Aproape 300 de elevi din întreaga țară vor participa la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, la Alba Iulia

Olimpiada Interdisciplinară Cultură și spiritualitate românească (Limba și Literatura Română și Religie – Gimnaziu), etapa națională, se desfășoară în perioada 26-30 aprilie 2023 la SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL SIMION ŞTEFAN” din Alba Iulia. 284 de elevi de gimnaziu din întreaga țară, însoțiți de 47 de profesori vor sosi, începând de miercuri, la Alba Iulia, pentru a susține probele specifice etapei naționale. 

Olimpiada este o competiție de excelență care se adresează elevilor de gimnaziu care dețin abilități de documentare, de lectură și de interpretare a mesajului textului literar cu tematică sacră și a textului nonliterar despre lume, având aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplinele LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ și RELIGIE. Obiectivul fundamental al acestei competiții este centrat pe promovarea interdisciplinarității prin identificarea arhetipului literaturii de inspirație sacră și valorifică personalitatea culturală deschisă, flexibilă și motivantă a elevilor cu un orizont cultural adecvat vârstei și care pot fructifica elemente de fuziune între limba și literatura română și religie. 

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE va avea loc în data de 26.04.2023, ora 17, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Elevii susțin PROBA SCRISĂ joi, 27 aprilie 2023, iar PROBA ORALĂ vineri, 28 aprilie 2023. Sâmbătă, 29 aprilie 2023, va avea loc Festivitatea de premiere și ceremonia de încheiere la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentSchimbări radicale ale vremii – ANM a emis o informare meteo de vreme severă
Articolul următorRomânii celebrează astăzi Paștele Blajinilor. De ce i se mai spune Paștele Morților și care este semnificația sa deosebită

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.