Sindicatele anunță continuarea GREVEI din învățământ. Ce solicitări au profesorii

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis duminică, 4 iunie, că greva profesorilor continuă până când guvernanții vor introduce în textul de OUG faptul că salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu pe economie, adică 4.000 de lei net.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”, au transmis liderii sindicatelor federațiilor din educație într-un comunicat.
 
Ei au mai adăugat că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica „ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade”.
 
Care sunt solicitările profesorilor

La negocierile purtate pe 25 mai cu reprezentanții Guvernului, sindicaliștii au cerut:

Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;

Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, care este 6.789 de lei, adică 4.000 de lei net.

Pe 1 iunie, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a dat o Ordonanță de Urgență prin care a transmis că salariul personalului didactic va crește cu 1.000 de lei brut, lunar, iar al personalului nedidactic cu 400 de lei brut, lunar. Dar sindicaliștii au acuzat că în OUG adoptată de guvern pe 1 iunie nu apare principala lor revendicare, mai precis garantarea că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie.

Articolul precedentSărbătoarea populară a Rusaliilor. Obiceiuri și tradiții la români
Articolul următorCare este ora la care trebuie să bem cafeaua

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.