Târgul de Fete de pe Muntele Găina este, pe drept cuvânt, un brand al României, manifestarea fiind cunoscută ca şi cea mai mare sărbătoare populară în aer liber.
Târgul se desfăşoară atât în Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri, într-o zonă pitorească şi perfectă pentru iubitorii de natură.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.
Programul evenimentului
Sâmbătă, 20 iulie 2019
Centrul Comunei Avram Iancu – zona terenului de fotbal
ora 13.00 – Expoziţia de artă fotografică „Hai pe Muntele Găina” semnată Vasile Sârb şi cursanţii săi
ora 13.30 – Festivalul concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură” etapa Meşteşuguri tradiţionale din judeţul Alba
ora 15.30 – Spectacol folcloric
Tulnicăresele din Avram Iancu
Bianca Şuşman – solistul vocal al Judeţului Alba în anul 2019
Ansamblul folcloric „Doina Mureşului” din Ciugud – grupul vocal al Județului Alba în anul 2019
Traian Zbutea – rapsodul popular al judeţului Alba în anul 2019
Elena Popiţa – poetul popular al judeţului Alba în anul 2019
Ansamblul folcloric din Stremţ – dansul traditional şi obiceiul tradiţional al judeţului Alba în anul 2019
Dumitru Cernat – solistul instrumentist al judeţului Alba în anul 2019
Fluieraşii din Ciugud – grupul instrumental al judeţului Alba în anul 2019
Ansamblul folcloric „Doina Aiudului” din Aiud
Ansamblul folcloric „Dor Teiuşan” din Teiuş
Ansamblul folcloric „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş
ora 19.30 – Urcarea pe Muntele Găina
ora 21.00 – Recital Gino & Band
Recital Compact
Recital DJ Harra şi animatoare
ora 24.00 – Foc de artificii şi foc de tabără
ora 24.00 – Discotecă în aer liber
Duminică, 21 iulie 2019
ora 10.00 – Depunere de coroane în memoria lui Avram Iancu
alături de
Tulnicăresele din Avram Iancu
Fanfara Augustin Bena a judeţului Alba
ora 10.30 – Târgul Naţional al Meşterilor Populari
ora 11.00 – Spectacol folcloric:
Ansamblul Folcloric Jidvei România
Junii de la Jidvei şi Fetele de la Jidvei
şi soliştii vocali Iulia Şchiau, Ioana Agârbiceanu, Raluca Dulău, Cristina Todor, Ionela Răspop, Oana Marian, Daniela Popa, Andrei Ivănuţ, Cătălin Rus, Iulia Banciu, Aurel Lupu, Alexandru Popescu
Ansamblul Folcloric a Augustin Bena al judeţului Alba
dirijor Alexandru Pal
alături de soliştii vocali Maria Filimon, Nicolae Plută, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Tuhuţ, Bogdan Toma, Leontina Fărcaş, Ciprian Roman, Traian Jurchela, Cornel Borza
Ansamblul de dansuri al Judeţului Alba – coregrafia Alexandra şi Flaviu Mârza
Ansamblul Folcloric din Arad
Izabela Tomiţă
Grupul vocal tradițional „Doruri Sibiene”
Tudor şi Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou” din Alba Iulia.
Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.
La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii.
Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminica, cu noaptea în cap, se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul.
Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, sărbătoarea era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.
În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum Împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a Sfinţit „Crucea Iancului”.
Din anul 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea: „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”
Accesul pe platoul de pe Muntele Găina este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri.
Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în Comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările.
Pe munte este amenajată o zonă de campare, există cisterne cu apă şi zone cu curent electric pentru cei care vor să petreacă două zone minunate în natură.
Comments are closed.