Rafila: Un profesor infectat nu poate să transmită boala dacă poartă mască şi păstrează distanţa faţă de elevi

Un profesor infectat cu noul coronavirus nu ar putea transmite boala COVID-19 către elevi, dacă poartă mască şi el şi copiii, iar distanţa dintre catedră şi bănci este de peste 3 metri, a declarat dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Reprezentantul României la OMS susţine că elevii trebuie să revină la şcoală în condiţii de siguranţă, dar fără a fi aplicate „măsuri excesive”.

„Cea mai importantă este izolarea celor care întrunesc condiţiile de contact apropiat. Contact apropiat dacă, să spunem, noi doi nu utilizăm mască, suntem la o distanţă mai mica de 1,5m şi stăm de vorbă mai mult de 15 minute suntem consideraţi contacţi apropiaţi. Dacă stăm un singur minut şi niciunul dintre noi nu strănută şi nu vorbeşte foarte tare, atunci nu suntemm consideraţi contacţi apropiaţi şi nu avem niciun fel de problemă sau în principiu nu avem problemă în transmiterea bolii”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit realitatea.net

Medicul spune că un profesor infectat cu SARS-CoV-2 nu ar reprezenta un pericol de infectare chiar aşa mare, dacă are mască şi stă la distanţă de elevi. 

„Există un Ordin al ministrului Sănătăţii, dar acolo probabil că există o ambiguitate care trebuie clarificată. (Ordinul – n.r.) prezintă patru scenarii şi spune că trebuie făcută anchetă epidemiologică. Dacă eu, ca profesor de geografie, stau la catedră, distanţa faţă de cel mai apropiat elev este de 3 metri, elevii au mască, eu am mască – nu se poate să transmit boala, chiar dacă eu sunt bolnav. Sigur că pentru copii este altceva, copiii interacţionează unul cu altul, se joacă şi aşa mai departe. De asta vă spun că toate lucrurile astea trebuie judecate, încât să scads au să elimin riscul atunci când se poate elimina – pentru că am discutat că nu se poate în toate circumstanţele – şi trebuie să fac în aşa fel încât să păstrez continuitatea procesului didactic în siguranţă, dar nu aplicând măsuri excesive”, a spus dr. Rafila.

Articolul precedentBilanț coronavirus 9 septembrie: 1.271 de cazuri noi, 51 de decese și 459 de persoane internate la ATI
Articolul următor100% TU DECIZI! Stelian Ion, afacerea „Apartamentul”. Deputatul „fără penali” a luat bani de la penali

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.