Schimbări radicale ale vremii – ANM a emis o informare meteo de vreme severă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă în toată țara. Sunt anunțate furtuni cu grindină și vijelii.

Interval de valabilitate: 24 aprilie, ora 16 – 26 aprilie, ora 22
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată: în seara zilei de luni și în noaptea de luni spre marți (24/25 aprilie) în jumătatea de vest a teritoriului, pe parcursul zilei de marți în mare parte din țară, iar miercuri îndeosebi în sud și est. Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
      
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.
      
Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăși 70…80 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Astfel de fenomene vor fi în după-amiaza zilei de luni, pe arii restrânse în jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte.

Articolul precedentScapă de astenia de primavara prin aceste metode simple și eficiente
Articolul următorAproape 300 de elevi din întreaga țară vor participa la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, la Alba Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.