Spitalele rămân fără locuri libere la ATI. Câte paturi mai sunt disponibile în Capitală, dar și la nivelul întregii țări

Tot mai multe spitale din țară, dar și din Capitală, rămân fără locuri libere la Terapie intensivă, medicii făcând eforturi uriașe pentru a găsi un pat liber pentru bolnavii cu forme grave de coronavirus. Duminică, spre exemplu, în spitalele din România mai erau libere 175 din cele 1.024 de paturi la ATI, în Capitală fiind disponibile doar 51 de astfel de paturi.

„La data de 19 septembrie 2021, la nivel național erau 1024 paturi ATI avizate de către DSP dedicate pacienților Covid- 19. Dintre acestea , 849 erau ocupate cu pacienți. 18 dintre pacienții de la ATI sunt minori. La nivelul municipiului București, la data menționată, regăsim 184 paturi ATI avizate DSP.

Din totalul de 184 de paturi ATI din București avizate de DSP, erau ocupate 133. Facem precizarea totuși, ca parte din aceste paturi ATI destinate COVID-19 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2(obstetrică-ginecologie etc.).

De asemenea , situația privind numărul de paturi disponibile este în dinamică și variază în funcție de numărul de pacienți internați la ATI și de numărul de paturi nou operationalizate, având în vedere faptul că în ultimele zile este un efort continuu privind avizarea de noi paturi și detașarea personalului medical necesar”, se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentCertificatul verde intră în vigoare de astăzi. Unde se aplică și în ce condiții
Articolul următorFondul de Garantare a Asiguraţilor primeşte cereri de deschidere a dosarelor de daună în cazul City Insurance

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.