România NU va putea elimina procentul de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor – Negocierile la Bruxelles au eșuat

Negocierile la Bruxelles au eșuat. România nu va putea elimina procentul de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor. Mai mult, Comisia Europeană a criticat dur noile modificări aduse pensiilor speciale. Potrivit unor surse, oficialii europeni vor o reformă mai dură și tăierea acestor privilegii, iar despre modificările prezentate de guvernanți spun că sunt mai mult de formă.

O delegație a Guvernului României, condusă de miniștrii finanțelor, fondurilor europene și muncii, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 28-29 august pentru finalizarea discuțiilor pe marginea modificării PNRR. Potrivit unor surse politice, cei trei miniștri au avut discuții importante pe tema reformei pensiilor și a sistemului de salarizare.

Comisia Europeană ar fi formulat unele critici referitoare la baza de calcul a pensiilor speciale. Solicitarea principală se referă la găsirea unei formule astfel încât pensia să nu depășească ultimul salariu aflat în plată.

Reprezentanții Comisiei au fost de acord și cu impozitarea tuturor pensiilor speciale, însă s-au arătat nemulțumiți de procentul de 15% avansat de guvern, pe care îl consideră prea mic.

Guvernul dorește ca până în luna noiembrie să închidă capitolul pensiilor speciale în negocierile cu Comisia Europeană.

Articolul precedentCamere de hotel cu 70% mai ieftine, de mâine. Start pentru programul „Litoralul pentru toţi”
Articolul următorCod Galben de instabilitate atmosferică pentru jumătate din țară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.