Război Ucraina, ziua 49. Ofensiva rusă se concentrează în Donbas

În cea de-a 49-a zi a războiului din Ucraina, tensiunile continuă. Ofensiva rusă se concentrează pe regiunea Donbas din estul țării. Peste 20.000 de civili au fost uciși în Mariupol, anunță autoritățile ucrainene, iar noi gropi comune sunt descoperite zilnic. Președintele american, Joe Biden, numește invazia din Ucraina genocid, iar Zelenski îi mulțumește că a folosit acest termen pentru a descrie războiul din țara sa. Raportul privind încălcarea drepturilor omului va fi prezentat, astăzi, de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. 

Noi bombardamente au avut loc în regiunea Dombas, anunță autoritățile ucrainene. O coloană lungă de vehicule militare a fost reperată din satelit în regiunea rusă Rostov, îndreptându-se către Donbas.

Morgile sunt pline în mai multe orașe din regiunea Luhansk, mai spun oficialii ucraineni.

Noi gropi comune sunt găsite aproape zilnic, anunță președintele Zelenski. Peste 20 de mii de civili au fost uciși de ruși în Mariupol de la începutul invaziei. Primarul orașului distrus susține că trupele de la Kremlin au deportat ilegal în Rusia peste 33.000 de locuitori ai orașului.

Occidentul analizează folosirea armelor chimice de către trupele lui Putin în atacurile din Mariupol. Cu toate acestea, secretarul american de stat Antony Blinken susține că Statele Unite nu au putut confirma utilizarea armelor chimice în Ucraina. Oficialul a subliniat, însă, că forțele ruse ar putea folosi gaze lacrimogene amestecate cu agenți chimici care ar slăbi capacitatea de ripostă a luptătorilor ucraineni sau a civililor.

Joe Biden cataloghează invazia Rusiei în Ucraina drept genocid. Într-un discurs ținut la o fabrică din Iowa, președintele american a vorbit despre faptul că posibilitățile americanilor de a plăti benzina nu trebuie să depindă de un dictator care declară război.

„Bugetul familiei tale, capacitatea ta de a-ți umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război și comite un genocid la o jumătate de lume distanță”, a spus Joe Biden.

La scurt timp, a venit și reacția lui Zelenski, care i-a mulțumit președintelui american pentru că a folosit cuvântul „genocid” pentru a descrie invazia rusă. „Cuvinte adevărate ale unui lider adevărat”, a scris Zelenski pe Twitter.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa va publica astăzi concluziile anchetei privind încălcarea drepturilor omului în războiul Rusiei din Ucraina.

Kievul l-a invitat pe cancelarul german Olaf Scholz în Ucraina, după ce preşedintele Walter Steinmeier a vrut să îl viziteze pe Zelenski, dar i s-a transmis că, deocamdată, vizita sa nu este binevenită la Kiev. Șeful statului german a fost criticat în repetate rânduri din cauza relațiilor sale strânse cu Rusia. 

Articolul precedentUn nou spyware pentru Android este asociat cu grupul Turla
Articolul următorPremierul Belgiei, primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.