Șeful Casei de Pensii a făcut calculele, în exclusivitate la Realitatea Plus. Cu cât cresc pensiile în 2024?

Pensiile vor crește de două ori anul viitor, iar prin recalculare se vor emimina multe dintre inechitățile existente, a afirmat în exclusivitate la Realitatea Plus preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu. Acesta a dezvăluit și etapele în care ar urma să se aplice majorările.

„Noi considerăm că noua lege a pensiilor este foarte buna atât pentru cei aflați în plată, cât și pentru viitori pensionari.

Am convingerea că anul viitor vom avea cele 2 majorări anunțate ale pensiilor: prima de la 1 ianuarie, vorbim de indexarea cu 13,8% aplicată la valoarea punctului de pensie, ceea ce echivalează cu o creștere a acestuia de la 1785 la 2032 de lei, iar a doua, de la 1 septembrie 2024, prin implementarea noii legi a pensiilor. În prezent, am ajuna la peste 95% cu digitalizarea dosarelor, până la finele am convingerea că vom încheia procesul, pentru ca apoi să trecem efectiv la recalcularea pensiilor, astfel ca în septembrie 2024 oamenii să primească sumele deja recalculate, a afirmat Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, în direct la Realitatea Plus.

Președintele Casei de Pensii făcut anunțul: Când vor intra pensiile în luna decembrie

Și premierul Marcel Ciolacu a afirmat că are certitudinea privind majorarea pensiilor, conform termenelor asumate.

„Legea pensiilor se va pune în aplicare. Anul viitor vor crește de 2 ori, o data la 1 ianuarie, iar apoi de la 1 septembrie, când intră recalculare. Majorarea este sustenabila. Peste 85% dintre pensionari au mai puțin de 3000 de lei pe lună, iar peste 60% la sută au mai puțin de 2000 de lei,” a afirmat șeful guvernului.

Articolul precedentDeclarațiile lui Adrian Dulcea după România U19 – Anglia U19 0-6: ”Am început foarte prost”
Articolul următorIsrael și Elveția au încheiat la egalitate! Lucrurile s-au simplificat pentru România în Grupa I preliminară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.