Restricții de circulație, marți și miercuri, pe DN1, în Câmpina

Marți (19 martie) și Miercuri (20 martie) Podul CFR peste DN1 în zona Câmpina-Cornu va fi demolat, iar CNAIR anunță că traficul rutier va fi complet oprit.

Trafic rutier va fi închis temporar pe DN1 pentru demolarea pasajului CF din zona km. 93+120, la Câmpina, ieșirea spre Cornu, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

CNAIR informează conducătorii auto că în perioada 19.03.2024, ora 00.00 – 20.03.2024, ora 24.00, circulația rutieră va fi închisă pe DN 1, pe sectorul de drum cuprins între km. 89+450 și km. 94+650, pentru efectuarea lucrărilor de demolare a pasajului CF, care supratraversează drumul național în zona km. 93+120.

Care sunt rutele alternative pentru mașini mici

Pe perioada închiderii circulației rutiere, traficul rutier se va desfășura deviat pe categorii de vehicule, după cum urmează:

Circulația autovehiculelor cu MTMA < 3,5 tone, dar și pentru riveranii care dețin autovehicule cu MTMA > 3,5 tone, pentru relația București – Brașov și retur, se va desfășura pe următoarea variantă de ocolire:

  • DN1, km.89+450 (Bănești) intersecție cu DJ 1021, km 0+000 (Calea Daciei-Bvd. N.Bălcescu) – DJ 101R (Bvd. Carol I) – Intersecția DJ 101R, km. 16+635 cu DN 1, km. 94+650, Cornu;

Rute alternative pentru vehiculele mari

Circulația autovehiculelor cu MTMA > 3,5 tone, pentru relația Ploiești – Brașov și retur, se va desfășura pe următoarele variante de ocolire:

  • DN 1, km. 53+650 (Bărcănești) intersecție cu DN 1A, km 70+550 – Centura de Est – DN 1A (Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele) – DN 1, km 161+000 – Brașov;
  • DN 1, km. 59+800 (Bărcănești) intersecție cu DN 1A, km. 64+400 – Centura de Vest – DN 1A (Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele) – DN 1, km 161+000 – Brașov;
  • DN 1, km. 64+400 (Bărcănești) intersecție cu DN 72, km. 76+180 – DN 72, Târgoviște – DN 71 (Târgoviște – Fieni – Moroieni) inters. DN 71, km. 109+905 cu DN 1 km. 120+400, Sinaia – DN 1 – Brașov.

Circulația vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 3,5 tone de la București/Brașov până la capetele sectorului de drum închis circulației, respectiv km. 89+450 și km. 94+650, se va desfășură pe DN 1 conform reglementărilor legale în vigoare.

Articolul precedentÎncă un jucător român de tenis are probleme
Articolul următorCrește numărul restanțierilor la bănci: Peste 200.000 de români au întârzieri și cer renegocierea contractelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.