
Refacere 7,85 km drum sătesc Sat Cașin
Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Curiţa
18
Refacere 0,05 km drum comunal Sat Căiuți
Comuna Căiuți
168
Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Căiuți
Refacere 0,18 km apărare mal Sat Căiuți
Refacere 2 km drum comunal Sat Vrânceni
Refacere 2,8 km drum comunal Sat Florești
Refacere 1,5 km drum comunal Sat Mărcești
Refacere 0,12 km drum sătesc Sat Pralea
19
Refacere 0,85 km drum sătesc Sat Spria
Comuna Colonești
33
Refacere 1,15 km drum comunal Sat Călini
Refacere 0,60 km drum comunal Sat Valea Mare
Refacere 1,90 km drum agricol Sat Valea Mare
20
Refacere 1 podeț Sat Ștefan Vodă
Comuna Dofteana
232
Refacere 2,701 km drum sătesc Sat Ștefan Vodă
Refacere 3,15 km drum sătesc Sat Seaca
Refacere 1 podeţ Sat Seaca
Refacere 5,343 km drum sătesc Sat Hăghiac
Refacere 1,396 km drum sătesc Sat Cucuieți
Refacere 1,48 km drum comunal Sat Cucuieți
Refacere mal prăbușit Pârâul Oușorul, 204 mc Sat Cucuieți
Refacere 0,18 km drum exploatare agricolă Sat Cucuieți
Refacere 1,766 km drum sătesc Sat Dofteana
Refacere 2,786 km drum comunal Sat Dofteana
Refacere 0,3 km mal erodat pârâu Sat Dofteana
Refacere 1,07 km drum comunal Sat Larga
Refacere 0,44 km drum comunal Sat Bogata
Refacere 0,24 km drum sătesc
21
Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Bolovăniș
Comuna Ghimeș-Făget
47
22
Refacere 2,1 km drum comunal Sat Gura Văii
Comuna Gura Văii
29
Eroziune mal 0,5 km drum sătesc, Râul Trotuș Sat Gura Văii
Refacere 5,8 km drum comunal Sat Păltinata
Refacere 1,2 km drum sătesc Sat Păltinata
23
Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Recea
Comuna Horgești
150
Refacere 1,65 km drum sătesc Sat Sohodor
Refacere 1,35 km drum comunal Sat Horgești
Refacere 0,9 km drum sătesc Sat Galeri
Refacere 1,7 km drum sătesc Sat Bazga
Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Răcătău-Răzeși
24
Refacere 1 km drum comunal Sat Itești
Comuna Itești
175
25
Refacere 0,62 km drum sătesc Sat Valea Arinilor
Comuna Măgirești
135
Refacere 0,57 km drum sătesc Sat Prăjești
Refacere 1 pod Sat Prăjești
Refacere 2,22 km drum sătesc Sat Măgirești
Refacere 0,02 km gabioane Sat Măgirești
Refacere 1,5 km drum sătesc Sat Stănești
26
Refacere 5,16 km drum sătesc Sat Măgura
Comuna Măgura
191
Refacere 2,9 km drum sătesc Sat Crihan
Refacere prag de fund pârâu Cârligați Sat Crihan
Refacere 3,7 km drum sătesc Sat Sohodol
Refacere 1,13 km drum sătesc Sat Dealu Mare
27
Refacere 0,4 km mal erodat Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin
Comuna Mănăstirea Cașin
2.324
Refacere 0,13 km gabioane Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 1 pod lemn Moara Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 7 punți pietonale Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 2,5 km șanțuri Sat Mănăstirea Cașin
Decolmatare 0,05 km rigole Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 0,3 km drum comunal Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 4 km drum exploatație Sat Mănăstirea Cașin
Eroziune mal 6,48 km drum sătesc Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 1,2 km drum agricol Sat Mănăstirea Cașin
Refacere 0,2 km mal erodat Râul Cașin Sat Lupești
Refacere 0,11 km gabioane Râul Cașin Sat Lupești
Refacere 0,2 km drum comunal Sat Lupești
Refacere 0,16 km drum sătesc Sat Lupești
Decolmatare rigole 2,1 km Sat Lupești
Refacere drum sătesc, 1,5 km Sat Lupești
Refacere 1 km drum exploatație Sat Lupești
Refacere 0,15 km mal erodat, Râul Cașin Sat Pârvulești
Refacere 0,15 km șanțuri și rigole Sat Pârvulești
Refacere culee 1 pod Sat Pârvulești
Refacere 0,15 km drum comunal Sat Pârvulești
Eroziune mal 1,99 km drum sătesc, Râul Cașin Sat Pârvulești
Refacere 1 km drum exploatație Sat Pârvulești
Decolmatare 0,25 km rigole carosabile Sat Scutaru
28
Refacere 0,75 km drum sătesc Sat Mărgineni
Comuna Mărgineni
20
Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Trebeș
Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Barați
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Valea Budului
Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Luncani
Decolmatare 3 podeţe Sat Poiana
Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Poiana
Decolmatare 1 podeţ Sat Podiș
Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Podiș
29
Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Poiana Sărată
Comuna Oituz
172
Decolmatare Pârâu Brezaia Sat Poiana Sărată
Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Ferăstrău
Eroziune mal 2 locații Râul Oituz Sat Ferăstrău
Refacere pod Domocoș Sat Călcâi
Refacere 5,42 m drum sătesc Sat Oituz
Eroziune mal 3 locații Râul Oituz Sat Oituz
Refacere lucrare gabioane 15ml Sat Hârja
30
Refacere 7,15 km drum sătesc Sat Orbeni
Comuna Orbeni
60
Refacere 1,07 km drum sătesc Sat Scurta
31
Refacere 1 km drumuri comunale
Comuna Palanca
1.239
Refacere 0,3 km rețea branșamente apă
Consolidare maluri Pârâul Ciugheș
Decolmatare albii pâraie
Refacere terasamente Râu Trotuș
32
Refacere 1,2 km drum comunal Sat Parava
Comuna Parava
42
Refacere 2 km drum sătesc Sat Parava
Refacere 1 podeț tubular Sat Parava
Refacere 1 km drum comunal Sat Drăguşani
Refacere 2 km drum sătesc Sat Rădoaia
33
Refacere 1 km drum comunal Sat Vladnic
Comuna Parincea
270
Refacere 1 km drum comunal Sat Valeni
Refacere 1 km drum comunal Sat Mileștii de Sus
Refacere 1 km drum comunal Sat Mileștii de Jos
Refacere 1 km drum comunal Sat Poieni
Refacere 4 km drum comunal Sat Nastaseni/Barna/Satu Nou
34
Refacere 1,6 km drum comunal Sat Pârjol
Comuna Pârjol
200
Refacere 4,3 km drum sătesc Sat Bărnești
Refacere 2,8 km drum sătesc Sat Băsești
Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Hemieni
Refacere 6,3 km drum sătesc Sat Tărâța
Refacere 4 km drum sătesc Sat Hăineala
Refacere 3,8 km drum sătesc Sat Câmpeni
Refacere 8,8 km drum sătesc Sat Băhnășeni
Refacere 6,5 km drum sătesc Sat Pustiana
35
Refacere 1,9 km drum sătesc
Comuna Pâncești
9
36
Refacere 1 podeț Sat Poduri
Comuna Poduri
88
Refacere 4,35 km drum sătesc Sat Poduri
Refacere 1,95 km drum sătesc Sat Valea Șoșii
Refacere 0,6 km drum sătesc Sat Prohozești
Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Bucșești
Refacere 0,9 km drum sătesc Sat Cornet
Refacere 1 podeț Sat Cernu
Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Cernu
37
Refacere 1,9 km șanțuri drum comunal Sat Răcăciuni
Comuna Răcăciuni
179
Refacere 3,6 km drum comunal Sat Răcăciuni
Decolmatare șanț drum agricol, 2,6 km Sat Răcăciuni
Refacere 3 km drum agricol Sat Răcăciuni
38
Refacere 3 km drum comunal Sat Răchitoasa
Comuna Răchitoasa
60
Refacere 1,5 km drum comunal Sat Tochilea
Refacere 1 km drum comunal Sat Burdusaci
Refacere 2 km drum comunal Sat Dănaila
Refacere 0,8 km drum comunal Sat Barcana
Refacere 1,5 km drum comunal Sat Putini
Refacere 1,2 km drum comunal Sat Farcașa
Refacere 1 km drum comunal Sat Buda
Refacere 1,2 km drum comunal Sat Bucșa
39
Refacere 2,9 km drum comunal Sat Contesti
Comuna Sascut
30
Refacere 3,5 km drum comunal Sat Pancesti
Refacere 1,25 km drum sătesc Sat Schineni-Sascut
Refacere 1,6 km drum comunal Sat Sascut-Sat
40
Refacere 0,15 km drum comunal Sat Stufu
Comuna Sănduleni
10
41
Refacere 6,5 km drum comunal Sat Bogdănești
Comuna Scorțeni
99
Refacere 4,5 km drum comunal Sat Grigoreni
Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Grigoreni
Refacere 6,5 km drum comunal Sat Scorțeni
Refacere 1,5 km drum sătesc Sat Florești
42
Refacere 0,215 mal erodat Sat Cucuieți
Comuna Solonț
469
Refacere 2 podețe tubulare Sat Cucuieți
Refacere 3,78 km drum sătesc Sat Cucuieți
Refacere 0,11 mal erodat Sat Sarata
Refacere 3 podețe tubulare Sat Sarata
Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Sarata
Refacere 0,16 mal erodat Sat Solonț
Refacere 1,45 km drum sătesc Sat Solonț
43
Refacere 5,82 km drum comunal Sat Strugari
Comuna Strugari
139
Refacere 2,52 km drum sătesc Sat Strugari
Refacere 1 km drum agricol Sat Strugari
Refacere 3,4 km drum sătesc Sat Nadișa
Refacere 1 km drum agricol Sat Nadișa
Refacere 3,9 km drum comunal Sat Cetățuia
Refacere 1 km drum agricol Sat Cetățuia
Refacere 9,7 km drum sătesc Sat Petricica
Refacere 1 km drum agricol Sat Petricica
Refacere 1 podeț Sat Petricica
Refacere 1 pod acces zonă locuințe Sat Petricica
Refacere 4,2 km drum sătesc Sat Răchitișu
Refacere 4 km drum agricol Sat Răchitișu
Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Iaz
Refacere 1 km drum agricol Sat Iaz
44
Refacere 2,7 km drum sătesc Sat Viișoara
Comuna Ștefan cel Mare
70
Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Gutinaș
Refacere 2,4 km drum sătesc Sat Bogdana
Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Ștefan cel Mare
Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Negoiești
45
Refacere 2 km drum comunal Sat Gherdana
Comuna Tătărăști
23
Refacere 2 km drum sătesc Sat Drăgești
Refacere 1 km drum sătesc Sat Giurgeni
Refacere 2 km drum sătesc Sat Tătărăști
