Mai mulți români, dispăruți după prăbușirea ghețarului Marmolada

Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori sunt reluate luni după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni. Au murit 6 persoane și alte 14 au fost rănite. Potrivit primelor informații, printre cei dispăruți ar fi și mai mulți români.

Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori ar urma să se reia luni după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni, care a provocat moartea a şase persoane şi a rănit opt. Printre cei dispăruţi sunt şi români, relatează ANSA.

Părți ale unui ghețar s-au prăbușit duminică în Alpii italieni, pe fondul unor temperaturi record, au anunțat autoritățile locale, iar presa locală a anunțat că cel puțin șase persoane au fost ucise, scrie Reuters.

„Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare în urma unei avalanșe de gheață de mari dimensiuni în care au fost implicați excursioniști”, a precizat guvernul provinciei Trento, adăugând că este posibil să existe răniți sau morți.

Au fost identificate patru dintre cele şase victime: trei italieni şi un ceh după prăbușirea ghetarului Marmolada. Mai trebuie identificaţi un bărbat şi o femeie. Printre cei dispăruţi se află italieni, germani, cehi şi români. 

Avalanșa a avut loc pe Marmolada, un munte de peste 3.300 de metri din lanțul Dolomiților, în partea de est a Alpilor italieni, între regiunile Trento și Veneto.

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din apropiere, în orașele Belluno, Treviso, Trento și Bolzano, a declarat președintele regiunii Veneto, Luca Zaia.

Articolul precedentCutremur în România, luni dimineață – activitate seismică intensă
Articolul următorSCANDAL în coaliție pe taxele și impozitele românilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.