Israel și Elveția au încheiat la egalitate! Lucrurile s-au simplificat pentru România în Grupa I preliminară

Naționalele de fotbal ale Israelului și Elveției au remizat, 1-1, în Grupa I a preliminariilor CE 2024, din care face parte și România. Israel a egalat Elveția în minutul 88 și speră la calificarea la CE 2024.

Meciul a avut loc în Ungaria, la Felcsut, deoarece în Israel nu se pot desfășura meciuri, ca urmare a situației din Fâșia Gaza. Inițial, partida trebuia să se joace pe 12 octombrie, dar a fost amânată din cauza conflictului armat.

Dacă ar fi câștigat, Elveția și-ar fi asigurat calificarea la Campionatul European din 2024, organizat de Germania. Din acest motiv, naționala antrenată de Murat Yakin a început meciul în atac, creându-și 4 ocazii în primele 10 minute.

Okafor a trimis mingea în bară în minutul 20, iar după un sfert de oră Elveția a deschis scorul în minutul 36, prin Ruben Vargas, care a reluat cu capul de la marginea careului mic.

Până la pauză, autorul golului putea realiza dubla, dar a luat transversala la țintă. Același lucru l-a făcut și israelianul Khalaili, cu capul, în minutul 48.

Gazdele au cerut penalty în minutul 52, după un henț al lui Zesiger, dar arbitrul a lăsat faza să continue. Egalarea a venit în minutul 88, câțnd Weissman a șutat sub transversală de la 7m iar elvețianul Edimilson Fernandes a primit cartonaș roșu în minutul 6 al prelungirilor, după un fault dur la mijlocul terenului.

România se califică la CE 2024 din Germania dacă remizează sâmbătă, cu Israel

După acest rezultat, Elveția a revenit pe primul loc al Grupei I, cu 16p, la fel ca România, dar cu un golaveraj mai bun. Israel are 12p, Kosovo a adunat 10p, iar Belarus și Andora, cu 6p, respectiv, 2p, au ieșit din calculele calificării.

Etapa a 9-a, penultima, programează, pe 18 noiembrie, meciurile: Belarus – Andorra (de la ora 19:00 a României), Elveția – Kosovo și Israel – România (ambele de la 21:45). Elveția și România se califică la CE 2024 dacă nu pierd.

În fine, runda a 10-a se joacă pe 21 noiembrie, când au loc partidele România – Elveția, Andorra – Israel și Kosovo – Belarus, toate de la 21:45.

Articolul precedentȘeful Casei de Pensii a făcut calculele, în exclusivitate la Realitatea Plus. Cu cât cresc pensiile în 2024?
Articolul următorCiclonul lovește România – Primul episod de iarnă peste țara noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.