Salariile bugetarilor CRESC cu un sfert din diferența prevăzută de Legea 153. Anunțul premierul Nicolae Ciucă

Premierul Nicole Ciucă a anunțat, joi seară, că salariile tuturor bugetarilor se vor majora cu un sfert din diferenţa prevăzută de Legea 153. Șeful guvernului a explicat că astfel s-a reușit nivelarea unor inechități create de aplicarea legii.

 
 

” În momentul de faţă Legea 153 tocmai a reuşit prin modificările de-a lungul timpului, de la intrarea în vigoare până acum, să producă o serie de inechităţi şi numai unitară nu mai este. Am stabilit ca măsura pe care o vom lua la nivelul Guvernului, cu aprobarea întregii coaliţii, a fost o discuţie cu toţi liderii coaliţiei, să aplicăm acel sfert din diferenţa pe 153 la toată lumea, fără niciun fel de discriminare”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, la Sinaia.

Prim-ministrul a menţionat că Ministerul Muncii urmează să finalizeze modificarea Legii 153 pentru a elimina inechităţile, iar acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Legea pensiilor.

Miercuri, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat, în transparenţă decizională, o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 vor primi doar un sfert din diferenţa până la salariul actual și suma prevăzută în grilă.

Articolul precedentSecretarul general ONU, Erdogan și Zelenski cer RUSIEI „demilitarizarea” centralei nucleare Zaporojie: „ORICE incident – un act sinucigaș”
Articolul următorPlanta care aduce noroc la bani. Unde s-o așezi în casă pentru a atrage belșugul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.