Refacere 2 km drum comunal Sat Ungureni
Refacere 2 km drum sătesc Sat Cornii de Jos
Refacere 2 km drum sătesc Sat Cornii de Sus
46
Refacere 7,267 km drum comunal Sat Târgu Trotuș
Comuna Târgu Trotuș
468
Refacere 3 km drum agricol Sat Târgu Trotuș
Refacere 1 km drum agricol Sat Târgu Trotuș
Refacere 9,928 km drum comunal Sat Tuta
Refacere 2,5 km drum agricol Sat Tuta
Refacere 1 km drum agricol Sat Tuta
Refacere 6,311 km drum comunal Sat Viișoara
Refacere 2 km drum agricol Sat Viișoara
Refacere 1 podeț Sat Viișoara
Refacere 1 km drum agricol Sat Viișoara
47
Refacere 1 km drum comunal Sat Cucova
Comuna Valea Seacă
11
48
Refacere 0,15 km drum comunal Sat Zemeș
Comuna Zemeș
22
Refacere 0,06 km drum sătesc Sat Zemeș
Decolmatare 0,25 km torent Sat Zemeș
Refacere 0,65 km drum sătesc Sat Zemeș
Decolmatare albie Pârâu Canuș, 0,2 km Sat Zemeș
Decolmatare Pârâul Iepei, 0,01 km Sat Zemeș
Decolmatare torent Casa Pădurii, 0,05 km Sat Zemeș
Decolmatare torent garaj 0,05 km Sat Zemeș
Refacere 0,02 km mal surpat Sat Zemeș
Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Bolătău
5)
Județul Bihor Total, din care:
3.532
1
Refacere drumuri județene pe o lungime de 940 ml
Județul Bihor
320
Refacere 1 podeț
2
Refacere străzi pe o lungime de 2400 ml
Municipiul Beiuș
156
Refacere 12 podețe
3
Refacere șanțuri colmatate și avariate pe o lungime de 550 ml
Orașul Ștei
30
4
Refacere drumuri comunale pe o lungime de 40 ml
Orașul Vașcău
25
5
Refacere drumuri comunale pe o lungime de 120 ml
Comuna Roșia
307
Refacere străzi pe o lungime de 300 ml
Alunecare teren pe o lungime de 75 ml
6
Refacere rețea de alimentare cu apă, canalizare pe o lungime de 200 ml
Comuna Drăgănești
25
Colmatare albie pe o lungime de 300 ml
7
Refacere 3 poduri
Comuna Pietroasa
183
Refacere rețea de canalizare pe o lungime de 350 ml
8
Refacere drum comunal pe o lungime de 600 ml
Comuna Câmpani
360
Alunecare versant pe o lungime de 70 ml
Refacere 2 poduri
9
Refacere stație de epurare
Comuna Rieni
25
10
Refacere străzi pe o lungime de 1 km
Comuna Drăgești
25
11
Colmatare albie pe o lungime de 800 ml
Comuna Buntești
156
Refacere 2 poduri
Refacere 1 podeț
12
Eroziune mal pe o lungime de 250 ml
Comuna Tărcaia
8
Refacere străzi pe o lungime de 500 ml
13
Refacere 1 podeț
Comuna Pomezeu
120
Refacere drum comunal pe o lungime de 1 km
14
Refacere 1 pod
Comuna Căpâlna
200
15
Refacere 2 poduri
Comuna Budureasa
260
Refacere drumuri comunale pe o lungime de 100 ml
Refacere șanțuri pe o lungime de 200 ml
Refacere străzi pe o lungime de 300 ml
16
Refacere străzi pe o lungime de 40 ml
Comuna Criștioru de Jos
100
Refacere drum comunal pe o lungime de 50 ml
Refacere 3 podețe
17
Refacere 1 pod
Comuna Tinca
110
18
Refacere 1 pod
Comuna Curățele
280
Refacere 3 podețe
Refacere 3 podețe pietonale
19
Refacere 2 podețe
Comuna Lungașu de Jos
11
20
Refacere străzi pe o lungime de 500 ml
Comuna Cociuba Mare
50
Refacere canal colector pe o lungime de 500 ml
21
Alunecare de teren pe o lungime de 75 ml
Comuna Dobrești
225
Refacere 5 podețe
Refacere 1 pod
22
Refacere 2 poduri
Comuna Căbești
20
23
Refacere rețea de alimentare cu apă pe o lungime de 15 ml
Comuna Remetea
536
Refacere străzi pe o lungime de 2053 ml
Refacere 3 podețe
Refacere 2 poduri
Eroziune mal pe o lungime de 30 ml
6)
Județul Bistrița-Năsăud Total, din care:
365
1
Refacere drum județean 172K, în localitatea Braniștea - 0,2 km
Județul Bistrița-Năsăud
100
2
Refacere drum comunal 15 Măgurele-Jeica, în localitatea Mărișelu - 0,8 km
Comuna Mărișelu
60
3
Refacere drum agricol (Crancău) în localitatea Nușeni - 0,5 km
Comuna Nușeni
45
Refacere podețe în localitatea Nușeni - 5 buc
Refacere șanțuri în localitatea Nușeni - 1 km - proprietate primăria Nușeni
4
Consolidare versant în vecinătatea DN 17D, în localitatea Șanț, 0,025 km - proprietatea primăriei comunei Șanț
Comuna Șanț
50
5
Refacere drum vicinal Târlișua - 0,03 km - proprietate primăria Târlișua
Comuna Târlișua
50
6
Refacere drum forestier Pârâul lui Stan - 0,06 km - proprietate primăria Telciu
Comuna Telciu
10
Refacere drum forestier Valea Seacă - 0,08 km - proprietate primăria Telciu
7
Refacere drum comunal DC 19E (Urmeniș-Șopteriu) în localitatea Șopteriu - 1,5 km
Comuna Urmeniș
50
Refacere drum agricol (Fânațe - Valea Mare) în localitatea Fânațe - 0,5 km
Refacere strada principală în localitatea Fânațe - 0,5 km
7)
Județul Botoșani Total, din care:
8.003
1
Refacere străzi: Str. Barbu Lăzăreanu, Str. Izvoarelor, Str. Moara de Foc, Str. Vâlcele, Str. Zimbrului - 3,116 km
Municipiul Botoşani
737
Refacere structură rutieră asfaltată în intersecţia Str. Săvenilor cu Str. Împărat Traian - 157 mp
Refacere pasarelă pietonală Str. Plopilor peste pârâul Luizoaia
Refacere 3 sisteme de scurgere ape pluviale: 1 sistem în intersecţia Calea Naţională cu str. Ion Pillat, 1 sistem în intersecţia str. Octav Onicescu cu str. Împărat Traian, 1 sistem în intersecţia str. George Enescu cu str. Mihail Kogâlniceanu
2
Refacere drumuri săteşti: DS 689 (Str. Mihai Eminescu), DS 214 (Str. Râpa Galbenă), DS 525 (Str. Liviu Rebreanu), DS 321(Str. Sf. Gheorghe), DS 448 (Str. Emil Racoviţă), DS 703 (Str. Ghe. Lazăr), DS 279 (Str. Mihai Viteazul) - oraş Ştefăneşti; DS 642 (Str. Sf. Ioan), DS 642 (Str. George Topârceanu), DS 72 (Str. Matei Corvin), DS 86-670-69 (Str. Dimitrie Camtemir) - sat Stânca; DS 911 (Str. Burebista) - sat Bobuleşti; DS 139 (Str. Gheorghe Punga) - sat Bădeuţi - 4,600 km
Orașul Ștefănești
138
3
Refacere drumuri sătești: DS 72 - sat Timuş; DS 70 - sat Panaitoaia - 0,670 km
Comuna Avrămeni
34
Refacere 1 podeţ pe DE 392-DE 384 (între satele Ichimenii Noi şi Ichimenii Vechi)
4
Refacere drumuri comunale: DC 35E între sat Pleşani-sat Libertatea; DC 35G - sat Libertatea; DC 35A, DC 35B, DC 35D - sat Călăraşi - 6,100 km
Comuna Călăraşi
553
Refacere drumuri sătești: DS 156, DS 157-161, DS 126, DS 182, DS 77, DS 250-257, DS 1, DS 167 - sat Pleşani; DS 202, DS 123, DS 11, DS 95+76+67, DS 155, DS 176, DS 185/1, DS 54, DS 45, DS 32, DS 217, DS 4 - sat Libertatea; DS 499, DS 469/1, DS 416, DS 369, DS 312, DS 260, DS 200, DS 500+DS 103, DS 60, DS 17, DS 180, DS 732, DS 874, DS 920, DS 980, DS 757, DS 1029, DS 1057, DS 756/1, DS 789/1, DS 1094, DS 1226 - sat Călăraşi - 11,800 km
Refacere 2 podețe pe DC 35E - sat Pleşani
5
Refacere drumuri săteşti: DS 21, DS 35, DS 38, DS 37, DS 3, DS 19, DS 26, DS 59, DS 58, DS 67, DS 56, DS 69 - sat Concești - 5,250 km
Comuna Conceşti
138
6
Refacere drumuri de exploatare: DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni - 0,500 km
Comuna Corni
20
Refacere 1 podeţ pe DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni
7
Refacere drumuri săteşti: DS 129, DS 157, DS 334, DS 253, DS 290, DS 353, DS 375, DS 430, DS 694, DS 705, DS 604, DS 605, DS 760, DS 799, DS 934, DS 1039, DS 1084, DS 1062, DS 1070, DS 890/1, DS 884, DS 878, DS 856 -sat Cordăreni; DS 500, DS 482, DS 162, DS 133, DS 45, DS 46, DS 303, DS 302, DS 24, DS 25 - sat Slobozia; DS 1409, DS 1207, DS 1276, DS 1114, DS 1220, DS 1265 - sat Grivița - 11,500 km
Comuna Cordăreni
236
Refacere drum vicinal: DV 100 - sat Cordăreni - 0,500 km
Refacere 1 km şanţ dalat pe DC 71A - sat Cordăreni
8
Refacere drumuri săteşti: DS 61, DS 67, DS 92, DS 127, DS 390, DS 442 - sat Crasnaleuca; DS 119, DS 143 - sat Cotu Miculinţi - 1,620 km
Comuna Coţuşca
26
9
Refacere drumuri săteşti: DS 391 - sat Dămileni - 1,800 km
Comuna Cristineşti
123
Refacere drumuri de exploatare: DE 532, DE 543 - sat Dămileni - 3,000 km
10
Refacere drumuri comunale: DC 21 - sat Drăguşeni; DC 7 - Sat Sarata - 1,050 km
Comuna Drăguşeni
596
Refacere drumuri săteşti: DS 889, DS 957, DS 848, DS 586, DS 764, DS 392, DS 512, DS 730 - sat Drăguşeni - 2,050 km
Refacere drumuri de exploatare: DE 111, DE 107 - sat Podriga - 3,600 km
Refacere 9 podeţe: 1 podeţ pe DS 889, 1 podeţ pe DS 957, 1 podeţ pe DS 848, 1 podeţ pe DS 586, 1 podeţ pe DS 764; 1 podeţ pe DE 111 - sat Drăguşeni; 2 podeţe pe DC 7 - sat Sarata; 1 podeţ pe DE 107 - sat Podriga
11
Refacere drum comunal: DC 26 - între sat Băbiceni şi sat Broşteni - 3,000 km
Comuna Durneşti
90
12
Refacere drumuri săteşti: DS 572, DS 340, DS 396, DS 248 - sat Stroieşti; DS 248, DS 195, DS 263+DS 368+DS 283, DS 283 - sat Şendreni; DS 106, DS 301, DS 144 - sat Vlădeni Deal; DS 85, DS 40 - sat Vlădeni Vale; DS 223 - sat Rădeni Vechi; DS 119+DS168 - sat Rădeni Noi; DS 230, DS 28, DS 231, DS 121 - sat Boscoteni -18,950 km
Comuna Frumuşica
598
Refacere drumuri de exploatare: DE 191 - sat Rădeni Vechi - 1,000 km
13
Refacere drumuri comunale: DC 138 - sat Stânca - 0,380 km
Comuna George Enescu
101
Refacere drumuri săteşti: DS 1231, DS 1190, DS 145 - sat Dumeni; DS 1560, DS 1579 - sat Şipoteni; DS 147-DS 173 - sat Popeni - 2,220 km
Refacere drumuri de exploatare: DE 535 - sat Şipoteni, DE 70, DE 71/0 - sat Stânca - 0,820 km
14
