S-au ridicat restricţiile de tonaj (7,5 t) pe raza a 19 judeţe şi se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă

 

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR) a anunţat, luni, că au fost ridicate restricţiile de tonaj (7,5 de tone) pe raza a 19 judeţe şi se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă.

”Având în vedere prognozele emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), CNAIR informează conducătorii auto că luni, 02.08.2021, începând cu ora 16:00, s-au ridicat restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe reţeaua rutieră din judeţele: Caraş Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Sibiu, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Braşov, Mureş, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Covasna, Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani”.

Până la ora 20:00, rămân în vigoare restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele afectate de caniculă, după cum urmează: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Bucureşti, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călărasi, Tulcea şi Constanţa.

ANM a emis avertizări Cod galben de caniculă în opt judeţe din sudul şi estul ţării şi Cod portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat în 16 judeţe din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Avertizări pentru instabilitate atmosferică şi furtuni vizează Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi zona de munte – Cod galben, respectiv Moldova – Cod portocaliu.

Articolul precedentCOD ROȘU de vreme rea în Iași
Articolul următorCulisele statului paralel | Demolări cu SCANDAL pentru Portul Călărași! Cum și-au ridicat șmecherii vile de lux pe terenul statului – Reportaj exclusiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.