Whatsapp vine cu schimbări masive la aplicația de mobil

WhatsApp aduce un val de inovaţii pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor de Android.

Printre cele mai recente funcţii se numără previzualizarea mesajelor fixate în partea superioară. O actualizare prezentă în versiunea beta 2.24.11.12 a aplicaţiei permite utilizatorilor să vizualizeze o miniatură a fişierului media ataşat la mesajul fixat. Practic, se pot vizualiza mesajele fixate fără a fi nevoie de deschiderea conversaţiei. Anterior, era nevoie de selectarea manuală a mesajul fixat pentru a vedea conţinutul acestuia.

WhatsApp a anunţat şi alte funcţii noi care generează un mare interes în cadrul comunităţii, potrivit tecnoandroid.it.

Printre acestea se numără posibilitatea de a crea evenimente direct în cadrul grupurilor. Iniţial, posibilitatea fusese rezervată celor care aparţin unei comunităţi. Această actualizare este însoţită, de asemenea, de introducerea răspunsurilor la anunţurile de grup.

Alte caracteristici testate în versiunea beta includ posibilitatea de a reacţiona rapid la conţinutul conversaţiilor prin intermediul emoji.

Pe lângă inovaţiile menţionate, WhatsApp a dezvăluit că lucrează la alte opţiuni pentru utilizatori care ar putea fi introduse în viitor. Printre acestea se numără gestionarea canalelor direct de pe dispozitivele conectate şi stickere animate noi, menite să îmbogăţească şi mai mult conversaţiile.

Articolul precedentȘerpi, urși și sacali, în apropierea gospodăriilor oamenilor! VIDEO
Articolul următorMinistrul Finanțelor anunță că a finalizat reorganizarea ANAF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.