Refacere drumuri săteşti: DS 1419, DS 1121, DS 1420, DS 1452+DS1154, DS 1497, DS 1588, DS 934, DS 698, DS 642, DS 800 - sat Havârna; DS 446, DS 494, DS 270, DS 77 - cătun Bașeu (sat Havârna); DS 223, DS 204, DS 132 - sat Gârbeni; DS 88, DS 146, DS 276, DS 146, DS 285 - sat Tătărășeni; DS 262, DS 18, DS 192, DS 180 - sat Balinți - 6,770 km
Comuna Havârna
131
15
Refacere drumuri săteşti: DS 1223, DS 121, DS 1068, DS 1477, DS 1500 - sat Hudeşti; DS 520, DS 444, DS 1416, DS 936 - sat Mlenăuți; DS 202, DS 433-DE 1351 - sat Bașeu; DS 732, DS 760, DS 673, DS 12, DS 1101 -sat Alba; DS 130 - sat Baranca - 9,290 km
Comuna Hudeşti
236
Refacere drumuri de exploatare: DE 100 - sat Alba; DE 866 - sat Hudeşti - 0,800 km
16
Refacere drumuri comunale: DC 81 - sat Ibăneşti - 1,500 km
Comuna Ibăneşti
284
Refacere drumuri săteşti: DS 113, DS 24, DS 127-38, DS 80, DS 321, DS 686, DS 349, DS 700, DS 699, DS 427 - sat Dumbrăvița; DS 1550, DS 1365, DS 723, DS 8, DS 1366, DS 1551, DS 220, DS 456, DS 421, DS 972, DS 50 - sat Ibănești - 10,450 km
Refacere drumuri de exploatare: DE 609 - sat Dumbrăvița; DE 128, DE 174/4, DE 303 - sat Ibăneşti - 2,200 km
17
Refacere drumuri săteşti: DS 535 - sat Loturi; DS 51 - sat Iorga; DS 70/1 - sat Manoleasa Prut; DS 57, DS 80, DS 180, DS 132, DS 242, DS 198, DS 177, DS 154, DS 113, DS 312, DS 319, DS 105 - sat Manoleasa - 4,230 km
Comuna Manoleasa
134
Refacere 1 podeţ pe DE 551 - sat Manoleasa
18
Refacere drumuri comunale: DC 61B, DC 61C, DC 61 - sat Cătămărăşti; DC 62 - sat Cerviceşti; DC 62 - sat Cucorăni; DC 61A - sat Stânceşti - 3,900 km
Comuna Mihai Eminescu
1.753
Refacere străzi: Str. Lalelelor, Str. Măcinilor – sat Cătămărăşti Deal; Str. Porumbeilor, Str. Amurgului, Str. Lacului, Str. Grădinilor, Str. Codrii de Aramă - sat Cătămărăşti; Str. Dorohoiului, Str. Buduhacea, Str. Pădurii, Str. Şcolii - sat Cerviceşti; Str. Petre Irimiescu, Str. Izvorasului - sat Cucorăni; Str. Dumbravei - sat Ipoteşti; Aleea Poveştilor; Str. Fundoaia; Str. Theodor Calimachi, Str. Salcâmilor, Str. I.D. Marin, Str. Izvorului - sat Stânceşti; Str. Şcolii - sat Manoleşti - 9,000 km
Refacere 7 podeţe: 2 podeţe în sat Cătămărăşti Vale , 2 podeţe în sat Ipoteşti (Ale. Gavanului, str. Nuferilor), 3 podeţe în sat Stânceşti (Str. Cetăţilor, Str. Izvorului, Str. Fundoaia)
19
Refacere drumuri comunale: DC 21B - sat Codreni; DC 21A - sat Seliștea - 4,200 km
Comuna Mileanca
346
Refacere drumuri săteşti: DS 1022, DS 958, DS 44, DS 28, DS 106, DS 145, DS 174, DS 955, DS 865, DS 249, DS 749, DS 706, DS 564, DS 2, DS 533, DS 464, DS 432, DS 393, DS 314, DS 279 - sat Mileanca; DS 280, DS 323, DS 253, DS 162, DS 152, DS 176, DS 193, DS 84, DS 71, DS 55 - sat Codreni; DS 57, DS 139, DS 66, DS 49, DS 133, DS 73, DS 40, DS 158, DS 1526, DS 82, DS 30, DS 164, DS 116, DS 91, DS 10 - sat Scutari; DS 81, DS 53 - sat Seliștea - 10,480 km
Refacere drum de exploatare: DE 220 - sat Mileanca - 1,000 km
20
Refacere drum comunal: DC 9A sat Mitoc - sat Horia - 1,800 km
Comuna Mitoc
81
Refacere drumuri săteşti: DS 973, DS 761, DS 925 - sat Mitoc - 0,900 km
21
Refacere drumuri comunale: DC 65 între sat Nicşeni - sat Dacia - 2,000 km
Comuna Nicşeni
191
Refacere drumuri săteşti: DS 6, DS 50 - sat Dacia; DS 259,
DS 215, DS 352, DS 351, DS 389, DS 692, DS 574, DS 595,
DS 555, DS 533, DS 629, DS 657, DS 400, DS 735 - sat Nicşeni; DS 159, DS 361+DS 389, DS 453, DS 479, DS 901 - sat Dorobanţi - 4,380 km
22
Refacere drumuri comunale: DC 330 (între sat Româneşti şi sat Sarata), DC 370 (între sat Româneşti şi sat Albeşti) - 3,300 km
Comuna Româneşti
99
23
Refacere drumuri săteşti: DS 124, DS 209, Str.18, DS 295, DS 390, DS 337, DS 441, DS 426, DS 464 - sat Victoria; DS 926, DS 1016, DS 1131, DS 223, DS 293, DS 1160/1 - sat Tocileni; DS 51, DS 267, DS 245, DS 232, DS 233, DS 106, DS 246 - sat Siliştea; DS 351, DS 352, DS 263, DS 243/1, DS 285, DS 92, DS 510, DS 534, DS 326 - sat Stăuceni - 8,840 km
Comuna Stăuceni
340
Refacere 4 podeţe: 2 podeţe în satul Victoria, 1 podeţ la intersecţia DS 223 cu DS 107 - sat Tocileni, 1 podeţ sat Stăuceni
24
Refacere străzi: Str. 295 (Alunului), Str. 41 (Stejarului) + str.9 (Lastari) - sat Suliţa; Str. 769 (Zorilor), Str. 145 (Dorului), Str.559 (Aliezului) - sat Dracşani - 1,450 km
Comuna Suliţa
92
Refacere drumuri de exploatare: DE 1113-1114 - sat Suliţa; DE 1755 - sat Dracşani - 1,200 km
Refacere 100 ml şanţ betonat distrus pe str. 260 (Sloboziei)
25
Refacere drumuri săteşti: DS 1410, DS 1457, DS 1689, DS 1626, DS 1508, DS 1516, DS 1269, DS 1322/1, DS 949, DS 1231, DS 1155, DS 1019, DS 725, DS 751, DS 231, DS 201, DS 27, DS 137, DS 289, DS 386, DS 60, DS 401 - sat Suharău; DS 237, DS 128, DS 129, DS 14, DS 19 – sat Plevna; DS 24, DS 72, DS 449, DS 439, DS 459, DS 468, DS 101 - sat Smârdan; DS 245, DS 234, DS 529, DS 333, DS 338, DS 339, DS 187, DS 162 - sat Lișna; DS 863, DS 864, DS 837, DS 876 - sat Oroftiana - 9,500 km
Comuna Suharău
90
Refacere drumuri de exploatare: DE 934, DE 606 - sat Suharău - 0,650 km
Refacere 1 podeţ pe DS 1457 - sat Suharău
Refacere şanţ dalat pe DC 82 - sat Suharău - 0,940 km
26
Refacere drum comunal: DC 32 - sat Truşeşti - 1,000 km
Comuna Truşeşti
134
Refacere străzi: Str.22, Str. 24, Str.25, Str.26, Str.29, Str.49, Str.51, Str.52+53 - sat Truşeşti; Str. 14 +Str.15 +Str.34 +Str. 35 - sat Buhăceni - 3,150 km
Refacere 1 podeţ pe str. 26 - sat Truşeşti
27
Refacere drumuri săteşti: DS 2003, DS 1909, DS 1860, DS 1207, DS 1176, DS 393, DS 375, DS 41, DS 268, DS 221, DS 441, DS 844, DS 943, DS 872, DS 904; DS Dealul Crucii, DS 290, DS 268, DS 440, DS 619, DS 656, DS 373 - sat Tudora - 8,900 km
Comuna Tudora
267
28
Refacere drumuri comunale: DC 71 - sat Văculeşti; DC 74 - sat Gorovei - 7,500 km
Comuna Văculeşti
205
Refacere drumuri săteşti: DS 338, DS 414, DS 573, DS 526 - sat Sucenița; DS 11, DS 12 - sat Gorovei; DS 850, DS 786, DS 51, DS 215, DS 967, DS 136, DS 393 - sat Văculești - 5,880 km
29
Refacere drum comunal: DC 67 - sat Ionăşeni - 3,500 km
Comuna Vârfu Câmpului
230
Refacere drum sătesc: DS 275 - sat Ionăşeni - 1,000 km
Refacere 0,2 km şanţ dalat pe DC 181 - sat Ionăşeni
8)
Județul Caraș-Severin Total, din care:
6.042
1
Refacere corp drum judeţean DJ 587, la intrare în satul Delinesti pe o lungime de 0.06 km (Comuna Păltiniș)
Județul Caraș-Severin
4.660
Refacere podeţ pe DJ 587, la intrare în satul Delineşti, în dreptul imobilului cu nr. 207 (Comuna Păltiniș)
Refacere podeţ pe DJ 587, sat Ohabiţa, pe Ogaşul Valea Ohăbii (Comuna Păltiniş)
Refacere podeţ pe DJ 571 C, la ieşire din satul Pârneaura, intersecţie cu drumul spre mănăstire (Comuna Socol)
Refacere pod rutier pe DJ 572, la ieşire din Comuna Berzovia spre Comuna Vermeş (Comuna Berzovia)
Refacere pod pe drumul judeţean DJ 586 A, în intravilan peste cursul de apă Dognecea (Comuna Dognecea)
Refacere corp drum judeţean DJ 585 pe o lungime de 7,5 km între satele Valeapai - Ramna şi între satul Ramna si oraşul Bocşa (comuna Ramna)
Refacere corp drum judeţean DJ 608 pe o lungime de 0,08 km, ieşire sat Teregova spre UAT Luncaviţa, km 45+225 (Comuna Teregova)
2
Refacere zid de sprijin protecţie strada Damaschin Bojincă în zona Bisericii Catolice, pe o lungime de 0,03 km
Orașul Oravița
6
Refacere parapet din beton la str. Vasile Alecsandri pe o lungime de 0,02 km
3
Refacere drumul agricol 1.1, sat Armeniş, Pagina Fagilor, pe o lungime de 0,05 km
Comuna Armeniș
1.300
4
Refacere corp drum comunal Slăveni, pe o lungime de 0,04 km, sat Zorile
Comuna Copăcele
46
Refacere podeţ pe drumul comunal Slăveni, sat Zorile în dreptul imobilului cu nr. 297
5
Refacere drumul agricol din satul Rusca, zona Mocoviste pe o lungime de 0,005 km
Comuna Teregova
30
9)
Județul Cluj Total, din care:
25.469
1
Refacere corpul drumului DJ 161C L=0,03km
Județul Cluj
3.661
Refacere drum judeţean DJ 107R L=11,3km
2
Refacere consolidare fundaţie drum şi refacere parte carosabilă DC 134, L= 3km
Orașul Huedin
326
Refacere străzi localitatea Bicălatu, L=2km
Refacere 5 podeţe localitatea Bicălatu
3
Refacere sediu Primărie Comuna Tureni
Comuna Tureni
810
4
Refacere 5 podeţe, localitatea Iacobeni
Comuna Ceanu Mare
3.554
Refacere străzi, localitatea Iacobeni L=1,2km
Refacere drum comunal DC 55, localitatea Iacobeni, L=2,4km
Refacere 5 podeţe, localitatea Fânaţe
Refacere străzi (uliţe), localitatea Fânaţe, L=0,9km
Refacere 3 podeţe, localitatea Strucut
Refacere străzi (uliţe), localitatea Strucut, L=1,2km
Refacere 6 podeţe, localitatea Hodăi-Boian
Refacere drum comunal DC 56, localitatea Hodăi-Boian, L=3km
Refacere 2 podeţe, localitatea Ceanu Mare
Refacere străzi (uliţe), localitatea Ceanu Mare, L=1,5km
5
Refacere alei, sistem de colectare ape pluviale din incinta Căminului de îngrijire bătrâni
Comuna Buza
518
Refacere străzi localitatea Buza L=2,2 km
Refacere drum comunal DC 20 Rotunda, L=1km
Refacere drumuri agricole L=1,7km
6
Refacere străzi pietruite în satele Dângău Mare, Dângău Mic, Agârbiciu, Bălceşti, Păniceni, Dumbrava, Straja, Căpuşu Mare, Căpuşu Mic, L=23km
