Programul Rabla Local, amânat din nou, la 5 zile după ce fusese anunțat pentru luna octombrie

Prima ediţie a programului „Rabla local”, prin care pot fi casate autoturisme mai vechi de 15 ani, în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, a fost din nou amânată. În urmă cu doar 5 zile, Ministerul mediului tocmai anunțase că programul începe la la mijlocul lunii octombrie.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, marți, amânarea lansării Programului privind casarea autovehiculelor uzate pentru data 11 noiembrie 2022.

Conform AFM, lansarea programului a fost amânată pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora 10.00 – 30 decembrie 2022, ora 14.00.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor putea depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Rabla local 2022: De la ce dată pot fi făcute conturile

Crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții unități administrativ-teritoriale se va putea realiza începând cu data de 7 noiembrie 2022.

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate, anunță AFM.

În septembrie, AFM anunța că se vor putea realiza conturi începând cu data de 14 octombrie 2022, urmând ca, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10.00 – 23 decembrie 2022, ora 14.00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții să poată depune cererile de finanțare.

România are obligaţia, prin PNRR, să caseze până în anul 2026 un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Bugetul alocat în prima etapă este de 50 de milioane de lei și se estimează că vor fi casate undeva în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi.

Primă de casare este de de 3.000 de lei pentru cetăţenii care doresc să-şi caseze maşinile. 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, şi 20% de către autoritatea publică locală.

Cetăţenii doritori trebuie să depună dosarele la primăria căreia îi sunt arondați.

Articolul precedentRegele Charles al III-lea va fi încoronat pe 6 mai 2023 la Londra
Articolul următorKlaus Iohannis a convocat CSAT pe tema implicațiilor războiului din Ucraina asupra României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.