-
Domeniul Schiabil Şureanu
– Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)
– Pârtii funcționale: 10 (sau mai puține, în funcție de starea vremii)
– Lungime totală a pârtiilor existente: 12 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: http://schi-sureanu.ro/index.php/camere-live
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)
Evaluare generală: ninsorile puternice, de care pârtiile de la Șureanu aveau din ce în ce mai mare nevoie în ultimul timp, au adus de curând un strat nou și imens de omăt. Ca atare, nu mai există nici măcar o porțiune cu gheață, pe nici o pârtie, ci doar zăpadă proaspătă, perfect aderentă. De asemenea, va urma o săptămână cu cer senin, ideală pentru a vă simți bine la schi. Drumul este, de asemenea, deszăpezit eficient. Prin urmare, putem spune că ne așteaptă vești destul de bune, la Șureanu. Pentru actualizări periodice, urmăriți site-ul domeniului: www.schi-sureanu.ro
Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime și este deszăpezit, fiind accesibil pentru orice tip de mașină.
Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): deși a nins abundent, drumul este deszăpezit și prezintă refugii. Se poate urca cu orice tip de mașină, dar recomandăm să montați lanțurile. Problemele de acces încep doar în cazul în care are loc un blocaj, acesta fiind și motivul pentru care lanțurile sunt esențiale. De asemenea, drumurile care duc la cabanele din Poarta Raiului și Luncile Prigoanei au fost redeschise, în urma ninsorilor.
Pârtii și instalații de cablu: zăpada proaspăt așternută, abundentă, face ca pârtiile să se prezinte excelent în momentul de față. Stratul nou măsoară circa 40 cm grosime, fiind suficient pentru a acoperi stratul de gheață care se formase cu câteva zile în urmă. Se schiază pe toate cele 10 pârtii, aceasta însemnând circa 12 km de domeniu schiabil disponibil. Vor funcționa cele două teleschiuri și telescaunul, conform programului (10.00 – 17.00). Totuși, în cazul în care numărul de schiori va fi extrem de mic (sub 30 persoane), telescaunul va fi oprit din motive de rentabilitate. Totodată, zonele de off-piste sunt excelente, acum; omătul proaspăt este enorm și pufos, fiind ideal pentru freeride.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 14-20 februarie 2019, vreme bună pentru schi. Nu va mai ninge, nici nu va mai viscoli, iar cerul va deveni din ce în ce mai senin. De asemenea, se va încălzi treptat, iar temperaturile vor oscila între -8 și 4 grade Celsius. Vremea va fi astfel:
– joi, 14 februarie: vânt slab, cer posibil noros
– vineri, 15 februarie: vânt slab, șanse de ninsoare, cer parțial senin
– sâmbătă, 16 februarie: vânt slab, cer parțial senin
– duminică, 17 februarie: vânt slab, cer senin
– luni, 18 februarie: vânt slab, cer senin
– marți, 19 februarie: vânt slab, cer senin
– miercuri, 20 februarie: vânt slab, cer senin
Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct Salvamont, SMURD și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.
-
Arieşeni
– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Pârtii funcționale: 2
– Lungime totală a pârtiilor existentes: 2 km
– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)
– Altitudine maximă: 1.400 m
– Tunuri de zăpadă: da
– Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html
– Nocturnă: da
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: toate rețelele
Evaluare generală: vreme perfectă pentru schi va fi și la Arieșeni, astfel că cei care veți alege să urcați în Apuseni, în perioada 14-20 februarie, nu veți regreta. Zăpadă enormă, pârtii perfect pregătite și cer senin – rețeta simplă a unei vacanțe bune, la schi. Sezonul continuă, așadar, în cele mai bune condiții, la Arieșeni.
Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.
Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: calitatea zăpezii este ireproșabilă, pe ambele pârtii Vârtop 1 și Vârtop 2 ale domeniului schiabil. Stratul este arhisuficient, iar instalațiile funcționează în regim normal.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 14-20 februarie 2019, vreme stabilă, cu cer senin și temperaturi ridicate (valori între -7 și 6 grade Celsius), dar perfecte pentru schi. Iată, pe scurt, cum va fi vremea pe zile:
– joi, 14 februarie: vânt slab, cer posibil noros
– vineri, 15 februarie: vânt slab, cer senin
– sâmbătă, 16 februarie: vânt slab, cer senin
– duminică, 17 februarie: vânt slab, cer senin
– luni, 18 februarie: vânt slab, cer senin
– marți, 19 februarie: vânt slab, cer senin
– miercuri, 20 februarie: vânt slab, cer senin
Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.
sursa:
Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu
Comments are closed.