Rezultatele admiterii la liceu 2022 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
În prima etapă peste 110 mii de elevi au fost repartizați, iar 6.852 au rămas nerepartizați.
110.035 de absolvenți adică 94,13 % au fost repartizați computerizat. 6852 absolvenți, adică 5,87%, au rămas nerepartizați, potrivit datelor din aplicația de admitere.
Cum verifici UNDE ai fost repartizat după admitere
Rezultatele repartizării în licee pot fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală.
Elevii pot verifica listele cu repartizarea pe fiecare județ în parte, precum și lista locurilor care au rămas libere. Admiterea la liceu s-a făcut pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională (contează 80% în admitere) și a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Calendarul repartizării la liceu 2022
14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.
14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.
Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.
15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.