Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 martie – 1 aprilie 2024. Potrivit specialiştilor ANM, temperaturile vor caracteriza în continuare o vreme mai caldã decât normalul perioadei pentru începutul lunii martie.

ANM a emis vineri, 1 martie 2024, prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

„Valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme mai caldã decât normalul perioadei pentru începutul lunii martie. De la mijlocul săptămânii viitoare vor fi înnorãri temporare, iar precipitațiile vor fi în extindere. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului și în zonele montane. În regiunile de munte ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsori, iar pe creste vântul va amplifica senzația de frig”, au explicat specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea 4 martie – 11 martie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordvestice, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 11 – 18 martie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Vremea 18 – 25 martie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Vremea 25 martie  – 1 aprilie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.

Astazi, vremea se va mentine mai calda decât în mod obișnuit în prima zi a lunii martie. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ restrânse ziua în Oltenia, Muntenia si Transilvania. Vântul va avea intensificari pe crestele montane, cu rafale de 70…80 km/h, iar local si cu viteze mai mici, în general de 45…55 km/h si în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade.

In Bucuresti, vremea se va mentine mai calda decât în mod obisnuit în prima zi a lunii martie. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar în primele ore ale intervalului vor fi conditii de ploaie. Vântul va sufla în general moderat.

La munte, cerul va fi mai mult noros si va ploua local în Carpatii Meridionali si pe arii restrânse în rest. La altitudini mari se vor semnala precipitatii mixte. Vântul va avea intensificãri pe creste, în special în Carpaţii Meridionali, cu rafale de 70…80 km/h. Valorile termice se vor situa peste cele normale pentru începutul lunii martie. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorFostul ministru Marius Budăi aruncă bomba. Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.