Restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ( ANPC ) a anunţat  că a amânat pentru martie 2023 termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate în meniuri . Iniţial , decizia urma să intre în vigoare în la sfârșitul lunii decembrie .

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis că în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa cu privire la termenul de aplicare a prevederilor Ordinului Preşedintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 201  / 2022 , conducerea instituţiei a decis amânarea acestuia pentru 15 martie 2023 .

„Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locaţii de alimentaţie publică, precum şi adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate. Decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecţiilor de informare , prevăzute în Ordin cu atenţie şi rigurozitate „, a transmis Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor .

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că , în perioada următoare , vor fi concepute îndrumări practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu , care urmează să constituie subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din specilişti Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor şi reprezentanţi ai structurilor asociative din HoReCa , acestea fiind necesare operatorilor economici , pentru ca adăugirile de informaţii din listele meniu , conform prevederilor actului administrative , să fie realizate într-un mod unitar , profesionist şi clar , până la termenul stabilit .

„Ordinul nr. 201 / 2022 al Preşedintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor , considerate de specialiştii instituţiei a fi deosebit de importante , în beneficiul consumatorilor căci , dacă , în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169 / 2011 , există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale , tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică . În acest fel , consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză , atunci când aleg , într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, a menţionat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor .

Articolul precedentFumatul în spații publice interzis minorilor
Articolul următorAncheta în cazul fraților Tate, extinsă în alte 4 state. Bolid de peste 5 milioane de euro, adus din Dubai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.