Polițiștii din Alba au prins în trafic mai mulți șoferi fără permise de conducere ori băuți la volan.
La data de 1 septembrie 2019, în jurul orei 05,30, polițiștii din Câmpeni l-au depistat pe un tânăr de 25 de ani, din Gârda de Sus, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 1 septembrie 2019, în jurul orei 21.50, polițiștii Postului de Politie Noșlac au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier produs pe raza localității Stana de Mureș, soldat cu pagube materiale.
Un tânăr de 20 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism în direcția Găbud – Copand, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, pe marginea carosabilului.
În urma testării conducătorului vinovat de producerea accidentului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 31 august 2019, în jurul orei 21.15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Obreja, având permisul de conducere suspendat.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
La data de 31 august 2019, în jurul orei 6.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din Zlatna, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Unirii din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 31 august 2019, în jurul orei 13.00, polițiștii din Sebeș l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din Petrești, fără a poseda permis de conducere.
Tânărul nu este la prima abatere de acest gen, acesta fiind cercetat, într-un dosar penal, pentru conducere fără permis.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, iar polițiștii l-au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior a fost prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, care a dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar.
La data de 31 august 2019, în jurul orei 23.00, polițiștii din Noşlac l-au depistat pe un bărbat de 37 de ani, din comuna Noșlac, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Copand, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 30 august 2019, în jurul orei 20.10, polițiștii din Noșlac l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Noșlac, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Copand, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Comments are closed.