Scandalul microfonului găsit în biroul lui Raed Arafat – Parchetul General, prima reacție

Prima reacție a Parchetului General în cazul microfonului găsit în biroul șefului DSU – Raed Arafat, secretar de stat în MAI a fost prezentată, în exclusivitate, de Realitatea PLUS.

Potrivit răspunsului Parchetului General în „scandalului microfonului” pentru Realitatea PLUS, ancheta în acest caz a fost începută în luna martie după o plângere a lui Raed Arafat. Secretarul de stat a reclamat faptul că i-au fost violate viața privată și secretul profesional.

Procurorii de la Parchetul General au început o anchetă imediat, în final cazul a fost clasat. Procurorii au concluzionat că nu sunt indicii care să susțină acuzațiile lui Raed Arafat. 

Însă, potrivit Realitatea PLUS, care a prezentat cazul pe larg, microfonul ar fi fost plasat sub unul din scaunele din biroul lui Raed Arafat de la Ministerul de Interne, iar un apropiat al acestuia a descoperit dispozitivul. Microfonul a fost montat greșit probabil.

Reamintim că o primă reacție în acest caz a venit și din partea ministrului de Interne, Lucian Bode.

Pe acest subiect nu aş putea comenta mai mult, însă vă pot asigura că acordăm sprijin unităţilor de parchet în desfăşurarea oricărei anchete. Am acordat sprijin unităţii de parchet pentru desfăşurarea acestei anchete, aşa cum am făcut de fiecare dată când MAI a fost solicitat de către Parchet. Date despre anchetă, rezultatele anchetei şi orice alt detaliu – poate da Parchetul General„, a precizat, marți, ministrul Lucian Bode.

La rândul său, Raed Arafat, întrebat de jurnaliști dacă știa de microfon, a răspuns: „Cum să știu că am? Nimeni nu m-a anunțat”.

Potrivit Realitatea PLUS, la sfârșitul lunii aprilie, Raed Arafat a anunțat că a descoperit un microfon în biroul său de la MAI. Dispozitivul ar fi fost fost amplasat pentru o anchetă coordonată de Direcția Națională Anticorupție. Procurorul DNA care a coordonat operatiunea si-a dat demisia de la parchet. Episodul s-a întâmplat la jumătatea lunii martie. Dezvăluirea a venit în ziua în care instanța a respins cererea procurorilor de redeschidere a anchetei în care era vizat șeful DSU, privind o achiziționare de echipamente medicale, la sesizarea Curții de Conturi.

Toți cei implicați în „scandalul microfonului” au fost chestionați, însă ar fi refuzat să răspundă la întrebări, potrivit Realitatea PLUS.

Ulterior, în urma verificărilor, s-a stabilit că microfonul a fost plasat legal, în cadrul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție, după ce procurorul de caz – un procuror militar – a obținut aviz din partea instanței, potrivit surselor Realitatea PLUS. Deși investigația Parchetului General s-a soluționat, procurorul de caz și-ar fi dat demisia, fără să explice decizia. Potrivit procedurii, procurorii militari nu pot ancheta civili, așa cum este Raed Arafat, care nu are nicio calitate în vreun dosar al DNA, ceea ce poate însemna că investigația viza o altă persoană cu statut militar.

Articolul precedentHackerii pro-ruşi de la Killnet cer eliberarea românului reţinut în Marea Britanie: Ei ameninţă că vor DISTRUGE România
Articolul următorServiciile Secrete americane: Putin are un nou scop în războiul din Ucraina – conflictul intră în FAZA IMPREVIZIBILĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.