Comuna Căpușu Mare
3.059
Refacere 2 podețe, localitatea Agârbiciu
7
Refacere drum comunal DC 21 şi străzi sat Cătina L=5,1 km
Comuna Cătina
761
Refacere străzi sat Feldioara L=2,6 km
Refacere drum comunal DC 21 (L=2,9 km ) şi străzi sat Copru (L=2,8 km), L=5,7 km
Refacere drum comunal DC 18 (L=1,5 km) şi străzi Valea Caldă (L=1,2 km), L=2,7 km
Refacere drum comunal DC 22 (L=3 km] şi străzi sat Hagău (L=3,2 km), L=6,2 km
8
Refacerea străzi localitatea Lujerdiu L=0,4 km ;
Comuna Cornești
952
Refacere consolidare mal Pârâul Ciurzii, L=0,4 km
Refacere podeţ localitatea Tioltur
Refacere stradă localitatea Tioltur, L=0,3 km
Refacere podeţ localitatea Barlea
9
Refacere drum vicinal Ruleşti, L=2km
Comuna Ciucea
1.856
Refacere drum forestier (zona Surduca) L=4km
Refacere drum vicinal Plopis L=1,4km
Refacere drum vicinal Blidăreasa, L=1,6km
10
Refacere uliţe, sat Sărata L=2,5km
Comuna Panticeu
4.168
Refacere podeţ localitatea Sărata
Refacere 4 podeţe, localitatea Panticeu
Refacere uliţe localitatea Panticeu L=3,2km
Refacere uliţe, localitatea Cătălina, L=1,8km
Refacere drum comunal DC 156, L=2,2km
Refacere uliţe localitatea Darja, L=2,25km
Refacere uliţe, localitatea Cubleşu Someşan, L=6,02km
Refacere drum de exploatatie agricolă, L=0,2km
Refacere podeţ, localitatea Cubleşu Someşan
11
Refacere drumuri de exploataţie agricolă, L=2km
Comuna Florești
237
Refacere strada Mică, refacere strada Uruşagului, sat Luna de Sus L=0,6km
12
Refacere drum DC 151A Borşa-Crestaia, L=2,7km
Comuna Borșa
1.436
Refacere drum DC 152 Ciumăfaia, L=0,5km
Refacerea străzi localitatea Ciumăfaia, L=0,5km
13
Refacere drum comunal DC 148A, DC 152, DC 150, (L=7km) străzi din localităţile Vultureni, Şoimeni, Bădeşti, Băbuţiu, (L=12,6km) L=19,6km
Comuna Vultureni
2.835
14
Refacere strada L=0,3km şi un podeţ, localitatea Căprioara
Comuna Recea Cristur
1.296
Refacere drum comunal DC162 L=1,35 km şi 2 podeţe, localitatea Osoi
Refacere drum comunal DC158 L=0,5km şi un podeţ, localitatea Elciu
Refacere străzi , localitatea Recea Cristur, L=0,75km
10)
Județul Covasna Total, din care:
4.676
1
Refacere drum judeţean şi podeţ DJ 122B
Județul Covasna
3.200
Refacere drum judeţean DJ 122 - zid de sprijin, 2 podeţe şi 2 praguri de fund
2
Refacere Centru Balneoturistic - Malnaş Băi
Comuna Malnaş
1.476
Refacere parc în centrul localităţii Malnaş Băi
Refacere canal pârâu Bormezö
11)
Județul Gorj Total, din care:
10.641
1
Refacere DJ 665 – 0,005 km (localitate Baia de Fier)
Județul Gorj
2.335
Refacere DJ 672 B – 0,050 km (localitate Frătești)
Refacere DJ 665 – 0,030 km (localitate Racovița)
Refacere DJ 661 – 0,1 km (localitate Săcelu)
Refacere 1 podeț pe DJ 661 (localitate Săcelu)
2
Refacere DS 83 - 0,25 km
Municipiul Motru
30
Refacere 1 podeț cu terasament
3
Refacere strada Dumbrava – 0,06 km
Orașul Novaci
130
Refacere strada Livezilor – 0,015 km
4
Refacere strada Calea Pocruii– 0,05 km (localitate Tismana)
Orașul Tismana
335
Refacere strada Deal Dăjii – 0,60 km (localitate Sohodol)
Refacere strada Modoranilor – 0,65 km ( localitate Racoți)
Refacere strada Crac – 0,25 km (localitate Racoți)
Refacere strada Ulița Orica – 0,05 km (localitate Racoți)
Refacere strada Principală – 0,18 km (localitate Racoți)
Refacere strada Grind – 0,30 km (localitate Celei)
Refacere 1 podeț beton, situat în Valea Mică
Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 125
Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 122
5
Refacere DS 24- 0,1Km- (localitatea Baia de Fier)
Comuna Baia de Fier
30
Refacere DS 44- 0,05Km-( localitatea Cernădia)
6
Refacere DV 11 – 0,10 km (localitate Cărpiniș)
Comuna Crasna
40
Refacere DS 26 – 0,40 km (localitate Rădoși)
7
Refacere 1 captare apă Sădișor
Comuna Mușetești
190
8
Refacere DS 37 – 0,45 km (localitate Padeș)
Comuna Padeș
825
Refacere DS 27 - 0,75 km (localitate Văieni)
Refacere DC 39 – 2,1 km (localitate Călungăreni)
Refacere DC 118 – 0,065 km (localitate Motru Sec)
Refacere 1 podeț pe DS 37 (localitate Padeș)
Refacere 2 podețe pe DC 117 și DS 27 (localitate Văieni)
Refacere 7 podețe pe DC 39 (localitate Călungăreni)
Refacere 2 podețe pe DS 30 și DC 119 (localitate Orzești)
Refacere 2 traversări pietonale pe DC 118 (localitate Motru Sec)
9
Refacere DS 29 – 0,4 km (localitate Peștișani)
Comuna Peștișani
675
Refacere DS 31 – 0,5 km (localitate Peștișani)
Refacere Strada Câmpului – 0,4 km (localitate Peștișani)
Refacere DC 96 – 0,1 km (localitate Seuca)
Refacere DC 132 – 0,03 km (localitate Gureni)
Refacere DS 2 – 0,2 km (localitate Gureni)
Refacere 2 poduri pe DS 29 și DS 31 (localitate Peștișani)
Refacere 1 podeț pe DS 31 (localitate Peștișani)
Refacere 1 podeț pe DS 16 (localitate Brădiceni)
10
Refacere 1 podeț (localitate Polovragi)
Comuna Polovragi
75
11
Refacere DV 22 – 0,25 km (localitate Roșia de Amaradia)
Comuna Roșia de Amaradia
117
Refacere DS 12 – 0,30 km (localitate Roșia de Amaradia)
Refacere DS 33 – 0,20 km (localitate Ruget)
Refacere DS 35 – 0,15 km (localitate Ruget)
Refacere DS 41 – 0,40 km (localitate Seciurile)
12
Refacere drum forestier – 1,5 km (localitate Suseni)
Comuna Runcu
4.635
Refacere 2 poduri din beton (localitate Suseni)
Refacere 30 podețe din beton (localitate Suseni)
Refacere 1 sursă de alimentare cu apă (localitate Runcu)
13
Refacere DS 2 – 0,1 km (localitate Samarinești)
Comuna Samarinești
40
Refacere DC 84 – 0,5 km (localitate Larga)
14
Refacere DS 681 – 0,3 km (localitate Blahnița de Sus)
Comuna Săcelu
50
Refacere drum forestier 1581 – 0,3 km (localitate Săcelu)
15
Refacere DS 9 – 0,1 km (localitate Vălari)
Comuna Stănești
12
16
Refacere SR 14 – 0,5 km (localitate Telești)
Comuna Telești
1.122
Refacere 1 pod pe DV 7 (localitate Telești)
Refacere 1 pod pe DC 95 (localitate Telești)
12)
Județul Harghita Total, din care:
9.347
1
Refacere DJ 134 C km 15+800-15+900 (com. Dealu) pe o lungime de 0,1 km
Județul Harghita
2.852
Refacere DJ 134 C km 19+500-20+500 (mun. Odorheiu Secuiesc) pe o lungime de 1 km
Refacere DJ 137 C km 2+200 – 2+400, 1+300-1+900 (Com. Feliceni) pe o lungime de 0,8 km
Refacere DJ 137 C km 2+170-2+200, 3+880-3+900 (Com. Feliceni) pe o lungime de 250 m2
Refacere DJ 127A 52+250-52+300 (Com. Lunca de Jos) pe o lungime de 0,05
Refacere podeţe de piatră pe DJ 132 km 46+675 şi km 47+120 (Com. Ocland) - 2 buc
Refacere podeţ de beton armat pe DJ 132 km 47+440 (Com. Ocland)
Refacere DJ 174 C km 7+097-8+197 (Com. Bilbor) pe o lungime de 1,1 km
Refacere poduri pe DJ 174A km 23+790 şi km 27+210 (Com. Bilbor) - 2 buc
Refacere acostamente pe DJ 174A km 27+120, 29+400, 29+680, 29+950, 29+980, 30+180, 30+480, 30+900 (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,4 km
Refacere acostament pe DJ 174A km 29+650 (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,01 km
Refacere DJ 174A acostament şi parte carosabilă afectate (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,08 km
Refacere DJ 174B acostament surpat şi parte carosabilă afectată, parapet dislocat (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,2 km
Refacere DJ 132 surpare zid sprijin km 45+600-45+750 şi 46+950-46+960 (oraş Vlăhiţa) pe o lungime de 0,16 km
Refacere DJ 174A – zid de sprijin din gabioane km 39+430-39+450, 39+635-39+645 (Mun. Topliţa) pe o lungime de 0,03 km
Refacere DJ 113B km 4+600-4+700 şi podeţ km 4+300 (Com. Cozmeni) pe o lungime de 0,1 km
Refacere podeţ pe DJ 121G km 9+150– acostament şi porţiuni din asfalt rupte/dislocate, fundaţie subspălată, structură de rezistență compromisă – pericol de prăbușire (Com. Plăieşii de Jos)
Refacere DJ 121G km 8+860-9+150, acostament şi porţiuni din asfalt rupte (Com. Plăieşii de Jos) pe o lungime de 0,5 km
Refacere DJ 121G km 0+400-0+500, acostament rupt şi dislocat, cale de rulare din asfalt dislocată/ruptă (Com. Plăieşii de Jos) pe o lungime de 0,1 km
Refacere DJ 123B km 3+100-5+100, şanţ colmatat, acostament distrus (Com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 2 km
Refacere DJ 123C km 14+800-18+800, șanț colmatat, acostament distrus, cale de rulare acoperită de aluviuni (Com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 4 km
2
Refacere subspălare şi rupere zid de sprijin pe str. Şumuleu pe o lungime de 5 m
Municipiul Miercurea Ciuc
15
Refacere spălare mal acostament drum avariat pe str. Şumuleu (mal drep pârâu Şumuleu) pe o lungime de 55 m
Refacere spălare mal str. Kajoni Janos (mal stâng pârâul Şumuleu) pe o lungime de 23 m
3
Refacere DC 33 pe o lungime de 0,5 km
Municipiul Odorheiu Secuiesc
35
Refacere străzile: Livezilor, Gyerkes Mihaly, Cireşului, Ugron, Bisericii pe o lungime de 1,4 km
4
Refacere străzi: 1 Mai, Bradului, Ady Endre, Aurora, Dozsa Gyorgy, Primăverii, Ştrandului, Uzinei, Bethlen Gabor, Berenyi, Rakos, Minele Lueta pe o lungime de 2,3 km
Oraşul Vlăhiţa
20
5
Refacere drum comunal neclasificat pe o lungime de 0,01 km
Comuna Bilbor
20
6
Refacere podeţe şi traversări pietonale - 4 buc.
