SCANDAL în coaliție pe taxele și impozitele românilor

Măsurile fiscale sunt încă ținute la sertar.

Noile măsuri fiscale pregătite pentru români sunt încă ținute la sertar. Coaliția a agreat mare parte din noile taxe și impozite pe care le vor plăti oamenii. Însă, sunt în continuare discuții. Taxarea jocurile de noroc și renunțarea la impozitul specific pentru HORECA sunt temele asupra cărora coaliția de guvernare nu a căzut de acord. 

Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, vor exista deduceri de impozite pentru veniturile până în 4.500 de lei, urmând ca  impactul bugetar doar al acestei măsuri să fie de 3 miliarde de lei pe an până în 2023. Totodată, tinerii cu vârste până în 26 de ani vor beneficia de deduceri de 15% din impozitul pe venit, în valoare maximă de 383 de lei. De asemenea, vor exista deduceri pentru familiile care au copii, în sumă de 100 de lei pentru fiecare copil, dacă aceştia sunt la o formă de învăţământ. De la 4 copii, în sus, impozitul pe venit va fi zero. Deducerea se va aplica doar unuia dintre părinţi.

La contractele part time, contribuţiile vor fi similare cu cele ale salariului minim pe economie, dacă există un singur contract. Vor fi exceptaţi elevii şi studenţii cu vârste până la 26 de ani, persoanele care urmează o formă de ucenicie, pensionarii care beneficiază de pensie din sistemul public, persoanele fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parţial sau întreg şi valoarea cumulată depăşeşte salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilităţi. 

După digitalizarea ANAF s-ar putea introduce gradual impozitul pe venitul global, care este un pas spre trecerea la impozitul progresiv.

În coaliţie au fost decise de asemenea creşteri de accize. Astfel, de la 1 august va creşte acciza la ţigări cu 31 de lei (60 de bani pe pachet), iar de la 1 ianuarie 2023 va creşte cu 20% şi acciza la alcool, cu 6 bani pe litru. La combustibi, accizele rămân neschimbate, cu condiţia ca paritatea leu-euro sa nu scadă.

Au fost decise de asemenea creşteri de TVA. Astfel, pentru restaurante, servicii de catering şi hoteluri (HoReCa), taxa pe valoarea adăugată creşte de la 5% la 9%. Pentru băuturile cu zahăr, TVA creşte de la 9% la 19% (inclusiv berea fără alcool). Pentru locuinţe se va plăti TVA de 5% doar pentru o locuinţă până la plafonul de 600.000 de lei şi până în 80mp2 utili.

În ceea ce priveşte tranzacţiile imobiliare ale persoanelor fizice, se trece la impozitare de 1% pentru o locuinţă deţinută timp de peste 3 ani şi impozit 3% pentru imobile deţinute mai puţin de 3 ani, cu excepţia moştenirilor. De asemenea, se elimina cota forfetară pentru impozitul pe venit din chirii.

Vor fi modificări şi în ceea ce primeşte impozitul pe proprietate. Nu se va mai face diferenţă între persoanele fizice şi persoanele juridice. Se va face o clasificare între proprietăţi rezidenţiale, unde cota de impozitare va fi de 0,1-0,2% şi nerezidenţiale, unde cota va fi de 1-1,3%.

În ceea ce priveşte microîntreprinderile, liderii Coaliţiei au decis reducerea pragului de impozitare de la 1 milion de euro la 500.000 de euro. De asemenea, o persoană va putea deţine controlul la cel mult 3 microîntreprinderi şi vor exista limitări ale obiectului de activitate. De asemenea, microîntreprinderile trebuie să aibă cel puţin un angajat.

Totodată, impozitarea dividendelor creşte de la 5% la 8%.

În ceea ce priveşte persoanele fizice autorizate (PFA), plafonul de impozitare scade de la 100.000 de euro la 25.000 euro/anual.

În coaliţie s-a decis de asemenea creşterea impozitelor pe jocurile de noroc la 40% din câştig, dar se va face o analiză privind modalitatea de impozitare la nivelul UE, pentru a avea un model în acest sens.

În total, măsurile fiscale anunţate ar trebui să aducă în plus la buget undeva la 2,5 miliarde de lei/an.

Articolul precedentMai mulți români, dispăruți după prăbușirea ghețarului Marmolada
Articolul următorVremea 4 iulie – Cod galben și portocaliu de caniculă – România se topește

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.