A fost semnat contractul de achiziție al Sistemului Computer Tomograf OPTIMA CT520 – 16 slices/render 32 între Spitalul Municipal Aiud și GE Healthcare Romania.
Livrarea se va face în termen de 60 de zile.
Urmează lucrările de amenajare a spațiului dedicat în cadrul Laboratorului de Radiologie, precum și autorizarea CNCAN, etape obligatorii pentru punerea în funcțiune.
Acest pas reprezintă încununarea eforturilor depuse de întreaga comunitate aiudeană: Primăria și Consiliul Local Aiud, Asociațiunea Astra și Asociația SPER, Asociația Maria Agapia și Serviciul de Ajutor Maltez, mai multe firme locale și persoane care au sprijinit acest esențial demers.
Dotarea cu un sistem CT va permite îmbunătățirea considerabilă a calității serviciilor medicale spitalicești și ambulatoriale puse la dispoziția utilizatorilor de către Spitalul Municipal Aiud.
Aiudenii s-au mobilizat pe parcursul întregului an în jurul acestui proiect demn de anul Centenar.