Comuna Ciucsângeorgiu
3.423
Refacere DC 1 – cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km
Refacere strada Cinodpotoka, cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km
Refacere drum forestier Kristine, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 6 km
Refacere drum forestier Lovaszo, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km
Refacere drum forestier Heveder, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 12 km
Refacere drum forestier Hosszusarok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 7 km
Refacere străzi: Farkazo, Martonos, Laczok, Zata, Antalok, Kaszak, Vitosok, Kultur, Ligat, Danelok, Şcoala, Matefi, Tajak, Mesz, Godros, Vizmelyek suprafaţă pietruită spălată pe o lungime de 26 km
Refacere drum forestier/agricol Havasutja, suprafaţă spălată pe o lungime de 20 km
Refacere pod peste pârâul Fişag, culeea dreaptă şi pilonul central rupte şi dislocate
Refacere drum forestier Lok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte, podeţe tubulare dislocate pe o lungime de 16 km
Refacere drum forestier zona Benesd, Hosszuag, Hagofeje, Endre, Nagy Volgy, Kapolnabukk, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte, podeţe tubulare dislocate pe o lungime de 30 km
Refacere eroziune prăbuşire mal, surpare mal al pârâului Fişag adiacent imobilului cu nr. 300 (mal drept în amonte de podul erodat) pe o lungime de 120 m
Refacere eroziune prăbuşire mal, surpare mal al pârâului Fişag adiacent imobilului cu nr. 136 (mal stâng în amonte de podul erodat) pe o lungime de 40 m
Refacere DC Armăşeni, şanţ colmatat, cale de rulare acoperită de aluviuni pe o lungime de 1 km
Refacere drum forestier Taploca, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 15 km
Refacere drum forestier/agricol Nyiralja, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km
Refacere drum forestier/agricol Szopospatak, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 2 km
Refacere drum forestier/agricol Lok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 1,5 km
Refacere podeţ peste pârâul Fenyo, culee dreaptă din beton subspălată
Refacere drum forestier/agricol Astut, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km
7
Refacere podeţe - 2 buc
Comuna Corbu
347
Refacere DC 81 pe o lungime de 0,8 km
Refacere DC 87 pe o lungime de 1,7 km
Refacere străzi: Dâmbul lui Bălan, Branea, Dealului pe o lungime de 0,4 km
Refacere drum agricol pe o lungime de 1,1 km
Refacere drum de interes local (comunal) pe o lungime de 1 km
8
Refacere drum agricol pe o lungime de 1,585 km
Comuna Corund
460
Refacere DC 36 pe o lungime de 1,795 km
Refacere strada Telek pe o lungime de 0,378 Km
9
Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km
Comuna Cozmeni
39
Refacere DC Kismezo 2 pe o lungime de 0,5 km
Refacere DC Alsomalom pe o lungime de 0,5 km
Refacere DC Vagas pe o lungime de 0,27 km
Refacere străzi: Retgodre, Viragok, Fekete pe o lungime de 0,23 km
Refacere drum forestier Hipatak pe o lungime de 1 km
10
Refacere DC 34 pe o lungime de 0,42 km
Comuna Dealu
600
11
Refacere pod pietonal din lemn
Comuna Feliceni
84
Refacere podeţ tub beton pe o lungime de 0,012 km
Refacere podeţ lemn+metal
Refacere DC 33 km 1+150 – 1+170 pe o lungime de 100 m2
Refacere DC 33 km 1+300-1+800 pe o lungime de 0,5 km
Refacere podeţ pietonal
12
Refacere DC 148 pe o lungime de 1,5 km
Comuna Lunca de Sus
500
13
Refacere DC 231 pe o lungime de 0,01Km
Comuna Lunca de Jos
50
14
Refacere podeţ din beton
Comuna Mugeni
74
Refacere podeţ din lemn
Refacere strada Felszeg pe o lungime de 0,5 km
15
Refacere strada Szolga pe o lungime de 0,3 km
Comuna Ocland
20
16
Refacere podeţe pe DC 8 - 2 buc
Comuna Plăieşii de Jos
129
Refacere DC 8 – porţiuni rupte din acostament şi asfalt pe o lungime de 0,15 km
Refacere drumuri de exploatare agricolă şi de acces la terenuri agricole pe o lungime de 0,2 km
Refacere acostament rupt şi dislocat pe DC 120 Csaburde pe o lungime de 0,2 km
Refacere podeţe din tub PVC, cale de rulare spălată - 2 buc
17
Refacere DC Banea-Hodoşa pe o lungime de 1 Km
Comuna Sărmaş
138
Refacere DC Teasc pe o lungime de 3 km
Refacere drum Preluci pe o lungime de 1,3 km
Refacere DC Pârâul Bocanilor pe o lungime de 2 km
Refacere DC Pârâul Gorenilor pe o lungime de 1,7 km
Refacere drum forestier Pârâul Sărmaşului pe o lungime de 3 km
Refacere DC Clopotniţa pe o lungime de 0,15 km
Refacere DC Părăuţ pe o lungime de 0,5 km
18
Refacere podeţe pe drum forestier Pârâul Alunului - 3 buc
Comuna Tulgheş
341
Refacere drum forestier Pârâul Alunului pe o lungime de 1,9 Km
19
Refacere DC 136, surpare acostament, subspălare şi parte carosabilă pe o lungime de 0,15 km
Comuna Tuşnad
200
13)
Județul Hunedoara Total, din care:
5.730
1
Refacere strada Luncoiu de Sus din DN 76 pe porțiunea de stradă cuprinsă între casa cu nr. 75 și casa cu nr. 11
Comuna Luncoiu de Jos
200
2
Refacerea DC 111 în localitatea Alun
Comuna Bunila
1.980
Refacere 4 podeţe în localitatea Alun
Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Vadu Dobrii
Refacere 5 podeţe în localităţile Vadu Dobrii și Runcu Mare
Refacerea unui drum vicinal în localitatea Cernișoara Florese
Refacerea unui drum vicinal în localitatea Bunila
3
Refacerea unei străzi în localitatea Ghelari
Comuna Ghelari
975
Refacerea unui drum vicinal în localitatea Ghelari
Refacerea drumului de acces spre satul Plop
4
Refacerea drumului comunal DC 116 în localitatea Runcu Mare
Comuna Lelese
2.575
Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Runcu Mare
Refacerea unui podeţ în localitatea Runcu Mare
Refacerea unui drum de exploatare (vicinal) DE 007 în localitatea Cerișor
14)
Județul Maramureș Total, din care:
8.789
1
Refacere drum județean, DJ 186 B,Km 12+500, L=0,05 km, comuna Budești
Județul Maramureș
2.559
Refacere Pod-podeț DJ 171E, sat Costeni, Cupșeni
Refacere drum județean DJ 188, km 7+600 m, platforma drum L=0,05 km, Bocicoel, comuna Bogdan Vodă,
Refacere drum Județean DJ 171,km39+652 platforma drum L=0,1 km, Suciu de Sus
Refacere drum județean DJ 184, km 6+200, alunecare taluz rambleu , acostament, structură rutieră L=0,1 km, sat Dănești, Com. Sișești
2
Refacere podeț, strada Ecoului nr. 5
Municipiul Baia Mare
132
Refacere eroziune apărare mal stâng, str. Ecoului, nr. 5
Refacere eroziune mal drept, str. Arinului nr. 9
3
Refacere pod râu Sasar, str. Coșbuc
Orașul Baia Sprie
220
Refacere pod Valea Borcut, str. Crișan
Refacere pod Valea Chiuzbăii, str. Ignișului
Refacere strada Montană, nr 9; L=0,06 Km
Refacere strada Artarului, L= 0,5 Km
4
Refacere strada Lăzuci, L=0,2 Km; de la nr 50 – la nr. 53
Orașul Borșa
790
Refacere strada Văilor, L=0,15 Km ; la nr. 6, 8, 10;
Refacere strada Birț, L=0,3 km, de la nr.45 la nr.81;
5
Refacere stradă cartier Vâlcei, sat Chelința; alunecare platformă L=0,03 km
Orașul Ulmeni
250
6
Refacere strada Pe Vale,Taluz rambleu cu afectarea structurii rutiere L=0,03 km, lângă nr.179
Comuna Boiu Mare
250
7
Refacere drum comunal, L= 0,11 km, (pod Baciu-Biserica Ortodoxă Budești L=0,08Km, pod Baciu - Vasilcău, L= 0,03Km)
Comuna Budești
31
Drum forestier 0,05 km, Mănăstirea
8
Refacere pod râu Cavnic, sat Laschia, zona Vad , nr 87
Comuna Copalnic Mănăștur
525
Refacere pod râu Cavnic, sat Lăschia, zona Vad, nr 39.
Refacere platformă drum comunal, DC33, km 2+500 ;S=25 mp, sat Făurești
9
Refacere străzi, Ulița lui Hereș, Drumul Șesului, l=4 km, sat Cupseni.
Comuna Cupșeni
298
Refacere 1 pod, Valea Coșteni, sat Coșteni
Refacere eroziune apărare mal stâng, Valea Coșteni , L=0,5 km, sat Costeni
Refacere străzi, Ulița Poderei, str. Principală, L=1,5 km, sat Costeni
Refacere 2 podețe, Valea Rotunda, sat Libotin
Refacere străzi, Valea Rusului, L= 0,7 km, sat Libotin
Refacere 1 podeț, Valea Ungureni, Ungureni
Refacere eroziune apărare mal drept, Valea Ungureni, L= 0,03 km, sat Ungureni
10
Refacere drum comunal DC92, km4+500, L=0,05 Km;
Comuna Fărcașa
475
Refacere drum comunal parapet, rigolă, zid de sprijin, acostament, DC92, km1, L= 0,1 Km
11
Refacere podeț, str. Principală, nr. 1074 A
Comuna Lăpuș
180
Refacere sursa de alimentare cu apă în sistem centralizat, Valea Râoaia, 2 unități
12
Refacere 1 podeț, Sub Obreja
Comuna Oncești
204
Refacere drum comunal, L=3 km de la nr. 1-413 prin zona Moara de Jos, La Știboreasca, Sub Obreja, La Corn, Săliște, Cioroieș
13
Refacere podețe pe Valea Drăguleasca; 4 buc. La nr. 1750, la nr. 1702, la nr. 1705, la nr. 1693.
Comuna Vișeu de Jos
225
Refacere drum comunal, L=2 km, Școala Valea Porcului la nr. 1913
Refacere drum comunal, L=3 km, de la nr. 1693 la nr.1750
Refacere apărare mal din beton Gura Văii Secăturii, L=0,05 km, lângă nr. 133
Refacere apărare mal Valea Morii, L=0,02 Km, în dreptul stației de captare
14
Refacere drum comunal DC 63, Km7+450, L=0,2 km; taluz rambleu stâng cu afectarea acostamentului și structurii rutiere
Comuna Valea Chioarului
2.500
15
Refacere drum comunal DC 11, Km 3, alunecare de taluz cu afectarea acostamentului L=0,07Km
Comuna Vadu Izei
150
15)
Județul Satu Mare Total, din care:
8.623
1
Refacere drum comunal 0,150 km
Comuna Beltiug
543
Refacere pod
2
Refacere drum sătesc 0,400 km
Comuna Bogdand
2.019
Refacere drum comunal 0,140 km
3
Refacere drum sătesc 24 străzi-7,597 km
Comuna Socond
6.056
Refacere stație de epurare
Refacere rețea de alimentare cu apă
4
Reabilitare stație de pompare
Comuna Supur
5
16)
Județul Tulcea Total, din care:
113
1
Refacere dig local de apărare Ilganii de Jos pe o lungime de 30 ml
Comuna Nufăru
48
2
Refacere dig local de apărare Pătlăgeanca, mal drept afectat, completare cu terasamente în zonele sub cota proiectată, pe o lungime de 1500 ml + 15 ml pericol surpare
Comuna Ceatalchioi
65
Refacere dig local de apărare Ceatalchioi pe o lungime de 100 ml
17)
Județul Vrancea Total, din care:
30.580
1
Refacere DJ 241F, Sat Prisecani, - Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,43 km
Județul Vrancea
11.318
Refacere Drum județean DJ 204 L, Sat Cătăuți - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere culee pod (aferent DJ 204 L), Sat Cătăuți - Fisura culee
Refacere DJ 204l, Sat Poduri - spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri
Refacere DJ 204L, Sat Cătăuți - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere DJ 204L, Sat Podurile - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere DJ 204P, sat Cocoșari, punctele Mitrea, B.T. - Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe
Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct Iordăchescu - Drum avariat și dislocare tuburi de diametru 1500
Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct D.M. și M.S. - Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe
Refacere DJ 204P, sat Şotircari, Punct Izlaz - Alunecare de teren care a distrus platforma drumului, circulația auto efectuându-se cu dificultate
Refacere DJ 204P, sat Şotircari, Punct Izlaz - Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe
Refacere DJ 205M, Sat Podu Nărujei, punct Școala Barbu Ștefănescu Delavrancea - în urma precipitațiilor abundente s-a produs cedarea terasamentului drumului pe o lungime cumulata de 150m, cu adâncime variabilă maxim 30 cm; alunecarea de teren este activă. (piloți + zid sprijin)
Refacere Pod pe DJ 205M, Sat Rebegari, punct C.I. - în urma viiturii pe pârâul Humei au fost afectate fundațiile culeelor podului - în suprastructură au apărut fisuri
Refacere DJ 205D, Sat Nereju Mic, Punct școala Brădăcești - In urma viiturii de pe râul Zabala din cauza afectării apărării de mal drept, a fost fisurat drumul pe o lungime cumulata de 50 m pe acostament si o lățime de 0.5 m parte carosabila.
Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa, Sat Nereju Mic, Punct școala Brădăcești - In urma viiturii de pe râul Zabala apărarea de mal drept aferent DJ 205D a fost distrusa pe 150 ml si avariata pe încă 250 ml
Refacere Pod 1, sat Brădet, pct. Mișina, DJ 205M - Protecție culee avariate. Balustrade rupte.
Refacere DJ 205M, Zona pod 1 – pârâu Mișina - Alunecare de teren pe o lungime de 50m
Refacere podeț, DJ 205M – Rampa Mișina - podețul din prefabricate avariat, colmatat, timpane distruse, gabioane de protecție avariate.
Refacere DJ 205M, DJ 205M – Rampa Mișina - Platforma drum surpata şi decopertare asfalt pe o lungime cumulată de 120m
Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Sub Brădet - Saltea din gabioane + suprabetonare avariată pe o lungime de 60m
Refacere Pod DJ 205M, sat Pod Șchiopului, Punct Pârâu Valea Neagră - În urma precipitațiilor abundente, au fost avariate protecțiile culeelor, pragul de fund şi gabioanele din aval.
Refacere DJ 205M, sat Romanești, Pct. M.V. - Zidul de sprijin a DJ 205M din piatră este avariat - parţial distrus, pune în pericol gospodăria dlui M.V. (piloți+zid beton)
Refacere DJ 205M, sat Romanești, Punct Corni - În urma precipitațiilor abundente s-au activat 2 alunecări de teren pe o lungime cumulată de 50 m, ce afectează platforma drumului. De asemenea este afectată şi rigola betonată stânga (gabioane + decolmatare rigole)
Refacere DJ 205M, sat Făget, Punct M.V., Punct D.I., Punct Dispensar - Cedare platforma drum în 3 puncte pe o lungime cumulată de 150m. (piloți + zid beton)
Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Pct Stochici Simion, sat Făget, - Apărarea de mal din gabioana cu plasă şi bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m
Refacere DJ 205M, sat Bitcari, Punct Şcoala - Cedare platforma drum pe o lungime de 100m.
Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Pct. Obstea Aga Neagu, sat Nistorești - Apărarea de mal din gabioane cu plasă şi bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m
Refacere Pod, Sat Prahuda, pe DJ 205D - A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație și a fost distrus sfertul de con aferent (amonte mal drept)
Refacere Apărare de mal, Sat Prahuda, pe Str. Principală nr. 93 - Apărare de mal drept din gabioane de bolovani ecranate distrusă pe o lungime de 25 m, adiacentă DJ 205D
Refacere DJ 205D (reprofilare albie + zid sprijin pe 50m), Sat Spulber, punct Pricopie - în urma viiturii de pe râul Zăbala, din cauza dirijării curentului spre malul stâng și a colmatării albiei, au fost depuse aluviuni pe DJ pe o lungime de aprox.150 m pe acostament, pe o lățime de 2 m a părții carosabile și a fost colmatat șanțul
Refacere DJ 205L, sat Vrâncioaia, Pct „intrare sat Vrâncioaia”- Urmare a precipitaţiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanţă de 0.040 km
2
Refacere străzi, sat Siscani, Punct “Paraschiv Toader”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.450 km
Municipiul Adjud
12
Refacere străzi, sat Boscani, Punct “Pasarela”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.250 km
3
Consolidare Eroziuni de maluri, Sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal drept, punct post de politie - Unda de viitura a accentuat o eroziune activa pe malul drept a râului Milcov, in dreptul postului de politie, eroziune menționată si in alt proces verbal anterior privind constatarea și evaluarea pagubelor.
Comuna Andreiașu de Jos
819
Consolidare Eroziuni de maluri, Sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal stâng, punct Sipotele-Frangu - Unda de viitura a accentuat o eroziune activa pe malul stâng a râului Milcov, in punctul Sipotele-Frangu, eroziune menționată si in alt proces verbal anterior privind constatarea si evaluarea pagubelor
Refacere Drum comunal DC 114, Sat Andreiașu de Jos, punct Focu Viu - In Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea fagaselor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,3km.
Refacere ulițe - drumuri de interes local, Sat Andreiașu de Jos, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 7km .
Refacere ulițe - drumuri de interes local, Sat Butucoasa, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 3,5km .
Refacere ulițe - drumuri de interes local, Sat Răchitosu, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 5,2km .
Refacere Drum comunal DC 115, Sat Fetig, km. 1+300-3 + 000 - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,6km .
Refacere Drum comunal DC 115, Sat Fetig, punct Haul Mare - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la accentuarea cedării terasamentului drumului care face calea de acces către 28 de gospodarii
Refacere podeț, Sat Fetig, pe DC 115, km 2+500 - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la cedarea terasamentului drumului in zona unui podeț tubular
Refacere ulițe - drumuri de interes local, Sat Hotaru, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,35km .
Refacere Drum comunal DC 114, Sat Hotaru, punct Brusturis - In urma precipitațiilor abundente s-a produs o alunecare de teren, afectând drumul pe 15 m lungime si 1 m lățime
Refacere Drum comunal DC 114, Sat Hotaru, punct Brusturis - In urma precipitațiilor abundente s-a produs o dislocare de stânci si cedare a terasamentelor pe o lungime de 200 m, colmatând șanțurile și acoperind drumul pe 1 m lățime
Refacere ulițe - drumuri de interes local, Sat Titila, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 1,0km .
Refacere Pereu de piatra zidit, Sat Andreiașu de Jos, - Pereul de piatra a fost distrus pe o porțiune de circa 100 m pe ambele maluri ale torentului Arșița Mica
4
Refacere Străzi/Ulițe , Sat Bârsești, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.10 km
Comuna Bârsești
19
5
Refacere Drumuri comunale, Sat Biliești, prelungire strada Colacului, extravilan - configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor a determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și a condus la formarea de făgașe
Comuna Biliești
14
Refacere Drumuri comunale, Sat Biliești, prelungire Aleea Piersicului, extravilan - configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor a determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și a condus la formarea de făgașe
6
Refacere DC 2B, Sat Prisecani, - Drum avariat în zona șanțului de scurgere și spălarea zestrei de balast pe o porțiune de 0,05 km
Comuna Boghești
8
Refacere DC249, Sat Iugani, - Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km
Refacere DC 297, Sat Chițcani, - Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km, formare de făgașe
7
Refacere strada Abisinia, sat Vităneşti de sub Măgura - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
Comuna Bolotești
828
Refacere străzi, sat Vităneşti de sub Măgura, Str. Muchiei - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
Refacere strada Răsăritului, sat Vităneşti de sub Măgura - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
Refacere strada Poiana, sat Vităneşti de sub Măgura - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
Refacere Apărare de mal, sat Vităneşti de sub Măgura, punct Scânteiau - Apărare de mal drept din gabioane ecranate cu beton distrusă pe 60 ml. În spatele apărării s-a format o eroziune de mal activă
Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Vităneşti de sub Măgura, punct Lunca - Eroziune mal drept rău Putna în lungime de 300m ce pune în pericol mai multe terenuri riverane
Refacere strada Soarelui, sat Pietroasa - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
Refacere strada Măgura, sat Pietroasa - spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale
8
Consolidare eroziune de mal drept al râului Milcov, situată în aval de podul rutier, pe o lungime de 150 ml
Comuna Câmpineanca
270
9
Refacere Amenajare gura de evacuare stație de epurare (reprofilare albie si gabioane), Sat Campuri, stația de epurare - Amenajarea gurii de evacuare a stației de epurare a fost distrusa
Comuna Câmpuri
840
Consolidare Eroziune de mal stâng, (reprofilare + zid gabioane) , Sat Campuri, pct. Sachelaru - A fost erodat malul stâng si pune in pericol strada Prundului
Consolidare Eroziune de mal drept, (reprofilare + zid gabioane), Sat Rotileștii-Mici, pct. punte pietonala - A fost erodat malul drept si pune in pericol DC 172
Refacere Pod pe drum auto forestier, Sat Gura Văii - Pod din beton armat distrus – podul a fost deplasat si prăbușit
10
Refacere Drumuri de interes local, Sat Seciu - spălarea părții fine a balastului.
Comuna Chiojdeni
487
Refacere Drumuri de interes local , Sat Catauti (în cinci puncte: La Jugănaru Paraschiv- 0,4 km, La M.T.T. – 0,3 km, La D.Ș. – 0,4 km, La D.I. – 0,7 km, La Ș.N. – 0,02 km) - spălarea părții fine a balastului
Refacere Drumuri de interes local , Sat Poduri (în două puncte: La T.C. - 0,2 km, La O.N. – 0,4 km) - spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri
Refacere Drumuri de interes local , Sat Chiojdeni (în două puncte: La C.I. - 0,4 km, La C.A.G. – 0,2 km) - spălarea părții fine a balastului
Refacere Zid sprijin mal stâng , Sat Chiojdeni punct la Serafim - gabioane
Refacere Zid sprijin mal stâng, Sat Chiojdeni punct la școala - piatra zidita cu mortar de ciment locuința
Refacere Drumuri de interes local, Sat Tulburea, punct la D.A. - spălarea părții fine a balastului
Refacere Drumuri de interes local, Sat Lojnita, ( în două puncte: spre Rotăria – 1 km, La T.G. – 1km) - spălarea părții fine a balastului
Consolidare Alunecare de teren (zid de sprijin) , Sat Luncile, lângă casa O.V. - Alunecare tren
Refacere Drumuri de interes local, Sat Luncile( în șapte puncte: La N.V. – 0,015 km, La B.Ghe. – 0,3 km, La N.N.– 0,3 km , La Codin – 0,2 km, La V.C. – 0,05 km, La Centrul social – 0,3 km, La Săritoarea – 0,3 km) - spălarea părții fine a balastului
Refacere apărare de mal din coșuri de gabioane, Sat Luncile punct gater - gabioane
Refacere drumuri de interes local, Sat Cătăuți, Puncte: - Drambu – 1 km, B.N. – 0,5 km, D.L. – 0,4 km, G.D. – 0,3 km, La Gubernu – 0,6 km - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere drumuri de interes local, Sat Mărăcini, Puncte : L.M. – 0,6 km, ToporIonasc– 0,7 km, P.S. – 0,3 km - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere drumuri de interes local, Sat Podurile, Puncte : - T.I. – 0,4 km, P.I. – 0,4 km, Leontina – 0,3 km, P.S. – 0,4 km, Podul Jenda - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere drumuri de interes local, Sat Chiojdeni, Puncte : M.C.– 0,2 km, C.V.– 0,2 km - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
11
Refacere Drum comunal DC 162, Sat Cotești, Punct „Toreanu” - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,300 km (Drum balastat, lațime drum l=3,00)
Comuna Cotești
97
Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Vadului” - A fost afectat parapetul metalic, lungime parapet = 8,00 m. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat pe umplutură din balast. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m
Refacere Apărare de mal + Rigolă colectoare (zid de gabioane), Sat Cotești, Punct “Muteș 2” - Apărare de mal stâng din gabioane de bolovani avariate răsturnată pe o lungime de 5,00 m. Descărcare rigolă colectoare din beton distrusă pe cca 10 m lungime.
Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș 2” - A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m
Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș 3” - A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m
Refacere Stradă, Sat Cotești, Între Punct “Muteș2”și punct “Muteș 3” - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,200 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș1” - Podeț afectat de depuneri de aluviuni. Podeț realizat din două traverse din beton cu parapet metalic. Deschidere podeț, aprox. 4,00 m și lățimea de 4,00 m
Refacere Podeț, Sat Valea Cotești, Punct „Mungiu” - A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast dintre tuburi și placa din beton armat
Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat.
Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00
Refacere Podeț, Sat Goleștii de Sus, Punct „Vincon” - A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast care asigura trecerea.
Podeț din tuburi prefabricate din beton armat: 1 x Ø800 mm
12
Refacere DC 158, sat Dragosloveni, intersecție cu drum de exploatare - Alunecare de teren pe malul drept al râului Râmna, care a distrus corpul drumului pe o lungime de aprox.50 m, circulația făcându-se pe un singur fir
Comuna Dumbrăveni
275
Refacere Perimetrul de protecţie a forajelor de alimentare cu apa a localităţii Gura Caliţei, sat Dragosloveni - Eroziune mal drept în zona de protecţie a forajelor de alimentare cu apa a localităţii Gura Caliţei
Refacere strada Garoafei, sat Dumbrăveni - Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe
Refacere Drum de exploatare agricolă, sat Dumbrăveni, în amonte de podul CFR - Eroziune mal stâng al râului Râmna, care a distrus parţial corpul drumului pe o lungime de aprox. 50 m si pune in pericol reţeaua de canalizare, investiţie a SC CUP Vrancea; lucrarea nu a fost recepţionată.
13
Refacere DC 172, sat Trestia, Punctele T.A. – 0,0015, T.A. – 0,0010, B.G. 0,0030 - Erodarea malului stâng al pârâului Motnau
Comuna Dumitrești
45
Refacere drum interes local, sat Siminoc - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Motnau - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Lăstuni - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Valea Mică - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Poienița - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Blidari - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi
Refacere DC 170, sat Dumitreștii Fata - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere DC 168, sat Dumitreștii Fata - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere DC 171, sat Biceștii de Sus - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Roșcani - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe
Refacere drum interes local, sat Lupoaia - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi
Refacere DC 183, Sat Biceștii de Jos, Punct Islaz - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe
Refacere drumuri de interes local, Sat Lupoaia, Puncte : C.A. – 0,1 km, S.T.– 0,3 km, S.L. – 0,1 km - Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe.
14
Refacere Apărare de mal (zid beton+grindă) și Drum de interes local, sat Făurei, mal stâng R. Putna - Apărare mal stâng (pereu dale din beton cu grindă beton la bază) râu Putna, distrusă pe o lungime 600m între pod DN2/E 85 şi pod CF magistrala 500. În spatele apărării a fost formată o eroziune de mal accentuată ce a dus şi la distrugerea Drumului vicinal 310 pe o lungime de 800 ml.
Comuna Garoafa
4.038
Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă (reprofilare albie + zid de gabioane), Sat Făurei, mal drept r. Putna, aval pod DN 2/ E 85 - Eroziune mal drept L= 500m în evoluție. Au fost afectate terenurile pe o lungime de 500m.
Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă, Sat Răchitosu, Imas - C.S. - Eroziune mal stâng râul Putna în evoluție ce pune în pericol terenurile din domeniul privat al UAT Garoafa. În urma viiturii din 18 – 19 .VI.2021 terenurile riverane mal stâng în dreptul eroziunii au fost inundate
15
Refacere strada Poştaşului, sat Cocoşari - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Comuna Gura Caliței
131
Refacere Gabioane, sat Raşca - Gabioane distruse pe o lungime de 3 m în aval şi 3 m în amonte de podul care face legătura între satul Cocoşari şi cătun Groapa Catrinei din satul Raşca
Refacere Uliţa comunală, sat Raşca, Serari - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Bisericii, sat Dealu Lung - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Hărniciei, sat Groapa Tufei - Erodare mal stâng, lângă culeea podului, distrugând aprox. 1m lăţime din drumul de balast pe o lungime de aprox.3m
Refacere strada Hărniciei, sat Groapa Tufei - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Dutari, sat Gura Caliţei - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Coastă, sat Gura Caliţei - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Gurau, sat Gura Caliţei - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere DC 154, sat Plopu, pct.Dobrescu şi Lotru - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Prunului, sat Plopu, pct.Onea şi Cojocaru - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Lemnarilor, sat Bălăneşti - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere DC 155, sat Poenile - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Şcolii, sat Poenile - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Trandafirilor, sat Poenile - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Fântânii, sat Poenile - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere DC 170, sat Lacul lui Baban, pct. Pompe de apă - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Mărului, sat Lacul lui Baban - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Islaz, sat Lacul lui Baban - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
Refacere strada Pinului, sat Lacul lui Baban - Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe
16
Refacere străzi, Sat Lespezi, Strada Bisericii, Pct. M.V. - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,300km
Comuna Homocea
9
Refacere străzi, Sat Costișa, Strada Bisericii, Pct. P.C. - Depășirea capacității de transport a șanțurilor a condus la revărsarea apelor pe platforma drumului, rezultând făgașe longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,250 km
17
Refacere Poduri, Sat Milcovul, Punct Udrea - Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Milcovul, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua poduri: Pod de tuburi lățime =4m deschidere 6m; Pod de tuburi lățime =5m deschidere 6m
Comuna Mera
1.167
Refacere străzi, Sat Milcovel, - Str. Căprăriei, Str. Bodin, Str. Poenilor - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.00 km
Refacere Străzi, Sat Livada, - Str. Livezi, Str. Păcii, Str. Cicoarei - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1,20 km
Refacere Alunecare de teren, Sat Livada, Str. Livezi, pct. „T.C.” - Alunecarea de teren pune in pericol circulația pe strada Livezi.
Refacere străzi, Sat Vulcăneasa, Str. Rogoazei, Str. Principala, Str. Bisericii, Str. Primăverii - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.00 km
Refacere Trecere provizorie, Sat Vulcăneasa, Punct „M.M.” - Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Grozea, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, a fost avariat. Trecerea provizorie prin albie (2 tuburi 150cm)
Refacere străzi, Sat Roșioara, - Str. Scolii, Str. Aviatorului, Str. Munteni - Spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1,50 km
Refacere podețe, Sat Mera, pct. „Ș.S.”, pct. „D.M.” - Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Tiganiei, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua podețe: podeț de lemn lățime =3m deschidere 7m și podeț de lemn lățime =3m deschidere 7m
Refacere străzi, Sat Mera, - Str. Roșioarei, Str. Petre Mironeascu, Str. Pârâul Mânăstirii, Str. Alexandru Ioan Cuza - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 3,50 km
18
Refacere Drum de interes local, Satul Podul Stoica, Cătun Lunca, punct G.M. - în urma erodării malului drept al râului Zăbala a fost distrusă calea de acces către gospodăria doamnei G.M.
Comuna Năruja
380
Refacere Drum de interes local, Satul Podul Stoica, Cătun Lunca, punct N.C.și Cătun Petrești, punct L.I. - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 150 m
Refacere DC 94, Sat Podu Stoica, punct Partene - punct Țigănuș - - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 500 m
Refacere Drumuri de interes local, Satul Năruja, punct P.N., punct Mesca, punct Dealul Prahuzei, punct B.I., punct Releu, Pod Cristian - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 3 km
Refacere Drum de interes local, sat Năruja, punct Macovei - în urma erodării malului stâng al râului Năruja a fost distrusă calea de acces către gospodăria domnului M. (gabioane + refacere drum)
19
Refacere strada Veteranilor, sat Negrilești - Drum balastat afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lăţime drum l=3,00)
Comuna Negrilești
72
Refacere strada Pârâu, sat Negrilești - Drum balastat afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lăţime drum l=3,00)
Refacere strada Dealul Pietrei, sat Negrilești - Drum balastat afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,450 km (lăţime drum l=3,00)
Refacere drum în sat Negrilești - Poiana - Drum balastat afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,850 km (lăţime drum l=3,50)
Refacere drum în sat Negrilești – Pod Tivitău – Linie - Drum balastat afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului și crearea de făgaşe longitudinale pe o lungime cumulată de 1,950 km (lăţime rum l=3,50)
Refacere apărare de mal, Pârâu Roschila, intersecție cu drum Linie – Pod Vranceanu - Apărare de mal din gabioane de bolovani afectată prin subminarea acesteia în aval, Pârâul Roșchila.
20
Refacere Ulite, Sat Nereju, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4 km .
Comuna Nereju
1.899
Refacere podeț, Sat Nereju, Punct G.I. - In urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost distrus un podeț tubular cu lungimea de 4 m, 6 locuințe rămânând izolate.
Consolidare Eroziune de mal, Sat Nereju, Punct T.S. - In urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m. punând in pericol 2 gospodarii
Refacere ulițe, Sat Nereju Mic, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 10 km .
Refacere Traversare pietonala, Sat Nereju Mic, Punct confluenta pârâul Vulturului - In urma viiturii de pe râul Zabala 2 pile (elevație metalica si fundație din beton) si culeea(fundație din beton) au fost înclinate
Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa (refacere ziduri si reprofilare albie), Sat Nereju Mic, Punct D.R. - In urma viiturii de pe pârâul Monteoru a fost avariata regularizarea pârâului pe o lungime de 200 m
Refacere ulițe si consolidare (zid de sprijin + piloți), Sat Nereju Mic, Punct B.T. - Accentuare alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime totala de 60 ml si o lățime de 1.0 m
Refacere ulițe, Sat Sahastru, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2.0 km .
Refacere ulițe, Sat Sahastru, Punct S.M. - Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 20 ml si o lățime de 1.0 m
Refacere DC 106, Sat Sahastru, Punct C.N.- Alunecare de teren care a distrus structura drumului pe o lungime de 15 m si o lățime de 3.0 m si pune in pericol drumul pe o lungime de 30 m si o locuință.
Refacere DC 106, Sat Sahastru, Punct S.C. - Alunecare de teren care a fisurat structura drumului pe o lungime de 20 m si o lățime de 1.0.
Consolidare alunecare de teren, sat Sahastru, punct S. T. I. - alunecare de teren care pune in pericol gospodărie
Refacere Ulițe, Sat Chiricari, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4.0 km .
Refacere Ulițe, Sat Chiricari, Punct D.S. - Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml si o lățime de 1.0 m
Refacere Ulițe, Sat Chiricari, Punct B. Ghe. - Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml si o lățime de 2.0 m
Refacere Ulițe, Sat Brădăcești, - Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2.50 km .
Refacere Traversare pietonala, Sat Brădăcești, Punct S.C.- In urma viiturii de pe raul Zabala 2 pile (elevație metalica si fundație din beton) au fost deplasate
Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa, Sat Nereju Mic, Punct Pomponel - In urma viiturii de pe râul Zabala apărarea de mal stâng a fost distrusa pe 70 ml si avariata pe încă 70 ml.
Consolidare Eroziune de mal, Sat Nereju Mic, mal stâng râu Zabala, Punct amonte confluenta pârâu Vulturului - In urma viiturii de pe râul Zabala din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 50 m care pune in pericol 2 locuințe.
21
Refacere Drum de interes local, sat Brădet, Punct Bazin Apa - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale și spălarea balast pe o lungime cumulată de 150m
Comuna Nistorești
1.796
Refacere Pod 2, sat Brădet, pct. Misina, Drum de interes local pct. Misina - culee mal drept şi rampa acces pod distruse în totalitate
Refacere Drum de interes local, Pct. Brădet - Pe drumul de interes local ce face legătura cu sat Brădet, în urma ploilor abundente s-au activat mai multe alunecări de teren cu o lungime cumulată de 300m. Drum în execuție.
Refacere Drum comunal DC 82, sat Valea Neagră, Punct Mănăstire - Cedare platforma drum pe o lungime de 20m. Rigola stânga distrusă
Refacere Drum comunal DC 82-valea Neagră, sat Valea Neagră, Punct Pârâul lui Avram - Cedare platforma drum pe o adâncime de aproximativ 2,00m şi zid de sprijin dreapta din prefabricate din beton. Alunecare pune în pericol circulația.
Refacere Drum de interes local, sat Valea Neagră, Cătun Valea Neagră - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balast pe o lungime cumulată de 500m
Refacere Drum de interes local, sat Pod Șchiopului, Pct. Podu Şchiopului - În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 10 m, ce afectează platforma drumului (zid gabioane)
Refacere Drum de interes local, sat Pod Șchiopului, Sat Podu Şchiopului - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m
Refacere Pod rutier din lemn, sat Vetrești Herăstrău, Punct Podu Tirdei - În urma viiturii pe pârâul Naruja, podul din lemn a fost distrus în totalitate
Refacere Drum de interes local, sat Vetrești Herăstrău - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 100m
Refacere Drum de interes local, sat Ungureni, Punct T. I. - În urma viiturii pe pârâul Năruja, în pct. Tirdea Ionel drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 100 m
Refacere Drum de interes local, Sat Ungureni - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m
Refacere Pod metalic, sat Ungureni, pct. trecere cătun Olaresti - În urma viituri pe pârâul Năruja, au fost avariate fundaţiile picioarelor podului metalic
Refacere Drum de interes local, sat Romanești, Punct Ciuta - În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 30 m, ce afectează platforma drumului (gabioane + refacere)
Refacere Drum de interes local, Sat Romaneşti - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 400m
Refacere Drum de interes local, sat Romanești, Punct Pârâul Primejdiei - În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 40 m, ce afectează platforma drumului
Refacere Drum de interes local, sat Făget - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 500m
Refacere Drum de interes local, sat Bitcari, Punct Lunca – Podu Rois - În urma viiturii pe pârâul Năruja, în pct. Lunca drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 200 m
Refacere Drum de interes local, sat Bitcari, Punct Pod Bitcari - În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 50 m, ce afectează platforma drumului
Refacere Drum de interes local, Sat Bitcari - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 250m
Refacere Drum de interes local, sat Nistorești - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m
22
Refacere Drum comunal DC 98, Sat Prahuda, În aval de podul de pe DJ 205D - Eroziune de mal drept care a afectat acostamentul drumului pe o lungime L = 150 m (lățime drum l=3,00)
Comuna Paltin
1.123
Refacere Drum comunal DC 98, Sat Ghebari, Drum din Prahuda spre Ghebari prin punctul “pârâul Tojanului” - Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe logintudinale pe o lungime cumulata de 0,650 km (Drum balastat, lațime drum l=3,00)
Refacere Stradă (reprofilare albie, refacere strada si zid de gabioane), Sat Paltin, Str. Barajului - Drum distrus de eroziunea de mal stâng pe o lungime de 0,300 km (Drum balastat, lațime drum l=4,00)
Refacere Stradă, Sat Paltin, Str. Cociobari - Spalarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Stradă, Sat Paltin, Str. Brătulești - Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,300 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Stradă, Sat Paltin, Uliță spre sat Brătulești - Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Podeț, Sat Paltin, Punct “Brătulești” - Podeț distrus cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată.
Refacere Podeț, Sat Paltin, Punct “Arșița” - Podeț cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din două tuburi prefabricate din beton, Ø1000. Subminare tuburi pe o lățime de aprox. 2,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse.
Refacere Podeț, Sat Tepa, Punct „Masabâra” - Podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Depuneri de aluviuni și apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată.
Refacere Stradă, Sat Tepa, Strada Masabâra - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Podeț, Sat Tepa, Sat Tepa - Podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Avariere la nivelul umpluturii căii de rulare și racord terasament.
