Sărbătoarea se mai numeşte şi Duminica Cincizecimii, sau Duminica Mare, se ţine la 50 de zile după Paşti şi este a doua sărbătoare rezervată botezurilor. Prăznuirea coincide cu sărbătoarea populară a Rusaliilor, când intră în scenă Căluşarii. 4 iunie și 5 iunie, duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii, sunt, conform deciziei Parlamentului, zile libere.
Sărbătoarea populară a Rusaliilor
Este dedicată în special spiritelor morţilor, şi durează trei zile în Moldova şi Transilvania, şapte zile în Muntenia şi Oltenia şi opt zile în Banat.
În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor şi încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna oamenii le-au dat numele de Iele sau Zâne acestor spirite care locuiesc pe lângă izvoare şi prin cântecele lor pot să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească.
Rusaliile urseau copiii la naştere şi preziceau moartea oamenilor şi, pentru a se feri de pericol, pelinul sau alte plante de care se temeau Ielele – usturoi, leuştean sau odolean – erau purtate de oameni la brâu, în sân sau puse în paturi, pe mese sau sub perne, în special în Muntenia, Oltenia, Banat sau Moldova.
De Rusalii, în special în Transilvania, se împletesc cununiţe din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor, sau se pocnesc frunze de tei sau salcâm pentru alungarea spiritelor rele, în Moldova şi Muntenia, iar în Banat se prepară unsori pentru ungerea ugerului vacilor, se fac descântece împotriva Ielelor sau se ung cu usturoi uşile caselor.
În Muscel şi în Dâmboviţa practicile de pomenire a morţilor erau dublate de obiceiuri şi ceremonii dedicate celor vii, aşa numitele Prins al Verilor şi Verişoarelor.
În Ardeal, de Rusalii, se păstrează obiceiuri vechi de sute de ani. Cel mai aşteptat de către fete este împodobirea unui bou. Dacă ating coarnele animalului astfel înstruţat, e un semn că tinerele trebuie să se pregătească de măritiş! Obiceiul înstruţatul boului se mai practică doar în câteva localităţi din judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj, iar etnologii spun că obiceiul datează din perioada romană şi este înrudit cu coridele din Spania.
În satul Şoimeni, din judeţul Cluj, de Rusalii, doi feciori se acoperă complet cu frunze. Stropiţi din abundenţă pentru ca ploile să nu ocolească localitatea, colindă din casă în casă să aducă belşug. Ritualul se încheie cu aruncarea frunzelor peste holde, pentru ca rodul să fie bogat, şi cu o petrecere.
La îndemnul însufleţit al Sfântului Apostol Petru, la 50 de zile după Învierea Domnului, s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a devenit, pe lângă Paşti, a doua mare sărbătoare rezervată botezurilor, în care nu se putea îngenunchea şi posti, iar spectacolele păgâne erau interzise.
În Faptele Apostolilor, Evanghelistul Luca povesteşte cum Duhul Sfânt, pogorât sub chipul unor limbi de foc asupra celor 12 Apostoli, i-a umplut de darurile sale.
Apostolii au căpătat puterea de a grăi în limbi străine şi au început să propovăduiască în lume învăţătura Mântuitorului, făcând minuni, întorcându-i pe păgâni de la închinarea la idoli şi aducând la credinţa creştină oameni simpli şi împăraţi.
În România a predicat Sfântul Apostol Andrei, conform istoricului Eusebiu al Cezareei şi Sinaxarul din Constantinopol, fapt atestat şi de colindele dobrogene sau toponimiile locale: Peştera şi Pârâul Sfântului Andrei sau numele de Undrea dat lunii Decembrie.
Până către sfârşitul secolului IV, Cincizecimea a fost sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului, apoi Înălţarea a fost mutată la 40 de zile de la Paşti, iar Cincizecimea a devenit sărbătoare de sine stătătoare.
În această zi, în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt. Potrivit tradiţiei creştine, ierarhii bisericeşti sunt moştenitorii şi transmiţătorii acestui har apostolic din generaţie în generaţie.
Ceremonialul Căluşarilor
În 2008, dansul ritual al Căluşului a fost inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.
Se desfăşoară în toată săptămâna Rusaliilor şi prezintă în doar câteva zile întregul a An Solar în care căluşul, zeul cabalin de origine iudo-europeana protector al cailor şi al sezonului călduros, îşi trăieşte fulgerător viaţa.
Tradiţia spune că boala poate fi învinsă doar de puterea magică a căluşarilor şi te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine, iar jocul caluşarilor cu sărituri peste foc apăra oamenii, vitele şi recoltele de rele.
Căluşarii, ceata masculină care însoţeşte Căluşul, sunt bărbaţi maturi, rezistenţi la eforturi fizice deosebite şi excelenţi dansatori, care se leagă prin jurământ că vor juca şi vor face parte din ceată mai mulţi ani.
Sunt îmbrăcați în costum naţional local, în picioare poartă opinci cu clopoţei şi pinteni, peste cămăşi sunt încinşi cu bete în cruce peste piept şi peste spate, iar pe cap poartă pălării negre cu panglici.
În mâini, căluşarii au ciomege, iar vătaful care e cel mai bun jucător din ceată, purtă steagul cetei făcut din brad sau stejar şi înalt de câțiva metri, care are în vârf un tulpan, o batistă sau un prosop. Mutul este un personaj îmbrăcat urât şi care poartă o mască pe chip.
Jocurile căluşarilor sunt Floricica, Frumuşica, Crăiţele, Sârba din Căluş, Calul sau Boiereasca, iar ultima zi de joc, steagul este îngropat sau aruncat pe o apă curgătoare.
