Salvamontiștii, avertizare pentru turiști, înaintea vacanței de Crăciun

Salvamontiştii i-au avertizat pe turiştii care-și vor petrece vacanța de Crăciun la munte să nu se aventureze pe munte, la altitudini mari, lăsându-se păcăliți de vremea plăcută de la poale.

”Chiar dacă vremea pare primăvăratică la altitudini mai mici, la munte situaţia este complet diferită. Traseele montane care implică zonă de creastă, versanţi nordici şi altitudini de peste 1500 m prezintă un strat consistent de zăpadă îngheţată, iar vântul puternic din următoarea perioadă nu va îmbunătăţi deloc aceste condiţii”, au transmis, vineri, salvamontiştii din Suceava.

Doborâturile de arbori sunt iminente, iar temperaturile resimţite pot depăşi -15 grade”, au mai transmis salvamontiştii.

 
 
Articolul precedentKlaus Iohannis: „Dosarul Revoluției nu are un deznodământ! Asta pătează memoria celor care au luptat și și-au dat viața pentru libertatea noastră”
Articolul următorHAOS pe calea ferată de sărbători. Românii, blocați în trenuri sau în gări înainte de Crăciun – Întârzieri de peste 5 ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.