PSD și PNL și-au împărțit puterea: cum arată Guvernul Ciolacu. UDMR renunță la guvernare. Audierea miniștrilor a început

După negocieri dure care au durat mai bine de o săptămână, UDMR a răspuns clar: iese de la guvernare și respinge ideea unui acord parlamentar. Decizia vine după ce PSD și PNL și-au împărțit în ședințe separate ministerele, inclusiv pe cele conduse până acum de UDMR. Mediul și Dezvoltarea au ajuns în mâinile liberalilor, iar Ministerul Sportului a fost comasat cu cel al Familiei, condus de Gabriela Firea. 

Audierea candidaţilor pentru a ocupa funcţiile de miniştri în Cabinetul Ciolacu a început la ora 10.00, iar votul de învestitură va avea loc joi, la ora 12:00.

Lista miniştrilor şi Programul de guvernare au fost depuse, marţi, la Parlament, şi a fost stabilit calendarul audierilor.

Programul audierilor

Miercuri, de la ora 10.00, vor apărea în faţa comisiilor candidaţii pentru ministerele Agriculturii, Justiţiei şi Educaţiei.

De la ora 11.00, vor fi audiaţi miniştrii de la Dezvoltare, Transporturi şi Energie, iar de la ora 12.00 cei de la Finanţe, Cercetare şi Economie.

Candidaţii pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Culturii vor apărea în faţa comisiilor de specialitate de la ora 13.00, iar de la 14.00 cei de la Sănătate, Familie şi Interne.

De la 15.00, este programată audierea candidaţilor de la Apărare, Proiecte Europene şi Externe, iar de la 16.00 va fin audiat candidatul pentru Ministerul Mediului.

Votul de învestire a Guvernului Ciolacu este programat joi, de la ora 12.00.

Cabinetul Ciolacu – lista miniștrilor 

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu

Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu

Ministerul Agriculturii – Florin Barbu

Ministerul Economiei şi Turismului – Radu Oprea

Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse- Gabriela Firea

Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan

Ministerul Muncii – Marius Budăi

Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila

Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerul Justiţiei – Alina Gorghiu

Ministerul Educaţiei – Ligia Deca

Ministerul de Externe – Luminiţa Odobescu

Ministerul de Finanţe – Marcel Boloş

Ministerul de Interne şi vicepremier – Cătălin Predoiu

Ministerul Mediului – Mircea Fechet

Ministerul Dezvoltării – Adrian Veştea

Articolul precedentINS: România are tot mai mulți pensionari și mai puțini angajați
Articolul următorÎși riscă libertatea după ce a furat un telefon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.