Refacere Stradă, Sat Tepa, Strada Tepa - Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Stradă, Sat Țipău, Strada Țipău - Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Stradă, Sat Țipău, Strada Țipău - Drum avariat prin distrugerea platformei drumului pe o lățime de 1,0 m și pe o lungime cumulata de 0,030 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
23
Refacere strada Mihalcea, sat Păulești - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l=3,00)
Comuna Păulești
11
Refacere strada Alunului, sat Păulești - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=4,00)
Refacere strada Bazinului, sat Păulești - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l=3,00)
Refacere strada Troițelor, sat Păulești - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lățime drum l=3,00)
Refacere strada Plopului, sat Hăulișca - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=3,00)
Refacere strada Trandafirului, sat Hăulișca - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=3,00)
24
Refacere DC 3181, sat Păunești, Punct Novăcești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100km
Comuna Păunești
18
Refacere DC 4339, sat Păunești, Punct Valea Grajdului - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,200km
Refacere DC 3459, sat Păunești, Punct Gherghelau - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km
Refacere DC 824, sat Păunești, Punct Corcoz - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150km
Refacere DC 679, sat Păunești, Punct Surlea - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km
Refacere DC 4358, sat Păunești, Punct Chenica - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km
Refacere DC 369, sat Viișoara, Punct Biserica - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km
Refacere DC 129, sat Viișoara, Punct R. V. - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150 km
25
Refacere Drum comunal DC 149A (refacere asfalt + zid sprijin), Sat Poiana Cristei, Punct “la Cruce” km 1+400 - Drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe un sens de circulație și pe o lungime L = 10 m. Cauza tasării – alunecare de teren cu lungimea de aprox. 40 m. (lățime drum l=3,00)
Comuna Poiana Cristei
401
Refacere Stradă, Sat Poiana Cristei, Strada Poieniței Punct „Bobărești” - Drum asfaltat afectat prin distrugerea sistemului rutier pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l=5,00)
Refacere Stradă, Sat Poiana Cristei, Strada Poieniței Punct “Agronomi” - Drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l=3,00)
Refacere Alunecare de teren (zid de sprijin), Sat Mahriu, str. Nucilor nr. 8 - Alunecarea de teren produsă pune în pericol locuința aflată în proprietatea familiei Nișcoveanu Sorinel Sc=60 m2
Refacere Stradă, Sat Mahriu, Strada Pădurii între Cămin Mahriu și „Crângari” - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,700 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Mahriu, Punct “C. T.”, “Școală” - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,100 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Petreanu, între sat Mahriuși sat Petreanu - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,150 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Petreanu, Spre sat Târâtu de la intersecția cu sat Petreanu - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,450 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)
Refacere Pod, Sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră - A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație, în aval. Pod metalic cu deschidere de aprox. 18,00 m și lățimea de 4,00 m
Refacere apărare de mal, Sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră - Apărare de mal din gabioane de bolovani avariată. L=3,00
Refacere Podeț, Sat Petreanu, Punct “Crăciunești” - Podeț cu deschiderea de aprox. 4,0 m, format dintr-un tub prefabricat din beton, Ø1000. Subminare și distrugere tub pe o lungime de aproximativ 3,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse pe cca 1,0 m lățime
26
Refacere Trecere provizorie prin albie, Sat Reghiu, Punct “Damian” - Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Reghiu, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, Pod de tuburi lățime=4m deschidere 10m
Comuna Reghiu
247
Refacere DC 94, Sat Reghiu, - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 3 km
Refacere DC 112, Sat Ursoaia, - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.5 km
Refacere străzi/ulițe, Sat Răiuți, - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1.5 km
Refacere străzi/ulițe, Sat Farcaș, - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1.0 km
Refacere Trecere provizorie prin albie, Sat Șindrilari, Punct „M. P.” - Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Milcov, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua poduri
Pod de tuburi lățime = 4m deschidere 10m
Refacere străzi/ulițe, Sat Șindrilari, - Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.5 km
27
Refacere DC 622 (zid de sprijin), Sat Dragosloveni, Punct Grosu Fane - Eroziune de mal stâng afectează platforma drumului
Comuna Soveja
705
Refacere DC 1642, Sat Dragosloveni, Punct Enache și Ilie - Eroziune de mal drept a distrus platforma drumului pe o lățime de 1 m
Consolidare Eroziune de mal drept, Sat Dragosloveni, Punct T. M.- Eroziune de mal drept pune în pericol locuința și anexa familiei Tilică
Consolidare Eroziune mal drept, Sat Dragosloveni, Punct M. Ghe. - Eroziune de mal drept pune în pericol platforma drumului DC 802
Refacere Zid de sprijin din beton armat (mal drept), Sat Dragosloveni, Punct Enache și Ilie - Un urma viiturii zidul a fost subminat și sa prăbușit în albia pârâului Dragomira
28
Refacere drumuri comunale, Sat Spulber - scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale
Comuna Spulber
873
Consolidare Eroziune de mal (reprofilare albie și 30m zid beton), Sat Spulber, punct Moara - în urma viiturii de pe râul Zăbala a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m, fapt care pune în pericol culeea unei punți pietonale și a unui stâlp de alimentare cu curent electric
Refacere Punte pietonală, sat Spulber, punct Moara - în urma viiturii de pe râul Zăbala o pilă (elevație metaliză și fundație de beton) a fost înclinată
Refacere drumuri comunale, Sat Țipău - scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale
Refacere Pod, sat Țipău, punct pârâul Țipău - alunecarea activă de teren a afectat rampele podului pe o lungime de 25 m liniari, acoperind șanțul și partea carosabilă pe o lățime de 1 m
Consolidare alunecare de teren, sat Țipău, punct pârâul Țipău - alunecarea activă de teren pune în pericol drumul care asigura accesul la 15 gospodării (cătun Dosul Țipău)
Refacere Drum de interes local, sat Păvălari - scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale
Refacere drumuri comunale, sat Carsochești-Corabița - scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale
Refacere apărare de mal, Sat Morărești, punctul Morărești - în urma viiturii de pe râul Zăbala, la apărarea de mal stâng au fost afectate saltelele de apărare, punând în pericol stabilitatea lucrării și apărarea DJ 205D pe 50 m liniari
Refacere Drum de interes local, sat Tojanii de Jos - scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale
29
Refacere Drum agricol, Sat Suraia, de la intersecția cu DJ 204G – calea ferata - Lipsa șanțurilor si revărsarea râului Putna a condus la formarea făgașelor longitudinale si gropi pe o lungime cumulată de 1,50 km
Comuna Suraia
27
Refacere Strada Livezi, Sat Suraia, - revărsarea râului Putna a condus la formarea de gropi pe o lungime cumulată de 0,05 km
30
Refacere Pod, Sat Coza, pe DC 68 km 1+500 - Podul din lemn deschidere 21m, lățime 4 m, sprijinit pe 2 pile din beton. Pila mal drept răsturnata datorita afluirii .
Comuna Tulnici
1.561
Refacere Pod, Sat Coza, pe DC 68 km 2+500 - Podul din lemn deschidere 20m, lățime 4 m. Culee mal stâng avariata prin afectarea racordului podului cu terasamentul.
Refacere Punte pietonala, Sat Coza, Pct „Tilica” - Punte pietonala metalica pe cabluri cu traverse din lemn, lungime 50m si lățime 1m, avariata prin inclinarea unu stâlp (pila centrala)
Refacere apărare de mal, Sat Tulnici, Pct M. R.- Protecția de mal din gabioane din bolovani formata din 5 trepte la baza zidului Pereat, avariata prin distrugerea saltelei (la prima treapta) pe o lungime de 150m (toata lungimea lucrării)
Refacere Pod, Sat Lepșa, Str. Strei km 0+830 - Pod de beton prăbușit in albie, Lungime 5m, latime 4m
Refacere Pod, Sat Lepșa, Pct „rezervația Cheile Tișiței” - Afectat racordul podului cu terasamentul. Pod din beton, deschidere 30m, lățime 5m.
Refacere Pod, Sat Greșu, Pct „lespezi” - Afectat racordul podului cu terasamentul si sfertul de con din zona rampei mal stâng. Pod din beton, deschidere 25m, lățime 6m
Refacere Stradă, Sat Greșu, Str. Hidrocentrale - Eroziune de mal drept al pârâului Gresu de cca 30m, a afectat acostamentul drumului pe cca 50m
31
Refacere Punte pietonală, sat Prisaca, Pct „punte Prisaca” - Creșterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe râul Putna, a dus la decastrarea piciorului punții pietonale şi deplasarea acesteia către malul stâng.
Comuna Valea Sării
349
Consolidare alunecare de teren, sat Prisaca, Fdt.Trandafirului - Alunecarea de teren produsă în această zonă a afectat terasamentul drumului pe o porțiune de 100 m.l.
Refacere strada Corcoduşului, strada Crizantemelor, sat Valea Sării, Punct Str. Corcoduşului, strada Crizantemelor- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.900 km
Refacere Punte pietonală, sat Valea Sării, Zona Cătun Pct „Sipotel” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la decastrarea, ruperea şi răsturnarea în albie a piciorului punţii.
Refacere DC 95, sat Poduri, Pct „sub capul Malului” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea drumului pe o lungime de 0.400m
Refacere Fântână, sat Poduri, Pct „Lunca” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea fântânii.
Refacere Punte Pietonală, sat Matacina, Pct „capul Malului” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe r. Putna, a dus la decastrarea picioarelor punţii pietonale şi deplasarea acestora.
Refacere Străzi/uliţe , sat Colacu, Pct „Pintea” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe pârâul Sărat a dus la revărsarea apelor pe platforma drumului şi distrugerea stratului de asfalt pe 0.050km
Refacere Punte pietonală, sat Colacu, punct „Colacu -Poduri” - Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe r. Putna, a dus la decastrarea piciorului punţii pietonale şi deplasarea acestuia.
32
Refacere Strada Seaca, Sat Faraoane, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,50 km
Comuna Vârteșcoiu
33
Refacere Strada Orhideelor, Sat Faraoane, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,30 km
Refacere podeț tubular (3 tuburi de beton Ø 1100 , Sat Faraoane, Punct intersectie strada Orhideelor cu Seaca - Podetul din tuburi a fost dislocat si tuburile au fost avariate
33
Refacere Ulițe sătești , Sat Irești, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.5 km
Comuna Vidra
240
Refacere Ulițe sătești , Sat Șerbești, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km
Refacere Ulițe sătești , Sat Ruget, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km
Refacere Ulițe sătești , Sat Tichiriș, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km
Refacere Ulițe sătești , Sat Viișoara, - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km
Consolidare Alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), Sat Vidra, Pct „Z. Ghe.” - Datorita infiltrațiilor in sol din precipitațiile abundente căzute perioada sus mentionata, s-a produs fenomenul de alunecare a malului stang râu Putna pe o lungime de 20m
Consolidare Alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), Sat Vidra, Pct „L. C.” - Datorita infiltrațiilor in sol din precipitațiile abundente căzute perioada sus menționată, s-a produs fenomenul de alunecare a malului stâng râu Putna pe o lungime de 30m – o distanta aproximativa de 5 metri pana la gospodarii.
Refacere Punte pietonala, , Gura Tichirișului - Piciorul metalic aflat in albia râului Putna a fost rupt, podul fiind distrus parțial spre malul drept
Refacere rețele alimentare cu apa, Sat Vidra, Amonte pod DN 2D - Datorita creșterii rapide de niveluri si debite, s-a produs ruperea conductei de aducțiune captare „fântâna rece” pe o lungime de 0.400 km
34
Refacere Ulițe sătești, sat Bordești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.100 km
Comuna Vrâncioaia
468
Refacere Drum de interes local, sat Bordești, Pct „Ghetroiu”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanță de 0.050 km
Refacere ulițe sătești, sat Poiana - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km
Refacere DC 72, sat Poiana, PCT „Poarta Tarnei”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren pe o distanță de 0.050 km. Pe o lungime de 0.010 km s-a intervenit prin crearea unui gabion din bolovani pentru stabilizarea drumului.
Refacere Ulițe sătești, sat Vrâncioaia, Pct „Mereuta, Potorac, Halicim”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km
Refacere Drum de interes local, sat Vrâncioaia, Pct ”Forie”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.00 km
Refacere Drum de interes local, sat Spinești, Pct „Stan”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a distrus platforma drumului pe o distanță de 0.030 km şi a distrus apărarea de mal din gabioane. Pune în pericol circulaţia şi accesul către cătunul Motocesti. Blochează parţial albia pârâului Motocesti.
Refacere Ulițe sătești, sat Spinești, Pct ”Ene, Harnea, Necula - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.300 km
Refacere DC 74 Spineşti-Bârseşti, sat Spinești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.600 km
Refacere Drum de interes local, Drum de legătură între sat Ploştina şi cătun Dosul Măgurei- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.00 km
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










